ICCJ. Decizia nr. 2536/2004. Civil. încuviintare executare silita. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2536
Dosar nr. 8292/2004
Şedinţa din Camera de Consiliu din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii în cauză îl constituie investirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 9882 din 12 iunie 2001 pronunţată de Judecătoria Timişoara, pe temeiul art. 3731 C. proc. civ.
Cererea introdusă de reclamanţii M.D.I., M.M.E. şi M.R.A. a fost admisă prin încheierea din 6 iulie 2004 a Judecătoriei Timişoara, iar apelul pârâţilor S.C. şi S.I. este respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 2326 din 15 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Încheierea primei instanţe s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părţilor, după dispoziţia din art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia încuviinţării executării silite fiind, fără echivoc, necontencioasă.
Conform art. 721 C. proc. civ. „Dispoziţiile codului de faţă alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă ...", iar în Cartea a III a (art. 331–339 C. proc. civ.) sunt „Dispoziţiile generale privitoare la procedurile necontencioase", astfel că norma din art. 3731 C. proc. civ. se interpretează celei din art. 331–339 C. proc. civ.
Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., „Apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei se judecă la tribunal ...", iar dispoziţia art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „instanţa de executare este judecătoria ...", care „încuviinţează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor" [art. 3731 alin. (2)].
Norma imperativă relativă la compunerea instanţei de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data judecării în primă instanţă în apel.
Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit. 1) din aceeaşi lege atribuie şi judecătorului stagiar competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite şi a celei de investire cu formulă executorie.
Ambele proceduri intermediare, între faza judiciară a procesului civil şi faza executării silite, sunt necontencioase şi caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.
Aşadar, soluţionarea cererii de către un judecător (chiar şi stagiar) nu poate să atribuie competenţa judecării apelului curţii de apel, iar când cererea se soluţionează de preşedintele instanţei apelul să rămână de competenţa tribunalului [art. 339 alin. (3) teza I C. proc. civ.].
O asemenea divizare a competenţei judecării apelului în aceeaşi cerere nu poate fi primită fiind în contradicţie cu principiul unicităţii căilor de atac, astfel că formularea din art. 339 alin. (3) C. proc. civ., „apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei" trebuie interpretată nu exclusiv literal, ci, în primul rând, sistematic şi teleologic.
În consecinţă, apelul a fost judecat de o instanţă necompetentă, Curtea de Apel Timişoara, ceea ce atrage casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, conform art. 3125 C. proc. civ. pentru judecarea apelului contra încheierii din 6 iulie 2004 a Judecătoriei Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea F. Constanţa împotriva deciziei nr. 219 din 3 decembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, casează Decizia şi trimite cauza Tribunalului Constanţa pentru judecarea căii de atac împotriva încheierii nr. 2256 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2546/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta... | ICCJ. Decizia nr. 2538/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
