ICCJ. Decizia nr. 1226/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1226
Dosar nr. 7577/2004
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Hârlău, judeţul Iaşi, sub nr. 2648/2002, reclamantul E.I.G. a chemat în judecată civilă, pe pârâtul N.P., solicitând obligarea acestuia să-i permită trecerea pe terenul său, la calea publică şi să-i lase în deplină proprietate şi posesie 27 mp teren situat în intravilanul satului Ciorani, comuna Belceşti, judeţul Iaşi.
Conform sentinţei civile nr. 753 din 9 septembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Hârlău, acţiunea a fost admisă în parte, pârâtul a fost obligat să permită reclamantului trecerea pe terenul său, la calea publică, prin varianta propusă în raportul de expertiză, cu o culoare albastră, între pct. E – 12 – 7 – 5 – F, în suprafaţă de 112,23 mp. A fost respins capătul de cerere privind revendicarea, precum şi cel ce referă la acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, a reţinut din probele administrate că, terenul proprietatea reclamantului are caracter de loc închis, fără acces la calea publică şi că sunt întrunite cerinţele art. 616 şi art. 617 C. civ. Cel de al doilea capăt de cerere, a fost respins ca nedovedit.
Curtea de Apel Iaşi, cu Decizia civilă nr. 33 din 20 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei susmenţionate, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul respingerii acţiunii şi obligării intimatului–reclamant la plata sumei de 153.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a schimba soluţia, curtea de apel pornind de la principiul că instanţa trebuie să aleagă trecerea care să producă cea mai mică daună proprietarului fondului aservit, ajunge la concluzia că greşit a fost admisă acţiunea pe simplul motiv că varianta de servitute omologată ar fi mai scurtă. Se subliniază că reclamantul poate solicita stabilirea unui drum de servitute pe la alţi vecini, care deţin în proprietate suprafeţe mai mari de teren şi nu au investiţii deosebite.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 33/2004, invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
În esenţă, acesta critică hotărârea, susţinând că ambele instanţe nu s-au pronunţat cu privire la cel de al doilea capăt de cerere al acţiunii, respectiv de revendicarea celor 27 mp teren şi numai Decizia curţii cu privire la respingerea acţiunii, pe considerentul că judecătoria nu ar fi avut în vedere să se producă daune mai mici fondului aservit şi că reclamantul ar putea solicita servitute de la alţi vecini.
Recurentul consideră că judecătoria alegând varianta cea mai scurtă de trecere, implicit a ales situaţia în care fondul aservit suferă cele mai mici daune; subliniară că drumul de servitute foloseşte şi pârâtului, şi că motivarea instanţei de apel ar putea cere drept de trecere pe la alţi vecini, este inacceptabilă, deoarece toate acele terenuri sunt locuri închise şi ar trebui să se judece cu mai mulţi proprietari.
Analizând Decizia recurată, în raport de actele şi lucrările dosarului se constată că recursul este fondat în limitele arătate în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 616 C. civ., proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său, pentru exploatarea fondului, iar conform art. 618 din acelaşi cod, trecerea trebuie aleasă prin locul ce ar pricinui a pagubă mai redusă fondului aservit. Faptul că proprietatea reclamantului constituie un loc înfundat, fără ieşire la calea publică, este necontestat şi stabilit chiar în cadrul raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. D.R. (filele 38 – 40 dosar fond).
Expertul propune două variante pentru stabilirea drumului de servitute către calea publică.
Varianta „agreată" de expert, prin care propune ca ambele părţi să achiziţioneze de la vecini terenul necesar căii de acces, excede cadrului procesual, acei „vecini" nefiind părţi în proces.
Cea de a doua variantă, prezentată în schiţa anexă nr. 2 la raport, ca fiind calea cea mai scurtă a servituţii de trecere pe proprietatea pârâtului este în suprafaţă de 112,23 mp şi produce cele mai reduse pagube fondului aservit, astfel că în mod judicios prima instanţă a omologat-o. Împrejurarea că în cazul acestei variante şi pârâtul ar putea la rândul său, să solicite o servitute pe parcela de 873 mp a reclamantului, nu constituie un impediment, cum susţine expertul, ci ar putea compensa terenul căii de trecere, pentru care nu s-a calculat şi acordat despăgubiri conform legii (nu s-a formulat recurs pe acest aspect).
Expertul oricum şi-a depăşit atribuţiile stabilind şi alte variante de servituţi de trecere pe la persoane care nu sunt părţi în proces, iar instanţa de apel a achiesat nelegal la asemenea propunere.
Critica recurentului potrivit căruia greşit instanţele nu i-au admis capătul de cerere privind revendicarea suprafeţei de 27 mp teren este nefondată.
Expertul aplicând în teren actele de proprietate ale părţilor constată că pârâtul care a cumpărat terenul în anul 1999 deci înaintea reclamantului care a devenit proprietar la data de 15 martie 2002, nu deţine teren mai mult decât în contractul de vânzare-cumpărare, respectiv 500 mp, ci chiar mai puţin şi anume 485 mp. Acest lucru se datorează faptului că în actul de proprietate, lăţimea terenului este de 17,60, iar în localitate, pe o parte lăţimea este de 17,04 mp iar pe cealaltă de 17,09 mp.
Alte probe nu au fost administrate la cererea reclamantului, astfel că în mod corect instanţele au respins acest capăt de cerere.
Faţă de cele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a admite recursul reclamantului împotriva deciziei civile nr. 33 din 20 ianuarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, a casa Decizia şi pe fond, a menţine sentinţa civilă nr. 753 din 9 septembrie 2003 a Judecătoriei Hârlău, judeţul Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamantului E.G. împotriva deciziei civile nr. 33 din 20 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia recurată şi pe fond menţine sentinţa nr. 753 din 3 martie 2003 a Judecătoriei Hârlău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1224/2004. Civil. CONTESTATIE LA EXECUTARE.... | ICCJ. Decizia nr. 121/2004. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
