ICCJ. Decizia nr. 2911/2004. Civil. Actiune în constatare; Nulitate act vânzare cumparare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2911/2004
Dosar nr. 4623/2003
Şedinţa publică de la 20 aprilie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anularea deciziei civile nr. 1567 din 21 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău şi a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, precum şi că, hotărârea, este vădit netemeinică.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că instanţa de recurs a făcut o greşită apreciere a probelor administrate în cauză reţinând că în speţă nu s-a făcut dovada nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21 iulie 1998.
S-a arătat că în speţă se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 948 pct. 4, art. 966 şi art. 968 C. civ., care constituie temeiul juridic al nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare întemeiată pe o cauză ilicită atunci când se face dovada certă că ambele părţi, cumpărătorul şi vânzătorul au înţeles să contracteze, cu rea credinţă, asupra unui bun al altora, ştiindu-se că bunul care constituie obiectul convenţiei nu se află în proprietatea vânzătorului.
S-a menţionat că în speţă, pârâţii cumpărători au fost înştiinţaţi, anterior perfectării vânzării, asupra calităţii de proprietari a reclamanţilor ceea ce constituie o dovadă a relei lor credinţe la încheierea actului, aceştia cumpărând bunul altuia, pe riscul lor.
Recursul în anulare urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea ulterior modificată, cât şi prin cererea conexă reclamanţii B.C. şi B.G. au chemat în judecată pe pârâţii M.C., M.P., S.E., A.M. şi C.E., solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3961 din 21 iulie 1998 încheiat între pârâţi, precum şi dreptul lor de proprietate asupra întregii suprafeţe de 2117 mp pe care au dobândit-o parţial, prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, parţial prin înscris sub semnătură privată iar pârâţii M.C. şi M.P. să fie obligaţi să sisteze orice lucrări asupra terenului în litigiu.
În motivare au arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3207 din 15 mai 1990 au dobândit de la pârâta S.E. o casă de locuit şi terenul aferent, în suprafaţă de 1500 mp. situat în comuna Albeşti, sat Buimăceni, jud. Botoşani, vânzătoarea justificându-şi dreptul său de proprietate asupra acestui imobil prin certificatul de moştenitor nr. 397 din 11 mai 1990.
În aceeaşi zi, au încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat „Z.” prin care pârâta S.E. le vindea şi suprafaţa de 617 mp, aflată în continuarea terenului vândut prin act autentic, preţul fiind achitat separat.
Ulterior, pârâta S.E. a tergiversat încheierea actului în formă autentică, iar, în anul 1998, alături de surorile sale, pârâtele A.M. şi C.E., a vândut prin act autentic, pârâţilor M.C. şi M.P. şi suprafaţa de 500 mp din terenul pe care, anterior îl dobândiseră reclamanţii, în modalităţile mai sus arătate.
S-a considerat că, acest din urmă act, este nul absolut, fiind încheiat prin fraudarea drepturilor pe care reclamanţii le-au dobândit, încă din anul 1990.
Prin întâmpinare, pârâta A.M. a solicitat respingerea acţiunii arătând că, pentru suprafaţa de 617 mp; contractul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat în formă autentică datorită culpei reclamanţilor, care posedă întregul teren, fără a achita contravaloarea folosinţei acestuia precum şi impozitul, încă din anul 1990.
De asemenea, pârâta S.E. nu putea înstrăina prin act sub semnătură privată intitulat „Z.” suprafaţa de 617 mp, avându-se în vedere că nu este unica proprietară a acestui teren. S-a învederat că, înstrăinarea terenului către reclamanţi nu a fost făcută în baza unei schiţe exacte a terenului, iar cea de-a doua vânzare a avut ca obiect numai suprafaţa de teren rămasă nevândută, prin act autentic.
După un prim ciclu procesual Judecătoria Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 4050 din 30 aprilie 2001, a respins acţiunea, reţinând că, înscrisul sub semnătură privată invocat de reclamanţi, constituie un antecontract de vânzare-cumpărare care nu are efect translativ de proprietate, ci creează în sarcina promitentului-vânzător, obligaţia de a încheia, în viitor, contractul în formă autentică, or reclamanţii, din data de 15 mai 1990, până în anul 1998, când s-a înstrăinat terenul şi litigiu către soţii M.P. şi M.C., au avut suficient timp pentru a perfecta vânzarea în formă autentică.
S-a reţinut că reclamanţii nu sunt proprietarii terenului vândut în anul 1998 către pârâţi.
De asemenea, vânzătoarea S.E., nu mai poate fi obligată la încheierea actului de vânzare-cumpărare, întrucât dreptul de proprietate asupra terenului promis nu mai exista în patrimoniul său, prin urmare se afla în imposibilitate de a încheia actul în formă autentică.
Asupra capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi, instanţa a reţinut că, terenul dobândit de pârâţii M.C. şi M.P., în anul 1998, nu se suprapune peste terenul cumpărat, fără o schiţă anexă, de B.C. şi B.G., în anul 1990, iar din probele administrate nu a rezultat reaua credinţă a părţilor la încheierea actului, pentru a se reţine existenţa fraudei, care să atragă nulitatea absolută a actului. S-a considerat că pârâta S.E. nu putea înstrăina, valabil, în anul 1990, suprafaţa de 1500 mp, în raport de dispoziţiile Legii nr. 9/1990, iar cel de-al doilea contract a fost încheiat în condiţii legale, având la bază reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, în favoarea vânzătoarelor.
Tribunalul Iaşi, prin decizia nr. 83 din 18 ianuarie 2002, a admis apelul declarat de reclamanţi şi, rejudecând cauza, a admis acţiunea, constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3961 din 21 iulie 1998 încheiat între părţi şi s-a constata că reclamanţii sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 2117 mp.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt posesorii întregii suprafeţe de 2117 mp, teren asupra căruia le-a fost emisă de către Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 adeverinţa provizorie nr. 24/1991, or acest act constituie dovada dreptului de proprietate, până la emiterea titlului de proprietate.
Prin decizia nr. 1567 din 21 octombrie 2002, Curtea de Apel Bacău a admis recursurile declarate de pârâţi, modificând în tot decizia tribunalului, în sensul respingerii, ca nefondat a apelului declarat de reclamanţi. Recursul declarat de reclamanţi a fost respins.
În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut că tribunalul s-a pronunţat în mod greşit asupra capătului de cerere privind constatarea calităţii de proprietari a reclamanţilor pe întreaga suprafaţă de 2117 mp teren deşi aceştia modificaseră anterior, acest capăt de cerere din acţiune în constatarea în acţiune în realizare.
S-a considerat că, la data încheierii înscrisului sub semnătură privată, promitenta nu era proprietară, obiect al convenţiei, ulterior în favoarea acesteia emiţându-se titlu de proprietate, alături de celelalte moştenitoare, astfel încât, antecontractul de vânzare-cumpărare intervenit între reclamanţi şi S.E. nu le este opozabil acestora, neputându-se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic.
Capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi cu motivarea că reclamanţii nu au făcut dovada cauzei de nulitate.
Instanţa de recurs a reţinut greşit situaţia de fapt, făcând o eronată apreciere a probelor administrate în cauză.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3207 şi transcris sub nr. 538 din 15 mai 1990, reclamanţii B.C. şi B.G. au cumpărat de la pârâta S.E., un imobil compus din casă de locuit şi suprafaţa de 1500 mp, teren reprezentând curte şi grădină aferentă. În cuprinsul actului imobilului a fost determinat prin indicarea precisă a moştenitorilor.
Vânzătoarea şi-a probat dreptul de proprietate asupra acestui imobil prin certificatul de moştenitor nr. 397 din 11 mai 1990, emis în urma decesului mamei sale, R.M., în a cărei masă succesorală este inclus imobilul mai sus menţionat, S.E. fiind singura moştenitoare, celelalte fiice ale defunctei, pârâtele A.M. şi C.E., fiind renunţătoare la succesiunea mamei lor.
În aceeaşi zi, între părţi s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat „Z.” prin care pârâta S.E. vindea, reclamanţilor B.C. şi B.G., primind suma de 40.000 lei, şi suprafaţa de 617 mp, aflat în partea de vest a terenului dobândit anterior de reclamanţi. Prin acest înscris, pârâta şi-a asumat obligaţia de a nu înstrăina în viitor această suprafaţă
Ambele suprafeţe de teren în total 2117 mp au fost posedate, în mod neîntrerupt, de către reclamanţi, începând cu data de 15 mai 1990, care le-au adus îmbunătăţiri prin efectuarea unor plantaţii de viţă de vie.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3961 din 21 iulie 1998 şi transcris sub nr. 7501, S.E., alături de celelalte pârâte, A.M. şi C.E., au vândut soţilor M.C. şi M.P. o suprafaţă de 500 mp, teren situat în intravilanul satului Buimăceni, comuna Albeşti, în parcela cadastrală nr. 389/1, în cuprinsul actului menţionându-se că, acest teren, este proprietatea vânzătoarelor, ca urmare a reconstituirii drepturilor de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991.
Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultă că terenul cumpărat de pârâţi se include în suprafaţa de 2117 mp dobândit de reclamanţi, în parte prin act autentic şi în parte prin înscrisuri sub semnătură privată intitulat „Z.”; suprafaţa de 2117 mp pe care se află şi casa de locuit este precis delimitată prin drum judeţean şi proprietatea Z.A. şi a aparţinut defunctei R.M. în întregime.
Pârâtele S.E., A.M. şi C.E. au fost de rea credinţă atunci când au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 21 iulie 1998, întrucât au cunoscut că terenul şi construcţia au fost proprietatea mamei lor R.M., precum şi că singura succesoare a acesteia este S.E.
Pârâţii M.C. şi M.P. au fost de asemenea de rea credinţă la încheierea actului din 21 iulie 1998 astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor B.R. şi A.P. care au arătat că aceştia au ştiut că reclamanţii au cumpărat anterior imobilul şi au procedat la măsurătoare în absenţa lor.
În speţă se impune aplicarea dispoziţiilor art. 948 pct. 4, art. 966 şi art. 968 C. civ., care constituie temeiul juridic al nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare întemeiat pe cauză ilicită.
Astfel, potrivit art. 948 pct. 4 C. civ., pentru a fi valabilă, o convenţie, trebuie să aibă o cauză licită. Vânzarea lucrului altora, atunci când încheierea contractului s-a făcut de către vânzător în frauda drepturilor adevăratului proprietar, cu complicitatea şi pe riscul cumpărătorului care a cunoscut că lucrul ce constituie obiectul convenţiei nu se află în proprietatea vânzătorului, este nulă absolut pentru cauză ilicită.
Instanţa de recurs a reţinut, de asemenea, greşit că, vânzarea terenurilor era interzisă la data încheierii actelor juridice de către reclamanţii B.C. şi B.G. şi pârâta S.E., 15 mai 1990. La această dată Legile nr. 58/1979 şi nr. 59/1974 erau deja abrogate prin Decretul Lege nr. 1 din 26 februarie 1989, iar Decretul Lege nr. 9/1990 prin care se interzicea vânzarea terenurilor prin acte între vii s-a aplicat perioadei 1 august 1990 - 20 februarie 1991.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea va admite recursul în anulare, va casa decizia curţii de apel şi va respinge recursul declarat de pârâţi împotriva deciziei tribunalului pe care o va menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează decizia nr. 1567 din 21 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă şi respinge recursul declarat de pârâţii M.C., M.P., S.E., A.M. şi C.E. împotriva deciziei nr. 83 din 18 ianuarie 2002 a Tribunalului Iaşi, pe care o păstrează.
Menţine dispoziţia privind respingerea recursului declarat de reclamanţii B.C. şi B.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3276/2004. Civil. Contestaţie | ICCJ. Decizia nr. 2286/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
