ICCJ. Decizia nr. 1569/2004. Civil. Servitute. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1569
Dosar nr. 11027/2004
Şedinţa publică din 1 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Costeşti, la 6 ianuarie 2003, reclamanta R.V.E. a chemat în judecată pe pârâţii D.D.I., D.F.D. şi Consiliul Local al comunei Săpata, judeţul Argeş solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să fie obligaţi primii doi pârâţi să-i respecte reclamantei dreptul de acces şi folosinţă a uliţei pe o lăţime de 4 m şi să-şi retragă gardul amplasat pe domeniul public care împiedică accesul la terenul proprietatea reclamantei.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că este proprietara unui teren al cărui acces la calea publică se face printr-o uliţă ce aparţine domeniului public dar primii doi pârâţi s-au extins nejustificat diminuând lăţimea uliţei.
La 24 februarie 2003, reclamanta şi-a completat acţiunea în sensul solicitării introducerii în cauză, în calitate de pârât şi a comunei Săpata, prin primar.
La 30 octombrie 2004, a intervenit în proces şi F.V.I. care şi-a motivat cererea invocând aceeaşi stare de fapt ca şi reclamanta.
Judecătoria Costeşti, prin sentinţa civilă nr. 935 din 17 noiembrie 2003, a respins acţiunea reclamantei R.V.E. şi de asemenea a respins, dar ca inadmisibilă, cererea de intervenţie formulată de intervenienta F.V.I.
Hotărând astfel, judecătoria a reţinut că uliţa de acces la proprietatea reclamantei are aceeaşi configuraţie din anul 1961 până în prezent şi că, deşi dimensiunile uliţei au suferit transformări în timp, nu este afectat accesul reclamantei la terenul ce-l are în proprietate.
Cu privire la cererea de intervenţie, judecătoria a motivat că terenul menţionat în această cerere nu este proprietatea intervenientei ci a satului acesteia.
Apelul declarat de reclamantă şi de intervenientă a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 291/A din 17 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs, împreună, reclamanta R.V.E. şi intervenienta F.V.I. susţinând că Decizia a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează regimul juridic al drumurilor şi că instanţa de apel nu a lămurit toate faptele din care ar fi putut trage o concluzie justă cu privire la pretenţiile formulate prin cererile de chemare în judecată. În finalul recursului s-a solicitat desfiinţarea hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi de instanţa de apel şi completarea expertizei tehnice efectuate în cauză în sensul stabilirii cu exactitate a lăţimii uliţei de acces.
Recursul nu este întemeiat.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a susţinut că uliţa aflată în litigiu aparţine domeniului public. În această situaţie ar fi aplicabile dispoziţiile art. 476 C. civ., potrivit cărora drumurile mari, drumurile mici şi uliţele care sunt în sarcina statului.... sunt considerate ca dependinţe ale domeniului public.
Ulterior, pe tot parcursul procesului, reclamanta şi intervenienta au pretins că uliţa în litigiu le aparţine în proprietate. Potrivit art. 479 C. civ., poate avea cineva asupra bunurilor sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinţă, sau numai servitute.
Soluţionând procesul în fond, Judecătoria Costeşti a examinat probele administrate prin prisma dispoziţiilor art. 476 şi art. 479 C. civ.
Raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză (filele 35-38 şi 76-79 din dosarul instanţei de fond) a stabilit că uliţa aflată în litigiu este un drum înfundat şi asigură accesul la proprietăţile reclamantei şi numitului F.N.(soţul intervenientei), drum a cărei lăţime variază între 1,70 şi 4,10 m. Această cale de acces nu este inclusă în actele de proprietate ale pârâţilor dar nu apare ca vecinătate nici în actul de proprietate al reclamantei.
Din examinarea răspunsurilor date de părţi la interogatoriu (filele 24-27) şi a declaraţiilor martorilor S.M. şi I.M.(file 58-59) rezultă că uliţa are aceeaşi configuraţie din 1961 până în prezent şi că pârâţii au demontat o porţiune din gard pentru a putea amplasa schelele necesare la executarea lucrărilor de tencuială a casei, după care gardul a fost mutat pe vechiul amplasament. Cu toate că dimensiunile uliţei au suferit transformări în timp nu este afectat accesul reclamantei la proprietatea sa.
Cu privire la F.N.(soţul intervenientei) s-a stabilit prin hotărâre judecătorească (filele 96-97) că proprietatea şi gospodăria nu-i sunt afectate de uliţa aflată în litigiu.
Raportul întocmit de expertul consilier (filele 72-73) nu face decât să preia susţinerile reclamantei şi intervenientei şi să interpreteze declaraţiile celor doi martori aşa încât, în mod corect, instanţa de fond ca şi cea de apel au înlăturat concluziile acestui raport.
Se constată că, prin probele administrate, a fost stabilită corect situaţia de fapt aşa încât efectuarea unei noi expertize, solicitate de recurente, este inutilă, mai ales că schiţa de plan cadastral întocmită în anul 1990 a fost avută în vedere la întocmirea raportului de expertiză aflat la dosar.
Pe baza probelor administrate, s-a stabilit că reclamanta şi intervenienta, proprietare a unor terenuri, au ieşire la calea publică aşa că dreptul de trecere, reglementat prin art. 616 C. civ., nu poate fi invocat pentru admiterea acţiunii principale şi a cererii de intervenţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele R.V.E. şi F.V.I. împotriva deciziei civile nr. 291/A din 17 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1568/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1572/2004. Civil. Granituire si revendicare.... → |
|---|
