ICCJ. Decizia nr. 2567/2004. Civil. Revendicare imobil. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2567
Dosar nr. 3048/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea promovată la data de 28 octombrie 2002, pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş reclamantul O.N.M. a chemat în judecată pe pârâţii Ţ.V. şi Ţ.T., solicitând instanţei obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, terenul în suprafaţă de 4000 mp situat în pct. „Valea Sasului" din Curtea de Argeş.
În motivare, reclamantul a arătat că, în baza Legii nr. 18/1991, mamei sale O.A., al cărui unic moştenitor este, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de teren mai mare în care sunt incluşi şi cei 4000 mp pe care pârâţii îi ocupă abuziv.
Prin sentinţa civilă nr. 1865 din 12 decembrie 2002, Judecătoria Curtea de Argeş a admis acţiunea, obligând pârâţii să-i lase reclamantului, în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul de 4000 mp, situat în pct. „Pod Valea Sasului", din Curtea de Argeş, aşa cum a fost identificat în schiţa de plan din raportul de expertiză întocmit de expertul D.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că pentru terenul în litigiu, reclamantul deţine titlul de proprietate nr. 112875/2001, fiind pus în posesie conform procesului verbal din 2 septembrie 1996, de către Comisia orăşenească Curtea de Argeş.
Prin Decizia civilă nr. 470 din 17 martie 2003, Tribunalul Argeş a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţi.
Prin Decizia nr. 1037/R din 6 iunie 2003, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a admis recursul declarat de pârâţii Ţ.V. şi Ţ.T. împotriva deciziei civile nr. 470 din 17 martie 2003 a Tribunalului Argeş, pe care a modificat-o în sensul admiterii apelului declarat de pârâţi, schimbând sentinţa civilă nr. 1865 din 12 decembrie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeş şi, pe fond, a respins acţiunea formulată de O.M.
Instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă că, ambele părţi au fost puse în posesie şi, întrucât nici una dintre ele nu a deţinut terenul în litigiu, anterior cooperativizării, a dat eficienţă primului proces-verbal de punere în posesie încheiat la data de 28 iunie 2003, respectiv cel al pârâţilor.
Prin memoriul adresat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantul O.M. a solicitat declararea recursului în anulare împotriva deciziei nr. 1037/R din 6 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pe considerente de esenţială nelegalitate.
Analizând memoriul depus şi lucrările dosarului, Procurorul General a promovat prezentul recurs în anulare împotriva deciziei nr. 1037/R din 6 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, considerând că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În speţă, acţiunea introductivă de instanţă are ca obiect revendicarea unei suprafeţe de teren, pentru care reclamantul a prezentat titlu de proprietate, instanţa de control judiciar a încălcat esenţial legea, atribuind adeverinţei de reconstituire a dreptului de proprietate şi procesului verbal de punere în posesie, invocate de pârâţi, forţa probatorie specifică dreptului comun pentru regimul proprietăţii, cu toate că acestea au un caracter provizoriu, ele neputând fi asimilate, ca valoare probatorie, cu titlul de proprietate care face dovada dreptului real asupra terenului şi este opozabil erga omnes, în cadrul raporturilor juridice civile.
De altfel, prin Decizia nr. I din 30 iunie 1997 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţiile unite, s-a stabilit că adeverinţa şi procesul-verbal de punere în posesie nu constituie titlu de proprietate care să poată fi examinat în cadrul soluţionării unei acţiuni în revendicare, astfel încât hotărârea pronunţată de instanţa de recurs, care a dat eficienţă juridică adeverinţei provizorii şi procesului-verbal de punere în posesie, înfăţişate de pârâţi, în condiţiile în care reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului revendicat, prin prezentarea titlului de proprietate nr. 112875 din 15 noiembrie 2001 (fila 2 dosar nr. 3044/2002 al Judecătoriei Curtea de Argeş), contravine, flagrant, practicii judiciare, constante, în această materie.
Pentru acest motiv, în temeiul art. 314 C. proc. civ., Procurorul General a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei civile nr. 1037/R din 6 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, şi, menţinerea deciziei civile nr. 470 din 17 martie 2003 a Tribunalului Argeş şi a sentinţei civile nr. 1865 din 12 decembrie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeş, ca legale şi temeinice.
Recursul în anulare este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce succed.
Adeverinţa şi procesul verbal de punere în posesie au valoare provizorie, fac dovada dreptului de proprietate până la eliberarea titlului de proprietate şi pot fi opuse cu asemenea valoare într-o acţiune în revendicare în contra posesorului care nu are nici o dovadă de proprietate sau pot fi comparate în cazul în care atât reclamantul cât şi pârâtul exibă doar adeverinţa şi procesul-verbal de punere în posesie asupra aceluiaşi teren.
Însă, adeverinţa şi procesul verbal de punere în posesie ale uneia dintre părţi nu pot fi opuse titlului de proprietate emis părţii adverse, nu pot fi comparate cu titlul de proprietate, dat fiind că ele sunt acte provizorii emise pe parcursul procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991 fiind concomitent acte premergătoare emiterii titlului de proprietate.
Or, titlul de proprietate reprezintă tocmai finalitatea procedurii instituite prin prevederile art. 26 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, fiind opozabil erga omnes, în cadrul raporturilor juridice civile.
Pentru considerentele arătate şi văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul în anulare, se va casa hotărârea criticată şi pe fond se va păstra Decizia civilă nr. 470 din 17 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Va obliga pârâţii în solidar să plătească reclamantului O.N.M. suma de 6.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată suportate cu prilejul soluţionării prezentului recurs în anulare, ce constau din onorar apărător (chitanţele nr. 36 din 5 octombrie 2004 şi respectiv nr. 40 din 27 decembrie 2004, emise de Baroul Bucureşti, Societatea Civilă de Avocaţi, R.I. şi Asociaţii).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1037/R din 6 iunie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi păstrează Decizia civilă nr. 470 din 17 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Obligă în solidar pe pârâţii Ţ.V. şi Ţ.T. să plătească reclamantului O.N.M. suma de 6.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată suportate cu prilejul soluţionării prezentului recurs în anulare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 263/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 262/2004. Civil. îndreptare eroare materiala.... → |
|---|
