ICCJ. Decizia nr. 2232/2004. Civil. Modificare titlu de proprietate. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 2232/2004

Dosar nr. 2765/2003

Şedinţa publică de la 16 martie 2004

Reţine următoarele:

Prin acţiunea formulată la 30 august 2001, reclamantul Z.C. a chemat în judecată pe K.A. si COMISIA JUDEŢEANĂ IALOMIŢA PENTRU APLICAREA LEGII nr. 18/1991 solicitând „modificarea titlurilor de proprietate nr. 002226 din 12 iunie 1997 si nr. 002366 din 13 oct. 2000” în sensul includerii sale, alături de prima pârâtă în calitate de coproprietar al celor doua terenuri de 0,500 ha si 9,5000 ha în legătură cu care au fost emise respectivele titluri.

În motivarea acţiunii s-a susţinut că Z.C. si K.A. sunt fraţi, că terenurile menţionate au aparţinut iniţial părinţilor lor, iar emiterea titlurilor s-a făcut, conform Legii nr. 18/1991, doar pe numele pârâtei pe considerentul că reclamantul domicilia în străinătate, fiind deci exceptat de la beneficiul acelui act normativ.

S-a mai afirmat că ulterior, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 169/1997, nu a mai operat o asemenea exceptare, reclamantul având, potrivit art. IV alin. (2) „aceeaşi vocaţie succesorală ca si sora” lui.

Acţiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia cu numărul de dosar 5384/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 3697 pronunţată la 10 octombrie 2001, instanţa astfel sesizată a admis cererea dispunând modificarea celor două titluri în sensul solicitat de reclamantă.

Apelul făcut de pârâta K.A. împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia civilă nr. 14 A pronunţată de Tribunalul Ialomiţa la 24 ianuarie 2002, în dosarul nr. 13/2002.

Ca urmare hotărârea primei instanţe a fost schimbată în tot, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, iar reclamantul a fost obligat să îi plătească apelantei-pârâte 703 000 lei reprezentând „cheltuieli de judecată pentru fond si apel”.

Recursul declarat ulterior de reclamantul Z.C. a fost de asemenea respins prin decizia civilă nr. 1330 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 964/2002.

Pronunţând aceste decizii instanţa de recurs a reţinut în esenţă că:

- titlurile de proprietate au fost eliberate intimatei anterior formulării cererii de reconstituire de către recurent”

- respectivele titluri „au fost întocmite (necontestat) cu respectarea prevederilor legii fondului funciar” iar

- admiterea acţiunii „ar presupune încălcarea dispoziţiilor art. II din Legea nr. 169/1997 în condiţiile în care ar determina modificarea titlurilor discutate, precum si diminuarea întinderii drepturilor conferite de aceste titluri reclamantei”

La 28 mai 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză solicitând casarea acestora si admiterea în parte a acţiunii, în sensul modificării titlului de proprietate nr. 002366 din 13 octombrie 2000.

Ca urmare a declarării acestui recurs în anulare, cauza a fost înregistrată ulterior pe rolul secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie cu numărul de dosar 2765/2003.

În motivarea recursului în anulare s-a susţinut în esenţă că titlul nr. 002226 care atesta calitatea pârâtei K.A. de proprietară a unei suprafeţe de 0, 5000 ha de teren intravilan a fost emis la 12 iunie 1997, astfel încât, modificarea lui, hotărâtă de către prima instanţă în considerarea Legii nr. 167/1997, publicate la 4 noiembrie 1997, contravenea principiului constituţional al neretroactivitătii legii, ca si dispoziţiilor exprese ale art. II din acelaşi act normativ.

În acelaşi timp s-a susţinut că instanţele de apel si de recurs au încălcat în mod esenţial dispoziţiile legale aplicabile în materie neţinând seama că reclamantul a respectat termenul de solicitare a reconstituirii dreptului său de proprietate, iar cererea sa a fost formulată înainte de emiterea în favoarea pârâtei K.A. a titlului nr. 002366 din 13 octombrie 2000 care atesta dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 9, 5000 ha. de teren extravilan.

În raport cu aceste argumente s-a solicitat casarea tuturor celor trei hotărâri pronunţate în cauză, admiterea în parte a acţiunii si modificarea acestui din urmă titlu, în sensul recunoaşterii dreptului de coproprietate pe care reclamantul îl are, alături de pârâta K.A. asupra terenului extravilan.

În ceea ce o priveşte intimata-pârâtă, K.A. a formulat o întâmpinare, precum si note scrise solicitând respingerea recursului în anulare pentru mai multe considerente.

Sunt de menţionat astfel aserţiunile acestei intimate potrivit cărora instanţele de apel si de recurs au dat o corectă interpretare si aplicare prevederilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, precum si dispoziţiilor celorlalte acte normative care interesează materia analizată: Legea nr. 167/1997, O.U.G. nr. 1/1998 si respectiv Legea nr. 1/2000.

În aceeaşi ordine de idei K.A. a afirmat că reconstituirea dreptului său de proprietate asupra terenului extravilan de 9,5000 ha a avut loc înainte ca reclamantul să formuleze o cerere cu un asemenea obiect susţinându-se că în speţă data efectivei emiteri a titlului, care este doar un act constatator, este irelevantă.

O altă apărare a aceleiaşi intimate pârâte a fost, în sensul că potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 reclamantul nu avea vocaţia de a cere reconstituirea dreptului de proprietate în condiţiile legii fondului funciar si că prin urmare era exclus si de la beneficiul Legii nr. 167/1997 aşa cum se prevedea în art. IV alin. (2) din acel act normativ.

Este, de asemenea, de reţinut că în cadrul dezbaterilor desfăşurate la 5 martie 2004, intimatul-reclamant Z.C. a solicitat admiterea recursului în anulare si că intimata-pârâta COMISIA JUDEŢEANĂ IALOMIŢA PENTRU APLICAREA LEGII nr. 18/1991 nu s-a prezentat în fata acestei Curţi si nici nu si-a precizat în scris punctul de vedere referitor la recursul în anulare declarat în cauză.

Având a se pronunţa asupra recursului în anulare, Curtea constată că prin Legea nr. 167/1997 au fost aduse modificări substanţiale Legii nr. 18/1991 (Legea fondului funciar), inclusiv în sensul extinderii categoriilor de persoane care puteau solicita reconstituirea drepturilor lor de proprietate asupra unor terenuri.

O asemenea extindere a fost consacrată de pildă prin noua formulare dată art. 42 din Legea nr. 18/1991, text care, potrivit modificării aduse prin art. I pct. 33 din Legea nr. 167/1997 permitea si reclamantului, cetăţean roman cu domiciliul în străinătate, să se prevaleze de acest drept.

În legătură cu acest aspect nu poate fi primită interpretarea sugerată de pârâta K.A. potrivit căreia lipsa vocaţiei legale a reclamantului ar fi fost menţinută prin art. IV alin. (2) din legea nr. 167/1997, deoarece într-o asemenea ipoteză modificarea mai sus menţionată, operată de legiuitor în textul art. 42 din Legea fondului funciar, ar fi lipsită de eficientă juridică.

În altă ordine de idei, Curtea retine că prin art. II din Legea nr. 167/1997 s-a urmărit asigurarea stabilităţii circuitului civil prevăzând-se că prin aplicarea acelei noi reglementări nu se putea aduce „atingere în nici un fel titlurilor si altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor”.

Dată fiind lipsa de echivoc a acestei formulări nu există temeiuri pentru o interpretare extensivă a textului de lege amintit, neputându-se considera de pildă că respectiva interdicţie ar opera în situaţia în care nu a fost emis un titlu de proprietate ci doar o adeverinţă de punere în posesie.

Aşadar împrejurarea că, în anul 1991 în favoarea intimatei-pârâte K.A. a fost emisă o adeverinţă de punere în posesie pentru terenul extravilan în suprafaţă de 9,5000 ha, nu era de natură a paraliza demersurile pe care reclamantul le-a iniţiat la 25 martie 1998 în vederea reconstituirii propriului său drept asupra acelui imobil.

Ignorarea de către intimata pârâtă COMISIA JUDEŢEANĂ IALOMIŢA PENTRU APLICAREA LEGII nr. 18/1991 a acelor demersuri si emiterea la 13 octombrie 2000 a titlului nr. 002366 contravine aşadar în mod vădit dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 si ale Legii nr. 167/1997 în măsura în care atestă că intimata pârâtă K.A. este unica proprietară a terenului menţionat.

În egală măsură acele două acte normative au fost în mod esenţial încălcate si de către instanţele de judecată investite cu soluţionarea cererilor prin care în esenţă reclamantul solicita recunosterea dreptului sau legitim de coproprietar al acelui imobil.

Aşa fiind, Curtea retine că în speţă sunt incidente prevederile art. 330 si art. 3303 C. proc. civ., si că recursul în anulare se impune a fi admis, cu consecinţa casării hotărârilor atacate conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Dat fiind că împrejurările de fapt ale cauzei au fost pe deplin stabilite, urmează a se face, de asemenea, aplicarea art. 314 C. proc. civ., procedându-se la soluţionarea aspectelor de fond, în sensul admiterii parţiale a acţiunii si al completării titlului nr. 002366 din 13 octombrie 2001 prin menţionarea reclamantului Z.C. în calitate de coproprietar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Casează decizia civilă nr. 1330 pronunţată la 28 mai 2002 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 14/ A pronunţată la 24 ianuarie 2002 de Tribunalul Ialomiţa, precum si sentinţa civilă nr. 3697 pronunţată la 10 octombrie 2001 de Judecătoria Slobozia.

Pe fond admite în parte acţiunea introdusă de reclamantul Z.C. si modifică titlul de proprietate nr. 002366 din 13 octombrie 2001 emis în baza Legii nr. 18/1991, în sensul includerii reclamantului, alături de pârâta K.A. în calitate de proprietari ai suprafeţei de 9,500 ha. de teren extravilan.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2232/2004. Civil. Modificare titlu de proprietate. Recurs în anulare