ICCJ. Decizia nr. 1432/2004. Civil. Regulator de competenta. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1432/2004
Dosar nr. 3958/2003
Şedinţa publică din 20 februarie 2004
Deliberând asupra recursului declarat de reclamanţii K.E., J.G.H., S.H. şi K.H. împotriva deciziei nr. 26 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă la 9 iunie 2003, în dosarul nr. 3616/C/2003, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 13 august 2002, reclamanţii K.E., K.H., J.G. şi J.H. au revendicat imobilul situat în Timişoara, Bd. Revoluţiei 1989 (fost Bd. 23 august) şi au solicitat ca acel bun să le fie restituit în natură în forma în care acesta a fost dobândit de antecesorii lor J.P. şi J.M., cerând totodată să se constate inexistenta unui titlu legal de natură a justifica preluarea imobilului de către statul roman în condiţiile unei aplicări abuzive a prevederilor Decretului nr. 92/1950.
În cuprinsul acţiunii au fost, de asemenea, formulate cereri prin care, în esenţă se invoca lipsa de validitate a actelor materiale sau juridice intervenite ulterior preluării imobilului de către stat, fiind menţionate în acest sens operaţiunile de împărţire în mai multe apartamente a clădirii unitare existente iniţial, acte de vânzare sau de închiriere a spaţiilor astfel rezultate, certificate de moştenitor care atestau transmiterea unor asemenea spaţii pe cale succesorală, precum şi operaţiuni de carte funciara care corespundeau acestor acte.
Acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE (pentru statul roman), CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, SC O. SA, SC A.D.P. SA - Timişoara, P.M., C.S., T.L.V., T.M., T.E., V.N., P.I., D.M., H.M.N., H.M., R.O.B.R., R.I.I., M.M., F.P., F.C., P.V., P.T., D.S.V.G., V.D., C.D., N.O., H.I.K., H.I. şi C.L.L. şi a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Timiş cu numărul de dosar 8989/C/2002.
La 23 octombrie 2002, în cauză a fost formulată o cerere de intervenţie în interes propriu de către P.M.L., iar prin sentinţa civilă nr. 1106, pronunţată la 20 noiembrie 2002, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a declinat în favoarea Judecătoriei Timişoara competenta de soluţionare a acţiunii şi a cererii de intervenţie în interes propriu.
Ca urmare cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara cu numărul de dosar 795/2003, iar prin sentinţa civilă nr. 1909 pronunţată la 27 februarie 2003, instanţa astfel sesizată a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a acţiunii şi a cererii de intervenţie în favoarea Tribunalului Timiş.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus trimiterea dosarului la Curtea de Apel Timişoara în vederea soluţionării conflictului de competenţă intervenit între judecătorie si tribunal.
Prin sentinţa civilă nr. 26, pronunţată la 9 iunie 2003 în dosarul nr. 3616/C/2003 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a stabilit în favoarea Judecătoriei Timişoara competenţa de soluţionare a cauzei.
În considerentele sentinţei astfel pronunţate s-a reţinut în esenţă că „valoarea de peste doua miliarde lei a întregului imobil litigios nu poate opera în mod automat ca unic criteriu de atribuire a competenţei de primă instanţă în favoarea tribunalului, întrucât posibilitatea revenirii întregului corp imobiliar în patrimoniul reclamanţilor depinde de analizarea situaţiei fiecărui contract de vânzare cumpărare pentru apartamentele care compun acest imobil şi care, individual determinate, se situează valoric sub limita de doua miliarde lei, care ar atrage competenta tribunalului conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ."
Tot în considerentele deciziei au fost menţionate şi argumentele pentru care s-a apreciat că dispoziţiile Legii nr. 10/2004, care dau în competenta tribunalelor anumite acţiuni, nu îşi găsesc nici ele aplicarea în cauza de fată.
La 1 iulie 2003, reclamanţii K.E., K.H., J.G. şi J.H. au declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu numărul de dosar 3958/2003.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor legale ce reglementează competenta materiala de soluţionare a acţiunii.
În esenţă s-a relevat că, pe de-o parte, în speţă sunt întrunite cerinţele art. 2 C. proc. civ., valoarea obiectului acţiunii depăşind nivelul de două miliarde de lei si că, pe de altă parte, atât capătul principal din acţiunea reclamanţilor, cât si cererile cu caracter accesoriu cuprinse în aceeaşi acţiune se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001
În această ordine de idei s-a subliniat că sub ambele aspecte menţionate competenţa de judecare a acţiunii aparţine Tribunalului Timiş, iar nu Judecătoriei Timişoara.
În ceea ce îi priveşte intimaţii pârâţi şi intimata-intervenientă nu s-au prezentat în fata acestei curţi şi nici nu şi-au făcut cunoscute în scris punctele de vedere referitoare la recursul declarat în cauză.
Recursul este fondat.
În acest sens, Curtea reţine că potrivit menţiunilor din adresa nr. 2014101 emisă de Primăria municipiului Timişoara la 19 noiembrie 2002 si care a fost depusă în copie în dosarul instanţei mai întâi sesizate un număr de 14 apartamente situate în clădirea revendicată de reclamanţi figurează în evidentele fiscale cu o valoare totală de impunere de peste 10 miliarde lei.
Chiar în absenţa unei expertize care să fi stabilit valoarea totală de circulaţie a imobilului menţionat, această adresă, ca de altfel şi alte înscrisuri care atestă situaţia faptică a imobilului litigios, oferă suficiente temeiuri pentru a se prezuma că valoare respectivului bun depăşeşte nivelul de 2 miliarde de lei. Este, de asemenea, de amintit că în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în forma pe care acest text de lege o avea la data pronunţării deciziei recurate, competenţa materială de judecare a proceselor şi cererilor în materie civilă al căror obiect avea o valoare de peste 2 miliarde lei revenea tribunalelor.
În acelaşi timp, curtea are în vedere că, pe lângă formularea unor capete de cerere care se referă în mod specific la anumite părţi (apartamente) din imobilul aflat în litigiu, prin acţiune reclamanţii au precizat expres că revendică „întreg imobilul" şi că solicită „restituirea integrală" a acestuia.
Potrivit art. 2 C. proc. civ., mai sus citat judecarea unei acţiuni prin care se revendică un imobil în valoare de peste 2 miliarde nu poate fi făcută legal de către judecătorie ci de către tribunal, competenţa materială a acestuia prorogându-se conform art. 17 C. proc. civ. şi cu privire la soluţionarea celorlalte capete de acţiune care, în contextul analizat, au caracter accesoriu.
Interpretarea contrară dată prin Decizia recurată nu îşi găseşte aşadar susţinere nici în modul de redactare si de motivare a acţiunii şi nici în textele de lege menţionate care au fost aşadar încălcate cu ocazia soluţionării în prima instanţă a conflictului negativ de competentă.
În acelaşi timp Curtea constată că, deşi au caracterul unor dispoziţii speciale, prevederile Legii nr. 10/2001 referitoare la soluţionarea anumitor categorii de acţiuni şi cereri, sunt convergente cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în ambele cazuri competenta materiala fiind conferită tribunalelor.
Reţinând deci că în cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 313 din acelaşi cod, în sensul admiterii recursului şi al casării deciziei atacate, stabilind în favoarea Tribunalului Timiş competenta de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii K.E., J.G.H., S.H. şi K.H. împotriva deciziei nr. 26 din 9 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara ce care o casează.
Stabileşte competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1431/2004. Civil. Daune materiale. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1461/2004. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
