ICCJ. Decizia nr. 1153/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1153
Dosar nr. 6793/2004
Şedinţa publică din 16 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 1 noiembrie 2002, reclamanţii A.E. şi A.M. au chemat în judecată pe pârâţii L.C. şi L.P. solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 0,50 m x 10 m teren situată în spatele proprietăţii lor din Buzău, precum şi obligarea pârâţilor să mute pe propria cheltuială, amplasamentul cutiei de gaze şi a conductei aferente care prin poziţia lor îi împiedică pe reclamanţi să edifice un gard protector zidului locuinţei lor cu deschidere spre stradă.
Pârâţii L.C. şi L.P. au depus la data de 14 decembrie 2002 o cerere reconvenţională prin care au solicitat obligarea reclamanţilor să le lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de 11,40 mp teren din Buzău, şi să-şi desfiinţeze, pe cheltuiala lor, construcţia amplasată pe teren.
Pe baza probelor administrate (acte, interogatoriile părţilor, expertiza tehnică, audierea unor martori) Judecătoria Buzău, prin sentinţa civilă nr. 5948 din 20 noiembrie 2003 a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamanţii A.E. şi A.M. şi a luat act că pârâţii L.C. şi L.P. au renunţat la judecata cererii reconvenţionale şi la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că părţile au stăpânit terenurile aşa cum le-au moştenit autorii lor de la care au cumpărat imobilele respective şi că acestea nu au suferit modificări de-a lungul vremii.
Neconcordanţele dintre suprafeţele de teren rezultă din realinierea stradală care a făcut posibilă modificarea loturilor imobilelor.
S-a stabilit că prin expertizele efectuate coroborate cu declaraţiile martorilor, între cele două proprietăţi nu au existat semn de hotar sau un gard despărţitor.
Împrejurarea că în planul de aliniament din anul 1967 linia de hotar dintre proprietăţi era dreaptă nu duce la concluzia că terenul revendicat de reclamanţi făcea parte din proprietatea lor, mai ales că atât casa de locuit cât şi anexa ce se află în prelungirea proprietăţii reclamanţilor sunt amplasate pe linia de hotar şi constituie linia de despărţire a terenurilor.
Instanţa a mai reţinut că reclamanţii nu au dovedit cu probele administrate că terenul revendicat a aparţinut proprietăţii autorilor lor sau că în anul 1967 când au cumpărat imobilul, acest teren făcea parte din proprietatea înstrăinată.
Referitor la cutia de gaze şi conducta aferentă s-au validat concluziile expertizelor că acestea sunt amplasate pe terenul proprietatea pârâţilor. Lucrările de construcţie a coloanei de gaze stradale nu au afectat rezistenţa imobilului, proprietatea reclamanţilor (imobil degradat în timp şi nereparat) aşa cum rezultă din expertiza G.N.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii A.E. şi A.M. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia nr. 992 din 1 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a fost respins ca nefondat apelul reclamanţilor având în vedere aceleaşi considerente reţinute de instanţa de fond.
În termenul prevăzut de lege, împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs reclamanţii invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenţii susţin în esenţă că Decizia instanţei de apel nu cuprinde o interpretare a probelor administrate, nu a luat în consideraţie calculul matematic propus de recurenţi din care rezultă că aceştia au cumpărat şi suprafaţa de teren revendicată. Mai mult, nu s-a înlăturat încheierea de rectificare depusă de reclamanţi pro causa.
Într-o altă critică, se susţine că, în mod greşit, soluţia instanţei de fond a avut în vedere concluziile expertizei G.N., deşi cea mai bine fundamentată era lucrarea expertei B.O. ce concluzionează în sensul că varianta recurenţilor-reclamanţi este susţinută de actele de proprietate, iar în ce-i priveşte pe pârâţi, aceştia au acceptat drept hotar, din anul 1999, o linie situată la 0,50 m lăţime de zidul casei recurenţilor.
Recursul declarat de reclamanţi este nefondat.
În primul rând, este de observat că recurenţii, deşi invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., nu dezvoltă concret fiecare motiv, astfel încât criticile lor se situează la greşita apreciere a instanţei că nu au dovedit proprietatea terenului revendicat şi că s-au validat concluziile expertizei G.N. în loc de lucrarea expertei B.O.
Curtea, constată că instanţa de apel a răspuns la toate motivele invocate şi a reţinut în mod judicios că recurenţii nu au dovedit că suprafaţa revendicată prin acţiune face parte din proprietatea lor.
Experţii ce au efectuat lucrări în cauză, au făcut calculul matematic la care se referă recurenţii, respectiv transformarea unui stânjen în metri liniari dar au constatat, inclusiv experta B.O., că nu se poate stabili deschiderea proprietăţii recurenţilor-reclamanţi datorită lipsei dimensiunilor terenului cumpărat din actul de vânzare-cumpărare.
Spre deosebire de recurenţi, intimaţii au dovedit cu titlul lor de proprietate, rectificat prin încheierea nr. 4932 din 10 iunie 2003 a Judecătoriei Buzău, că deschiderea la stradă a imobilului lor este de 6,43 m.
În mod judicios, instanţele au achiesat la concluziile expertizei G.N. care pe baza actelor de proprietate, a schiţelor anexe şi a măsurătorilor de teren, coroborate cu dispoziţiile martorilor a stabilit că între cele două proprietăţi nu a existat un gard despărţitor, iar terenul revendicat de recurenţii-reclamanţi este proprietatea intimaţilor-pârâţi.
Prin urmare, instanţa de apel a analizat toate mijloacele de apărare ale părţilor şi fiind în atributul său a validat concluziile expertizei pe care a considerat-o că se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Faţă de cele ce preced şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A.E. şi A.M.
În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că procesul nu prezintă un grad mare de dificultate, Curtea va obliga recurenţii să plătească intimaţilor numai suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată, prin reducerea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii A.E. şi A.M. împotriva deciziei civile nr. 992 din 1 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Obligă recurenţii-reclamanţi, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi L.C. şi L.P.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1144/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1110/2004. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
