ICCJ. Decizia nr. 2540/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2540
Dosar nr. 8334/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 8513 din 1 septembrie 2003 a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta P.E. în contradictoriu cu pârâtele Banca Naţională a României şi sucursala Iaşi a Băncii Naţionale a României, dispunând obligarea acestora să încheie cu reclamanta contract de vânzare cumpărare pentru apartamentul nr. 2 din Iaşi, pe care îl ocupă în calitate de chiriaşă conform contractului nr. 392 din 14 septembrie 1974, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi Legii nr. 85/1992.
S-a reţinut că apartamentul în cauză este locuinţă de serviciu construită din fondurile BNR, care este unitate bugetară de stat, fiind aplicabile astfel prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 care se arată că „locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat până la intrarea în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi"
Reclamanta a formulat în prealabil cererea nr. 1427 din 16 ianuarie 2002 pentru cumpărarea locuinţei, rămasă nesoluţionată.
Pârâtele în apărare au invocat hotărârea Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României prin care s-a aprobat vânzarea locuinţelor către actualii chiriaşi dar la un preţ stabilit de evaluator pe baza valorii la zi în raport cu dimensiunile fiecărei unităţii locative, motivat de împrejurarea că aceste locuinţe de serviciu sunt situate în imobilul ce constituie incinta sucursalei Iaşi construit din fondurile proprii ale Băncii care a fost supus în ansamblul său de art. 2 lit. f) din Normele nr. 71906 din 29 mai 1995 emise de reevaluărilor impuse de Ministerul Finanţelor Publice.
Instanţa a înlăturat solicitarea pârâtelor având în vedere procedura specială din art. 7 alin. (4) al Legii nr. 85/1992, sancţionată cu nulitatea absolută potrivit art.19 alin. (1) din aceeaşi lege, potrivit căreia „evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi la art. 1 alin. (1), pentru care nu s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi a prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficientul de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992".
Apelurile declarate de pârâte prin care s-a solicitat stabilirea preţului de vânzare cumpărare al locuinţei valoarea de circulaţie actuală.
- prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 85/1992, a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 132 din 5 decembrie 2003.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs pârâtele în cauză reiterând criticile de nelegalitate din apel, circumscrise cazului de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Legea nr. 85/1992 se referă la „vânzarea de locuinţe" şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare".
Apartamentul în cauză are caracterul de locuinţă construită din fondurile unei unităţi bugetare. Deci vânzarea acestuia se face în conformitate cu dispoziţiile acestui act normativ.
În art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 se arată că „Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi".
În art. 7 alin. (4) Legea nr. 85/1992 arată că: Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. (1).... pentru care nu s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi a prezentei legi, completată cu prevederile referitoare la coeficientul de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, „faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992".
Legea are în vedere deci şi indexarea preţului la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, dar se raportează la „creşterea salariului minim brut pe ţară", iar nu la valoarea de circulaţie, deoarece în intenţia legiuitorului a fost a se da eficienţă dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituţie cu privire la obligaţia statului de a se crea condiţii necesare pentru creşterea calităţii vieţii de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. In acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională atunci când a pronunţat respingerea excepţiei de neconstituţionalitate invocată referitor la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992.
Reevaluările din evidenţele contabile conform actelor normative invocate nu au relevanţă în situaţia de faţă care îşi are reglementarea exclusivă în dispoziţiile legale sus menţionate.
Ca atare, hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, iar recursul declarat în cauză de pârâte va fi respins ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele Banca Naţională a României şi Banca Naţională a României, sucursala Iaşi, împotriva deciziei nr. 132 din 5 decembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2538/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2528/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
