ICCJ. Decizia nr. 1955/2004. Civil. Rectificare carte funciara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1955
Dosar nr. 10093/2004
Şedinţa publică de la 11 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 18769/1999, reclamantele C.E. şi S.B.G. au chemat în judecată pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, M.S.I. şi M.R., C.A. şi A.C., S.V. şi S.R., P.I. şi P.M., C.L. şi R.P., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa:
- să se constate nulitatea absolută a actului de naţionalizare prin care imobilul înscris în C.F. nr. 7819 şi 7820 Timişoara a trecut în proprietatea statului ;
- să se dispune rectificarea în C.F. în sensul radierii dreptului de proprietate al statului şi revenirii la situaţia anterioară;
- să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de persoanele fizice având ca obiect 6 apartamente din imobil;
- să se dispună rectificarea în C.F. radiindu-se dreptul de proprietate al pârâţilor persoane fizice.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că antecesorul lor S.A. a fost proprietar tabular al imobilului, ele fiind unicele succesoare.
Imobilul a fost naţionalizat abuziv, cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, neţinându-se seama de faptul că proprietarul era inginer, adică „intelectual profesionist”, exceptat de la aplicarea măsurii.
Pe de altă parte, vânzarea apartamentelor către chiriaşi în condiţiile Legii nr. 112/1995, s-a făcut nelegal, statul-vânzător neavând titlu şi acţionând în frauda intereselor adevăraţilor proprietari care sunt reclamantele.
Prin sentinţa civilă nr. 16225 din 15 noiembrie 2000, Judecătoria Timişoara a respins acţiunea reclamantei C.E. şi a declarat nulă cererea reclamantei S.B.G.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, sub un prim aspect, că titlul statului este valabil, reclamantele nefăcând dovada că antecesorul lor era exceptat de la naţionalizare.
Ca urmare a respingerii capătului de cerere principal nu au fost primite nici celelalte solicitări vizând anularea contractelor de vânzare-cumpărare şi efectuarea rectificărilor în cartea funciară.
Cererea reclamantei S.B.G. a fost declarată nulă în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ. întrucât nu a fost semnată.
Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 3018 din 18 decembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Timiş, reţinându-se că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Împotriva decizie a declarat recurs reclamanta C.E.
Prin decizia civilă nr. 2797 din 1 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara recursul a fost admis iar decizia casată, instanţa dispunând ca aceeaşi instanţă, devenită competentă material în baza prevederilor O.U.G. nr. 58/2003, să rejudece apelurile, s-a reţinut că reclamanta apelantă nu a fost legal citată în faza procesuală a apelului.
Astfel, învestită, Curtea de Apel Timişoara a pronunţat decizia civilă nr. 233 din 26 februarie 2004 prin care a admis apelul reclamanţilor, a schimbat sentinţa şi a admis în parte acţiunea; s-a constatat nevalabilitatea titlului în baza căruia imobilul înscris în C.F. 7819 şi 7820 Timişoara a fost preluat de statul român de la antecesorul reclamantelor, S.A.; s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare preluării imobilului de către stat în cărţile funciare menţionate numai în ceea ce priveşte partea de imobil rămasă în proprietatea Statului Român după înstrăinarea apartamentelor către pârâţii persoane fizice.
A fost în rest respinsă acţiunea.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut în esenţă că:
- urmare a sistării stării de indiviziune cu numita S.E., antecesorul reclamantelor, S.A. a devenit proprietar exclusiv, fiind înscris în cartea funciară, asupra unui număr de 12 apartamente din imobil şi a 41/100 din părţile indivize forţate;
- partea din imobil aparţinând autorului reclamantelor a fost naţionalizată conform Decretului nr. 92/1950 însă această măsură nu constituie un titlu valabil pentru stat întrucât actul normativ respectiv contravenea flagrant prevederilor Constituţiei din anul 1948 şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, fiind inutil a se cerceta aspectele legate de calitatea persoanei de la care s-a preluat imobilul; în acest context s-a apreciat că prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 sunt pe deplin incidente;
- în privinţa contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de chiriaşi pentru un număr de 6 apartamente din imobil, aceste acte juridice s-au perfectat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, neexistând nici un motiv să se constate nulitatea lor absolută.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenţii au susţinut în esenţă că:
- acţiunea reclamantelor este inadmisibilă, ele trebuind să urmeze procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001;
- în masa succesorală rămasă după decesul antecesorului reclamantelor nu a fost cuprins şi imobilul în litigiu, astfel încât acestea nu au calitate procesuală activă.
Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Sub un prim aspect este de reţinut că acţiunea a fost formulată cu mult înainte de adoptarea Legii nr. 10/2001, în noiembrie 1999, iar reclamantele au optat pentru continuarea procesului în condiţiile art. 47 din actul normativ menţionat.
Pe de altă parte, s-a făcut dovada certă cu înscrisuri că antecesorul reclamantelor a fost proprietar tabular necontestat al unei părţi din imobil, trecută în proprietatea statului fără titlu valabil.
În aceste condiţii, faptul că în masa succesorală rămasă de pe urma acestuia, după 1950, nu mai apare imobilul în litigiu este firesc, în condiţiile aplicării abuzive a Decretului nr. 92/1950 şi nu poate în nici un caz conduce la concluzia că reclamantele nu ar avea calitate procesuală activă.
Aşa fiind, cum decizia pronunţată este legală şi temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, împotriva deciziei civile nr. 233 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2139/2004. Civil. Conflict de muncă. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 1881/2004. Civil. Conflict de muncă. Recurs... → |
|---|
