ICCJ. Decizia nr. 3111/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea făcută Primarului Comunei Buteni, Județul Arad în temeiul Legii nr. 10/2001, H.T. din București, a cerut să i se restituie în natură imobilul compus din casă și teren în suprafață de 500 mp, situate în intravilanul comunei Buteni, înscrise în C.F. nr. 1598 sub nr. top 1022-1023/a/1/a, susținând că bunurile au fost trecute abuziv în proprietatea statului de la antecesorii săi S.A. și S.T. căsătorită H., prin Decretul nr. 418/1952 privind naționalizarea farmaciilor.
Notificarea a fost admisă prin dispoziția nr. 404 din 30 octombrie 2001 a Primarului Comunei Buteni, dispunându-se restituirea imobilului în natură.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Arad sub nr. 6809/2001, dispoziția de restituire menționată a fost contestată de SC F.A. SA Timișoara.
Contestatoarea a susținut că imobilul din litigiu nu putea fi restituit foștilor proprietari de către primar ca reprezentant al administrației locale, pentru că deținătorul în calitate de proprietar ar fi SC F.A. SA Timișoara, așa încât erau aplicabile dispozițiile art. 25 și art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.
în justificarea calității de deținător legal în sensul Legii nr. 10/2001, contestatoarea a afirmat că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în baza dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 odată cu transformarea fostului Oficiu Farmaceutic Timișoara care îl avea în administrare directă în societate pe acțiuni.
Prin sentința civilă nr. 150 pronunțată la 28 martie 2002, Tribunalul Arad a respins contestația cu consecința obligării contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată către intimata H.T.
Instanța de fond a reținut din dovezile cauzei, că societatea contestatoare nu are calitatea procesuală cerută de Legea nr. 10/2001 să stea în litigiu pentru că nu este nici proprietara, nici deținătoarea legală a imobilului, care la data notificării s-a aflat în proprietatea statului, respectiv a Primăriei comunei Buteni.
Hotărârea primei instanțe a fost schimbată integral ca urmare a admiterii apelului contestatoarei de către Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 96 din 3 septembrie 2002, în sensul admiterii contestației și a anulării dispoziției de restituire emisă de Primarul Comunei Buteni.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a socotit dimpotrivă, că societatea contestatoare ar fi îndreptățită la proces în cadrul procedurii prevăzute de legea specială, întrucât ar fi dovedit că este deținătoarea imobilului, iar această calitate nu i-a fost contestată de celelalte părți neavând relevanță în cadrul de aplicare a Legii nr. 10/2001, calitatea de proprietar.
Ca urmare s-a considerat că primăria nu era competentă să soluționeze notificarea, fiind doar obligată prin lege să comunice persoanei îndreptățite datele de identificare a societății deținătoare, în aplicarea procedurii prevăzute în art. 20 și art. 25 din legea specială.
împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale atât H.T. ca persoană îndreptățită cât și Primăria Buteni prin Primar și Consiliul Local Buteni.
Invocând lipsa de temei legal a deciziei instanței de apel, prin interpretarea și aplicarea greșită a legii, recurenții au susținut în esență, că intimata folosește imobilul trecut prin naționalizare în proprietatea statului fără nici un titlu, că nici aceasta nici antecesoarea sa nu au dobândit de-a lungul timpului dreptul de proprietate sau vreun alt drept real asupra bunului care să justifice calitatea de deținător legal, capacitatea și dreptul de a dispune și hotărî valabil asupra cererii de restituire în cadrul Legii nr. 10/2001.
S-au învederat totodată, apartenența imobilului la domeniul privat al statului în proprietatea căruia a fost trecut prin naționalizare, inaplicabilitatea în acest sens a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, cât și faptul că intimata-contestatoare nu ar putea invoca dobândirea dreptului de proprietate prin efectul legii, întrucât imobilul nu s-a aflat niciodată în proprietatea antecesoarei sale Oficiul Farmaceutic Timișoara, iar dreptul de proprietate asupra terenului nu i-a fost niciodată atestat în condițiile legii.
în fine, prin recursul autorităților publice s-a învederat lipsa de interes a contestatoarei asupra imobilului, dedusă din faptul că pe parcursul soluționării litigiului ar fi abandonat încăperile în care funcționa farmacia, amenajându-și în acest scop o altă locație.
Recursul este fondat.
Din probele cu înscrisuri administrate în cauză la cererea părților, rezultă că imobilul din litigiu situat în comuna Buteni nr. 308, județul Arad, înscris în C.F. nr. 1598 sub nr. top 1022-1023 a/1/a, pe numele antecesorilor T.H., compus din casă, curte și grădină în suprafață de 500 mp, a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 418/1952 privind naționalizarea farmaciilor particulare.
Potrivit procesului-verbal de punere în aplicare a decretului de naționalizare, întocmit la 18 mai 1953, imobilul a fost preluat în proprietatea statului de către fostul Sfat Popular al comunei Buteni, care era atunci organul local al puterii și administrației de stat.
Odată cu transmiterea imobilului "în proprietatea statului", conform prevederilor explicite ale art. 1 alin. (4) și art. 4 din Decretul nr. 418/1952, Oficiul Farmaceutic Timișoara a dobândit numai un drept "de administrare a farmaciei" care funcționa în clădire și care potrivit anexei la procesul-verbal de predare-primire dintre fostul proprietar particular, noul proprietar, statul, prin președintele Sfatului Popular Buteni și delegatul Ministerului Sănătății, care tutela oficiile farmaceutice, se compunea din două camere din clădire, reprezentând "incinta farmaciei".
Potrivit probelor, antecesoarea contestatoarei Oficiul Farmaceutic Timișoara și-a exercitat dreptul de administrare asupra incintei farmaciei aflată în imobilul proprietatea statului până la data încetării existenței sale prin H.G. nr. 15 din 10 ianuarie 1991, când au luat ființă societățile farmaceutice pe acțiuni prin preluarea activului și pasivului fostelor oficii farmaceutice.
în acest cadru legal S. A SA înființată în temeiul actului normativ menționat, nu avea cum să dobândească de la antecesoarea sa dreptul de proprietate, pe care nici aceasta nu l-a avut vreodată, ceea ce se putea transmite, fiind exclusiv folosința locației.
Și în acest sens însă este de menționat faptul că potrivit prevederilor H.G. nr. 15/1991, A. SA ca societate nou înființată avea posibilitatea legală să încheie cu proprietarul, respectiv Primăria Comunei Buteni, contract de concesionare, închiriere, sau de locație în gestiune, ceea ce nu s-a făcut.
Cât privește pretinsa dobândire a dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 15/1990, afirmațiile contestatoarei sunt de asemenea vădit nefondate.
în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice ca regii autonome și societăți comerciale, au fost declarate ca fiind proprietatea societăților comerciale, exclusiv bunurile din patrimoniul acestora, cu alte cuvinte bunurile deținute cu titlu de proprietar, însuși legiuitorul exceptând de la aplicarea acestui regim bunurile dobândite cu alt titlu.
Ori cum s-a motivat în temeiul probelor și a dispozițiilor legale aplicabile, asupra celor două încăperi care compun incinta farmaciei din imobilul în discuție, dreptul de proprietate, independent de caracterul abuziv al naționalizării și de valabilitatea sau nu a titlului, a aparținut statului, fiind exercitat la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 de către autoritățile sale locale, respectiv Consiliul Local și Primăria Comunei Buteni pe domeniul căreia se află imobilul.
Din cele expuse, rezultă așadar, că după înființarea sa ca societate comercială, contestatoarea a folosit imobilul fără nici un titlu, exercitând o detenție precară, cu acordul tacit al autorităților locale, care au tolerat acest fapt în interesul funcționării farmaciei.
în aceste condiții însă, contestatoarea nu poate îndeplini calitatea de deținător în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru că neavând drept de dispoziție asupra imobilului, nici nu ar putea dispune valabil asupra cererii persoanei îndreptățite privind restituirea în natură sau acordarea altor măsuri reparatorii.
în consecință, recursurile au fost admise, au fost casate hotărârile atacate și a fost respins apelul introdus de SC A. SA Timișoara împotriva sentinței civile nr. 150 din 28 martie 2002 a Tribunalului Arad.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3943/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3287/2004. Civil → |
|---|
