ICCJ. Decizia nr. 1409/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1409
Dosar nr. 6795/2004
Şedinţa publică de la 23 februarie 2005
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2003 la Judecătoria Răcari, reclamantul D.N. a chemat în judecată pe T.I. solicitând instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să-l oblige pe pârât să mute coteţul pentru porci amplasat pe linia despărţitoare a proprietăţilor lor, în imediata apropriere a sursei sale de apă şi să-i plătească suma de 1.500.000 lei/zi daune cominatorii începând cu data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa şi până la mutarea definitivă a coteţului.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafeţe de 914 mp situată în comuna Potlogi, care, pe o latură, se învecinează cu proprietatea pârâtului care, de rea credinţă fiind, a amplasat fără autorizaţia prevăzută de lege, un coteţ de porci pe limita gardului despărţitor al proprietăţii acestora, situaţie care este de natură a-l prejudicia grav întrucât această construcţie se situează în imediata apropiere a singurei surse de apă.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1075 C. civ.
Judecătoria Răcari, prin sentinţa civilă nr. 823 din 2 decembrie 2003, a admis în parte acţiunea reclamantului D.N. şi a obligat pe pârâtul T.I. să desfiinţeze construcţia (coteţul de porci) amplasat de terenul acestuia la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de lege. A obligat pe pârât la plata sumei de 100.000 lei/zi , cu titlu de daune cominatorii , începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la mutarea (desfiinţarea) efectivă a coteţului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că din concluziile raportului de expertiză tehnică administrat în cauză, întocmit de ing. P.L.D. şi din schiţa de plan anexă la raportul de expertiză, raport la care nici una dintre părţi nu a formulat obiecţiuni, reiese că amplasarea coteţului de porci de către pârât încalcă dispoziţiile art. 610 C. civ. precum şi dispoziţiile normative conţinute în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 981/1994 şi nr. 536/1997 întrucât adăposturile pentru creşterea animalelor în curţile persoanelor particulare se amplasează la mai puţin de 10 m de cea mai apropiată locuinţă şi se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului sau disconfortul vecinilor. Daunele cominatorii au fost acordate în considerarea faptului că acestea reprezintă un mijloc juridic pus de lege la îndemâna creditorului pentru a-l constrânge pe debitor să execute în natură obligaţia de a face iar obiectul cauzei deduse judecăţii este o obligaţie de a face.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin decizia nr. 1148 din 14 aprilie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtului T.I.
Instanţa de apel a constatat , în baza probelor administrate în cauză, că gardul ce desparte proprietăţile reclamantului şi pârâtului este construit din plasă de sârmă şi temelie de beton edificat de circa 40 de ani iar lângă acesta se află coteţul de porci al pârâtului, care nu are amenajat un canal pentru scurgerea dejecţiilor aşa cum de altfel recunoaşte chiar pârâtul în procesul verbal de cercetare locală încheiat la data de 23 iunie 2003. A mai reţinut instanţa de apel că, în raport de concluziile expertizei, care sunt în sensul că este posibilă afectarea calităţii apei reclamantului deoarece locul de amplasare al coteţului de porci este la o distanţă mai mică de 10 m faţă de fântână şi de construcţiile situate pe terenul reclamantului iar nivelul hidrostatic al fântânii este între 1,5–3 m, nu poate fi primită apărarea pârâtului în sens contrar. Cu privire la cererea de suplimentare a probelor cu martori şi o contraexpertiză, instanţa de apel a considerat că nu sunt necesare probe noi, la data administrării raportului de expertiză nefiind formulate obiecţiuni.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 981/1994 şi nr. 536/1997 care, prin art. 27 pct. 2, prevăd ca amplasarea şi construirea unei surse de apă trebuie executată în aşa fel încât să fie protejată de orice sursă de poluare, iar atunci când adâncimea acesteia este mai mică de 10 m, amplasarea sa trebuie făcută la cel puţin 10 m de orice sursă de poluare instituindu-se astfel o obligaţie negativă în sarcina celui ce ar edifica o asemenea sursă de apă. Pârâtul a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că între fântâna reclamantului şi construcţia sa se află o distanţă de 8,30 m întrucât în schiţa anexată raportului de expertiză sunt indicate două distanţe: de 9,50 şi, respectiv de 8,30 m, stabilite în funcţie de amplasamentul fântânii şi gardul ce separă cele două proprietăţi şi care nu reprezintă nicidecum distanţa dintre sursa de apă şi adăpostul pentru animale, astfel că expertul nu a răspuns obiectivului principal al expertizei. Pârâtul a mai criticat decizia instanţei de apel ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii şi cu privire la daunele cominatorii care, a susţinut pârâtul, nu se acordă atunci când este posibilă executarea obligaţiilor în natură pe cale silită prin intermediul executorilor judecătoreşti sau de creditor, pe contul debitorului.
Recursul nu este fondat.
Din analiza actelor şi lucrărilor cauzei se constată că în mod corect atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel, în raport cu probatoriul administrat în cauză şi cu respectarea deplină a principiului rolului activ al judecătorului, au dat eficienţă actelor normative incidente în speţă, respectiv dispoziţiilor art. 610 C. civ. şi dispoziţiilor art. 16 prevăzute în Ordinul nr. 536/1997 al Ministerului Sănătăţii de aprobare a normelor de igienă şi recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, conform cărora „adăposturile pentru creşterea animalelor în curţile persoanelor particulare (de cel mult 5 capete porcine şi 5 capete bovine) se amplasează la cel puţin 10 m de cea mai apropiată locuinţă învecinată şi se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului sau disconfort vecinilor”, dispunând obligarea pârâtului T.I. la mutarea (desfiinţarea) coteţului de porci amplasat la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de aceste acte normative.
Susţinerea pârâtului în sensul că reclamantul a fost cel care nu ar fi respectat dispoziţiile art. 27 pct. 2 al Ordinului nr. 536/1997 al Ministerului Sănătăţii prin faptul că şi-a construit sursa de apă în apropierea sursei de poluare, în speţă a coteţului de porci, şi că astfel, instanţa de apel ar fi interpretat şi aplicat greşit acest act normativ, nu este fondată în raport de data edificării acesteia, care este anterioara intrării în vigoare a acestor dispoziţii.
Referitor la susţinerea că expertul ar fi indicat în mod neclar şi ambiguu distanţa dintre fântâna reclamantului şi coteţul de porci al pârâtului se constată că este nefondată întrucât din cuprinsul raportului de expertiză şi al Anexei 1 la acest raport, la care pârâtul nu a formulat nici un fel de obiecţiuni, reiese cu certitudine că distanţa dintre coteţul de porci al pârâtului şi fântâna reclamantului este de mai puţin de 10 m, deci sub limita impusă de dispoziţiile art. 16 al Ordinului nr. 536/1997 al Ministerului Sănătăţii, act normativ prin care sunt instituite norme de igienă privind mediul de viaţă al populaţiei, obligatorii pentru toate unităţile din sistemul public şi privat precum şi pentru întreaga populaţie şi a căror nerespectare atrage răspunderea disciplinară, administrativ-materială, civilă ori, după caz, penală, în sarcina persoanelor vinovate de abaterile săvârşite (art. 2 şi art. 3 din ordin), în mod corect statuându-se de către instanţa de apel că nu sunt necesare probe noi care să evidenţieze alte împrejurări decât acelea constatate la faţa locului de completul de judecată şi de expertul de specialitate.
Cu privire la critica vizând acordarea daunelor cominatorii se constată, de asemenea, că este nefondată. Daunele cominatorii apar ca un mijloc juridic la îndemâna creditorului pentru a-l constrânge pe debitor să execute în natură obligaţiile de a face sau de a nu face şi constau într-o sumă de bani aferentă unei unităţi de timp, sumă pe care debitorul trebuie să o plătească până la executarea obligaţiei, acestea neavând ca finalitate repararea vreunui prejudiciu, ci exclusiv o natură coercitivă pentru a-l determina la executarea obligaţiei de a face sau a nu face ce îi incumbă şi, aşa fiind, în mod legal , instanţa de fond prin soluţia pronunţată, confirmată de instanţa de apel, a admis acest capăt de cerere.
Având în vedere temeiurile care preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul T.I. împotriva deciziei civile nr. 1448 din 14 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1881/2004. Civil. Conflict de muncă. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 1394/2004. Civil. Recurs în anulare → |
|---|
