ICCJ. Decizia nr. 2918/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2918Dosar nr. 10735/2004
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 1999 astfel cum a fost completată, reclamanta R.E.(fostă B.), în contradictoriu cu Statul Român prin Primăria Municipiului Târgovişte, Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P. Dâmboviţa şi R. SA, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:
- să constate că imobilele situate în Târgovişte, compus din 4 corpuri de casă şi terenul aferent de 1816 mp au trecut în proprietatea statului fără titlu legal;
- să dispună restabilirea situaţiei anterioare prin retrocedarea imobilelor existente şi prin plata de despăgubiri pentru cele demolate.
Prin sentinţa civilă nr. 3031 din 6 iunie 2002, Judecătoria Târgovişte şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., constatând că valoarea imobilelor, astfel cum a fost stabilită prin expertiză, este peste 2 miliarde de lei.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 567 din 23 septembrie 2002, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte şi constatând apariţia unui conflict negativ de competenţă a înaintat cauza pentru soluţionarea conflictului la Curtea de Apel Ploieşti.
Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 14 din 28 octombrie 2002, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte, reţinând că valoarea obiectului litigiului se stabileşte la data sesizării instanţei prin acţiune, iar împrejurarea că pe parcursul soluţionării cauzei, printr-o expertiză se stabileşte o valoare a pretenţiilor mai mare, care ar atrage competenţa unei alte instanţe, nu poate constitui un motiv de declinare a competenţei, deoarece numai valoarea stabilită iniţial, la momentul sesizării instanţei determină stabilirea competenţei.
Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa civilă nr. 3742 din 14 noiembrie 2003, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantă şi a obligat Primăria Municipiului Târgovişte să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie corpul 3 de clădire (conform expertizei efectuate de E.L.) în suprafaţă de 132 mp, împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 578 mp cu destinaţie curţi-construcţii, situat în Târgovişte.
A constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru imobilele demolate şi terenul pe care se află clădirile, SC R. , conform Legii nr. 10/2001. A obligat pârâta Primăria Municipiului Târgovişte la 8.900.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanta este proprietara imobilului în litigiu printr-un act dotal, iar imobilul a fost preluat abuziv de către stat.
A mai reţinut că din cele patru corpuri de clădire ale imobilului în litigiu, 3 au fost demolate şi unul singur mai există, acesta putând să fie retrocedat reclamantei împreună cu terenul aferent, iar pentru celelalte urmează a se constata că reclamanta are dreptul la despăgubiri calculate potrivit Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri pârâtele Primăria Municipiului Târgovişte şi D.G.F.P. Dâmboviţa şi reclamanta R.E. invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 1434 din 4 mai 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de către pârâte şi ca tardiv apelul declarat de către reclamantă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte apelul declarat de D.G.F.P. Dâmboviţa că toate susţinerile făcute de această apelantă sunt nefondate.
Astfel, în legătură cu susţinerea că raportul de expertiză nu a fost depus în termenul procedural la dosar şi astfel apelanta nu a putut să ia cunoştinţă de el, instanţa de apel a reţinut că s-a dat posibilitate părţilor să ia cunoştinţă de expertiză şi chiar apelanta a formulat obiecţiuni care au fost puse în discuţia părţilor şi respinse de către instanţă.
În consecinţă, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv nu s-a pricinuit părţii nici o vătămare, deci nu se poate constata nulitatea actului criticat.
Referitor la evaluarea făcută de către expert, instanţa a reţinut că aceasta este corectă, arătându-se criteriile legale avute în vedere.
În ceea ce priveşte critica privind soluţia de retrocedare a corpului 3 de clădire (de menţionat că în considerente şi în expertiza în baza căreia s-a dat soluţia este trecut corpul 3, ca şi de altfel în minuta scrisă) deci menţiunea făcută în dispozitiv „corpul 2" este evident o eroare materială.
Cu privire la susţinerea apelantei privind lipsa calităţii procesual pasive, s-a reţinut de către instanţa de apel că este nefondată, întrucât parte în litigiu este Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat pe plan local de către D.G.F.P. Dâmboviţa, Primăria Târgovişte fiind chemată în judecată de deţinătoare a imobilelor.
Referitor la apelul formulat de către Primăria Târgovişte, respectiv la critica privind calitatea sa procesual pasivă, instanţa a reţinut că aceasta se justifică întrucât în patrimoniul acesteia s-au aflat imobilele, în perioada cuprinsă între data preluării şi data demolării.
Critica privind nulitatea raportului de expertiză şi cele referitoare la evaluarea imobilelor, au fost respinse de către instanţa de apel pentru aceleaşi considerente avute în vedere în apelul D.G.F.P. Dâmboviţa.
Susţinerile apelantei cu privire la nerespectarea obligaţiei de timbrare a acţiunii de către reclamantă au fost considerate nefondate de către instanţa de apel, faţă de dispoziţiile art. 15 lit. 2) din Legea nr. 146/1998.
În ceea ce priveşte apelul declarat de către reclamantă, s-a constatat că este tardiv formulat deoarece hotărârea instanţei de fond a fost comunicată reclamantei la data de 15 decembrie 2003, iar apelul a fost declarat la data de 26 februarie 2004, cu depăşirea termenului de 15 zile.
Împotriva acestei decizii pronunţate de către instanţa de apel au declarat recurs ambii pârâţi-apelanţi.
În recursul său, pârâtul-apelant Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. Dâmboviţa invocă ca motive de recurs pe cele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţin de fapt aceleaşi motive care au fost invocate şi în apel au fost respinse.
Se susţine astfel din nou critica privind nulitatea raportului de expertiză întrucât au fost încălcate prevederile art. 208 alin. (1) C. proc. civ.; raportul de expertiză a fost depus la data de 5 noiembrie 2003 (nu la 5 februarie 2003, cum greşit a reţinut instanţa de apel) pentru termenul de 7 noiembrie 2003.
O altă critică reiterată este în legătură cu evaluarea imobilelor, care nu s-a făcut la preţul pieţei.
Se critică, de asemenea, hotărârea instanţei de apel în legătură cu faptul că nu s-a pronunţat cu privire la modul de executare al dispozitivului şi în legătură cu inadmisibilitatea ca printr-o acţiune în revendicare să se obţină despăgubiri, singurul temei pentru aceasta fiind Legea nr. 10/2001.
Pârâta Primăria Municipiului Târgovişte în recursul său care nu este structurat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., susţine că instanţa, conform art. 129 C. proc. civ., avea obligaţia, fiind investită de către reclamantă cu o acţiune în revendicare, să pună în vedere acesteia să-şi extindă acţiunea chemând în judecată şi pe chiriaşii care locuiesc în corpul de clădire nr. 3, aflat în administrarea acestei recurente.
Se susţine, de asemenea, că nu au calitate procesual pasivă şi că raportul de expertiză este nul, iar evaluarea expertului a fost făcută fără să ţină seama de preţul pieţei, toate aceste critici fiind, de altfel, formulate şi în apel.
Recursurile sunt nefondate.
Pentru a evita repetările, motivele de recurs care sunt comune ambelor recursuri vor fi analizate împreună.
Cu privire la critica prin care se invocă în ambele recursuri nulitatea raportului de expertiză, urmează a constata că acesta, într-adevăr, a fost depus la dosar la data de 5 noiembrie 2003 pentru termenul din 7 noiembrie 2003, deci mai puţin decât termenul de 5 zile prevăzut de art. 209 alin. (1) C. proc. civ.
Mai este de reţinut că art.209 mai avea două alineate, care au fost abrogate prin OUG nr. 138/2000, care prevedeau o sancţiune cu amendă pentru nedepunerea expertizei în termen.
În consecinţă, analiza sancţiunii pentru nerespectarea acestui termen trebuie făcută având în vedere prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în care se statuează că nulitatea unui act poate fi declarată dacă s-a produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea lui.
Ori, în cazul în speţă, recurentele au putut depune obiecţiuni şi recurenta D.G.F.P. Dâmboviţa le-a şi depus.
În orice caz, pentru ambele recurente expertiza nu a avut nici o eficienţă juridică şi evident nu le-a vătămat pentru că acţiunea reclamantei a fost admisă în parte şi cererea pentru despăgubiri nu a fost admisă decât într-o formă teoretică „constată că reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru imobilele demolate şi pentru terenul pe care se află clădirile SC R. , conform Legii nr. 10/2001", deci nu este arătată nici suma şi nici partea care ar trebui să o plătească.
Pentru aceleaşi considerente şi criticile din cele două recursuri privind evaluarea imobilelor urmează a constata că nu sunt întemeiate.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentelor cu privire la lipsa calităţii lor pasive, urmează a reţine că sunt nefondate.
În ceea ce priveşte recurentul Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Dâmboviţa, urmează a constata că a fost chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat pe plan local de către D.G.F.P. Dâmboviţa, deci are calitate procesuală pasivă.
În legătură cu susţinerea recurentei Primăria Municipiului Târgovişte, aceasta are calitate procesual activă, deoarece ea este deţinătoarea imobilului, în acelaşi sens este şi actul nou depus în recurs (proces-verbal de predare-primire).
Referitor la susţinerea din recursul formulat de către Ministerul Finanţelor Publice că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la executarea dispozitivului şi a inadmisibilităţii acţiunii pentru despăgubiri în cadrul unei acţiuni în revendicare, pentru considerentele arătate la analizarea criticii privind evaluarea făcută de către expert urmează a fi considerată neîntemeiată.
Cu privire la critica formulată de către recurenta Primăria Municipiului Târgovişte referitoare la lipsa rolului activ al instanţei, care nu a determinat reclamanta să introducă în cauză, fiind vorba de o acţiune în revendicare, pe chiriaşi, care locuiau în corpul 3 de clădire, urmează a constata că şi aceasta este nefondată întrucât conform principiului disponibilităţii, chiar şi într-o acţiune în revendicare nu avea temeiul juridic să o oblige pe reclamantă să cheme în judecată şi pe chiriaşi.
Astfel fiind, faţă de toate considerentele mai înainte arătate urmează a constata că nici una din criticile formulate în cele două recursuri nu este întemeiată, motiv pentru care ambele recursuri vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte împotriva deciziei nr. 1434 din 4 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2912/2004. Civil. încheiere suspendare -... | ICCJ. Decizia nr. 2905/2004. Civil. Revizuire. Recurs → |
|---|
