ICCJ. Decizia nr. 2383/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2383
Dosar nr. 11610/2004
Şedinţa publică din 24 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6444 din 29 octombrie 2003, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâţilor şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii A.T. şi A.M., în contradictoriu cu pârâţii C.P. şi S.V., decedaţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţia invocată din oficiu de instanţă este întemeiată, deoarece conform art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, pe plan procesual, capacitatea de folosinţă este capacitatea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii procesuale, iar conform art. 7 din decret, capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia. Or, în cauză, s-a dovedit că pârâţii erau decedaţi la data introducerii acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 676 A din 5 aprilie 2004, a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe, reţinând, în esenţă, că soluţia respingerii acţiunii pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâţilor, pronunţată prin hotărârea apelată este legală, deoarece conform art. 41 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor sale. Or, capacitatea de folosinţă a pârâţilor a încetat prin moartea acestora, în anul 1984, iar excepţia putea fi invocată de instanţă, din oficiu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ., susţin că prin hotărârile pronunţate în cauză le-a fost îngrădit accesul la justiţie.
Arătând în detaliu ce demersuri au fost întreprinse pentru a obţine relaţii cu privire la pârâţi, recurenţii susţin că singura modalitate pentru a afla care sunt moştenitorii defuncţilor, pentru a fi introduşi în cauză în calitate de pârâţi, este prin intermediul instanţelor judecătoreşti. De aceea, în mod greşit le-a fost respinsă solicitarea de a se cere relaţii de la Biroul de carte funciară de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti. Acest fapt a făcut imposibilă invocarea prescripţiei achizitive cu privire la imobilul compus din suprafaţa de 300 mp teren şi construcţia aflată pe teren.
Susţin recurenţii, că au cumpărat imobilul printr-un act sub semnătură privată şi nu li se poate pretinde să se intereseze periodic pentru a afla de un posibil deces al părţilor din contract şi pentru a identifica moştenitorii acestora.
De aceea, instanţele trebuiau să facă aplicarea art. 21 alin. (1) din Constituţie, care dispune: „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru repararea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime".
Acest drept, în speţă, este o chestiune fictivă, iar instanţele au aplicat greşit şi art. 44 alin. (1) din Constituţie.
Se mai susţine, că hotărârile cuprind o înşiruire a pretenţiilor părţilor şi dispoziţiilor instanţei şi că s-a încălcat următoarea regulă „norma juridică trebuie aplicată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice". Regula este înscrisă în art. 978 C. civ. pentru interpretarea convenţiilor, dar pentru identitate de raţiune este extinsă şi la interpretarea normelor de drept civil, iar instanţele au încălcat-o, pentru că refuzând să solicite informaţii de la unele instituţii şi organe ale statului, reclamanţii au fost puşi în imposibilitate de a se adresa instanţelor pentru constatarea dobândirii dreptului prin uzucapiune şi accesiune. În declaraţia de recurs sunt invocate şi art. (1) alin. (1) şi (3) alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi cea de apel cuprind motivele pe care se sprijină, motive care nu sunt nici contradictorii, nici străine de natura pricinii şi sunt date cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale privitoare la capacitatea procesuală a părţilor.
Soluţia respingerii acţiunii pentru lipsa capacităţii de folosinţă a pârâţilor este legală, iar prin pronunţarea acestei soluţii nu a fost îngrădit accesul recurenţilor-reclamanţi la justiţie, aşa cum susţin aceştia.
Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, însă formularea acţiunii în contradictoriu cu persoane care au aptitudinea de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual constituie principala condiţie pentru justificarea interesului legitim al reclamantului de a sesiza instanţa judecătorească.
În cauză, instanţa de fond şi cea de apel nu au reţinut că reclamanţii-recurenţi nu ar avea calea acţiunii în justiţie pentru apărarea dreptului pretins prin acţiune. S-a reţinut, că acţiunea fiind formulată în contradictoriu cu persoane care erau decedate la data înregistrării cererii, pârâţii nu au capacitate procesuală de folosinţă.
Soluţia respingerii acţiunii pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâţilor este corectă, în raport cu art. 41 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile şi art. 7 din Decretul nr. 31/1954, potrivit căruia capacitatea de folosinţă se pierde odată cu moartea persoanei.
Acţiunea fiind formulată la data de 30 iulie 2003, în contradictoriu cu două persoane a căror capacitate de folosinţă încetase la decesul acestora, în anul 1984, nu exista pentru instanţe obligaţia identificării moştenitorilor acestora şi citării lor în proces.
Numai atunci când decesul survine după data înregistrării acţiunii procesul este continuat prin introducerea în cauză a moştenitorilor celui decedat, însă şi în această situaţie partea interesată trebuie să ia măsurile necesare pentru continuarea procesului, prin introducerea în cauză a moştenitorilor părţii decedate în cursul procesului.
Întrucât în prezenta cauză persoanele chemate în proces erau decedate din anul 1984, nu puteau figura ca părţi, iar dispoziţiile legale invocate de recurenţi nu prevăd posibilitatea valorificării unui drept pe calea acţiunii formulate în contradictoriu cu o persoană decedată.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâţi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii A.T. şi A.M. împotriva deciziei civile nr. 676 A din 5 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 238/2004. Civil. Intabulare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2241/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
