ICCJ. Decizia nr. 1881/2004. Civil. Conflict de muncă. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1881
Dosar nr. 12114/2004
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 517 din 26 iunie 2003, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţi.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor reprezentat de consilier juridic D.R., lipsind intimaţii-pârâţi Inspectoratul de poliţie al judeţului Hunedoara şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., intimata-chemată în garanţie C.N.A.S. precum şi intimaţii-reclamanţi A.M., ş.a., împotriva pârâţilor Inspectoratul de Poliţie al judeţului Hunedoara şi Ministerul de Interne.
A obligat pârâţii să restituie sumele reţinute cu titlu de contribuţie la asigurările de sănătate în procent de 7% din salariul brut reclamanţilor H.C. în perioada 15 aprilie 2002, Z.C., S.M., C.O., în perioada 1 martie 2000-20 noiembrie 2002, N.R., C.A. şi Z.A. în perioada 1 august 2002-20 noiembrie 2002, P.B., T.G., A.A., B.D., M.F., S.A., B.C. şi C.B. în perioada 1 martie 2000–20 noiembrie 2002, cu aplicarea coeficientului de inflaţie pentru fiecare lună, până la data executării hotărârii.
A respins în rest acţiunea reclamanţilor.
În baza art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunţarea la judecată a reclamanţilor împotriva chematei în garanţie C.N.A.S. şi a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Bucureşti împotriva C.N.A.S. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt salariaţi ai pârâtului I.J.P. Hunedoara şi, cu toate că nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 80/1995, pârâţii de ordinul 1 şi 2 le-au reţinut lunar un procent de 7%, reprezentând C.A.S., în mod abuziv, deoarece acordarea asistenţei medicale a cadrelor militare nu era condiţionată de plata unei contribuţii la fondul asigurărilor de sănătate.
Faptul că Legea nr. 145/1997 nu menţionează în cuprinsul art. 6 şi art. 55 că poliţiştii beneficiază de asigurări de sănătate fără plata contribuţiei lunare, a fost interpretată de către instanţa de fond ca nefiind o excludere a lor de la această gratuitate, câtă vreme legile speciale prevăd în mod expres o asemenea gratuitate.
În consecinţă, s-a considerat că sunt incidente reglementările speciale derogatorii cuprinse în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995, completat prin art. 3 din H.G. nr. 270/1990 şi art. 28 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 360/2002.
Întrucât în data de 20 noiembrie 2002 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 150/2002 care a abrogat atât prevederile Legii nr. 145/1997, cât şi orice alte dispoziţii contrare, instanţa de fond a constatat că pretenţiile reclamanţilor sunt fondate pentru perioada cuprinsă între data angajării şi data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 150/2002.
Recursul declarat de pârâţi şi reclamanţi a fost respins prin decizia civilă nr. 2046 din 13 octombrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, care a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legislaţiei în materie.
La data de 21 septembrie 2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva ambelor hotărâri, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se arată, astfel, că potrivit Legii nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, persoanele asigurate având obligaţia de a plăti o contribuţie lunară de 7% la fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Acelaşi act normativ enumeră limitativ categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuţiei, sau care sunt asigurate prin efectul legii, fiind scutite de plata contribuţiei lunare.
În perioada de referinţă, reclamanţii beneficiau de gratuităţile prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 270/1990, precum şi de cele prevăzute de art. 3 din acelaşi act normativ, numai în condiţiile Legii nr. 145/1997, adică, plătind contribuţia lunară.
Recursul în anulare este inadmisibil.
Prin art. 1 pct. 17 din O.U.G. nr. 58/2003 au fost abrogate art. 330 -3304 C. proc. civ. care reglementau calea de atac a recursului în anulare.
De aceea, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 (28 august 2003), această cale de atac nu mai există în codul de procedură civilă.
Art. 330 C. proc. civ. avea următorul conţinut: „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiţie hotărârile irevocabile pentru următoarele motive (…)”.
Potrivit textului citat, recursul în anulare, ca o cale extraordinară de atac, avea ca obiect numai hotărârile judecătoreşti irevocabile.
Calea de atac a recursului în anulare fiind desfiinţată, pentru situaţiile de conflict de legi procesuale în timp, se aplică art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 [text identic cu art. 725 alin. (4) C. proc. civ.], care dispune: „Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate”.
Pentru recursul în anulare, interpretarea textului citat trebuie făcută în sensul că regula stabilită se aplică numai dacă la data pronunţării hotărârii judecătoreşti irevocabile exista această cale de atac.
Prin urmare, hotărârile judecătoreşti irevocabile pronunţate după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 nu mai pot fi atacate, deoarece nu mai există dispoziţii legale care să justifice recursul în anulare.
De aceea, în prezenta cauză, recursul în anulare declarat împotriva sentinţei pronunţată de tribunal şi hotărârii irevocabile pronunţată de instanţa de recurs la data de 10 noiembrie 2003, este inadmisibil.
Pentru considerentele expuse recursul în anulare va fi respins fără a se analiza criticile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 2046 din 13 octombrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă şi sentinţei nr. 517 din 26 iunie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1955/2004. Civil. Rectificare carte funciara.... | ICCJ. Decizia nr. 1409/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
