ICCJ. Decizia nr. 2546/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta contract vânzare cumparare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2546

Dosar nr. 9285/2004

Şedinţa publică din 31 martie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 4 septembrie 2003, reclamanta N.S. a chemat în judecată pe pârâtul P.J.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1227 din 6 mai 1980.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că după căsătoria sa cu numitul N.A. (la 7 noiembrie 1960) a locuit împreună cu acesta în domiciliul socrilor săi, N.G. şi N.M.

Ulterior, în anul 1961, N.M. a decedat, iar socrul reclamantei s-a recăsătorit şi s-a mutat cu soţia într-o altă localitate.

Imobilul în care locuia reclamanta şi soţul său, precum şi suprafeţele de 1200 mp cămin şi 5200 mp teren agricol, rămase de pe urma defunctei N.M., au fost trecute pe numele soţului reclamantei, N.A.

La data de 24 februarie 1980 a decedat soţul reclamantei, iar la data de 6 mai 1980 socrul său, împreună cu cea de-a doua soţie, au vândut imobilul în care locuia reclamanta numitului P.J.I. prin actul autentic de vânzare cumpărare nr. 1227, pretinzând că imobilul ar fi fost dobândit de către cei doi vânzători.

La termenul de judecată din 17 octombrie 2003, s-a făcut o cerere de intervenţie în interes propriu de către B.I., B.A., I.V. şi I.C., aceştia precizând că sunt proprietarii imobilului în litigiu întrucât l-au cumpărat de la pârâtul P.J.I.

Prin sentinţa civilă nr. 1193 din 22 decembrie 2003, Judecătoria Moreni a respins ca neîntemeiate atât acţiunea reclamantei, cât şi cererea de intervenţie.

În motivarea hotărârii s-a reţinut că vânzarea-cumpărarea imobilului în litigiu nu s-a făcut în frauda drepturilor reclamantei, întrucât casa şi terenul au aparţinut socrilor acesteia, bunurile nefiind cuprinse în masa succesorală existentă la data decesului fostului soţ al reclamantei N.A., aşa cum reiese din certificatul de moştenitor nr. 346 din 14 aprilie 1980.

De altfel, drepturile reclamantei rezultate din succesiunea soţului său au fost valorificate de aceasta pe calea ieşirii din indiviziune, acţiune în care a figurat ca parte şi terţul deţinător P.J.I.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta N.S., criticând soluţia pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin Decizia civilă nr. 1015 din 2 aprilie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a confirmat hotărârea primei instanţe, respingând ca nefondat apelul reclamantei.

S-a reţinut că pretenţia reclamantei că ar fi avut un drept indiviz asupra terenului în suprafaţă de 250 mp, aferent imobilului în litigiu, este nefondată întrucât această suprafaţă de teren nu figurează în certificatul de moştenitor nr. 346/1980.

S-a mai reţinut că în urma partajului succesoral făcut în urma decesului soţului său, au fost supuse împărţelii şi îmbunătăţirile aduse casei de locuit, ceea ce înseamnă că nu a existat un drept de proprietate asupra imobilului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-şi criticile pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 156 C. proc. civ., considerând hotărârea ca fiind nelegală şi netemeinică.

Recurenta a susţinut că hotărârea este nelegală întrucât apelul s-a judecat la data de 2 aprilie 2004, aceasta fiind o zi nelucrătoare, în lipsa recurentei şi fără a i se da posibilitatea să-şi facă apărările necesare.

S-a mai arătat că hotărârea este netemeinică întrucât este lipsită de temei legal, probele din dosar fiind greşit interpretate.

În esenţă, recurenta a susţinut că terenul în suprafaţă de 250 mp şi casa sunt proprietatea sa, moştenite de la soţul său N.A., nefiind relevantă împrejurarea că acestea nu au fost trecute în certificatul de moştenitor nr. 346 din 14 aprilie 1980.

Intimaţii intervenienţi B.I., B.A.,I.V. şi I.C. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârilor anterioare.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma.

Primul motiv de recurs invocat de reclamanta N.S., referitor la nelegalitatea deciziei nr. 1015 din 2 aprilie 2004, în sensul că judecarea apelului s-a făcut într-o zi nelucrătoare şi în lipsa recurentei, este neîntemeiat şi nu se poate reţine că instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 156 C. proc. civ.

Data de 2 aprilie 2004, în care a avut loc judecarea apelului, a fost o zi lucrătoare (vineri), iar lipsa recurentei de la dezbateri se datorează culpei acesteia, întrucât avea termen în cunoştinţă, fiind prezentă în instanţă, prin procurator S.P., la termenul de judecată din 10 martie 2004. Ulterior, pentru termenul din 2 aprilie 2004 (data judecării apelului) nu a existat cerere de amânare din partea recurentei, astfel încât nu se poate reţine că instanţa de apel ar fi judecat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, netemeinicia hotărârii pronunţate în apel, nici acesta nu poate fi reţinut, fiind neîntemeiat.

Aşa cum corect au reţinut instanţa de fond şi cea de apel, recurenta nu poate pretinde că ar avea un drept indiviz asupra imobilului în litigiu, compus din casă de locuit şi teren în suprafaţă de 250 mp, întrucât nu a făcut dovada că la decesul soţului său, N.A. , în patrimoniul acestuia ar fi existat acest drept indiziv de proprietate.

În certificatul de moştenitor nr. 346 din 14 aprilie 1980, emis în urma decesului soţului recurentei, nu sunt cuprinse în masa succesorală bunurile care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1227 din 6 mai 1980, astfel că nu există motiv să se constate nulitatea absolută a acestui contract, nefiind încheiat în frauda drepturilor reclamantei.

Corect a reţinut instanţa de apel şi împrejurarea că, în urma partajului succesoral de pe urma defunctului soţ al recurentei, au fost supuse împărţelii şi îmbunătăţirile aduse casei de locuit (ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 1227/1980), de unde rezultă că dacă soţul recurentei ar fi avut un drept de proprietate asupra imobilului, partajarea ar fi privit întregul imobil şi nu doar îmbunătăţirile aduse casei.

Celelalte susţineri ale recurentei referitoare la faptul că vânzătorii N.G. şi N.A. ar fi înţeles să vândă în realitate imobilul construit de ei în comuna Valea Lungă şi nu pe cel în care a locuit recurenta împreună cu soţul său, sunt de asemenea nefondate, fiind contrazise de probele din dosar.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.S. împotriva deciziei nr. 1015 din 2 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2546/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta contract vânzare cumparare. Recurs