ICCJ. Decizia nr. 3360/2004. Civil
| Comentarii |
|
Reclamanta SC A.A.V. SA (fostă SC C.U.A.V. SA) a chemat în judecată pe pârâtul C.B. pentru a fi obligat, sub sancțiunea aplicării unei amenzi civile de 500.000 lei pe zi de întârziere conform art. 5803C. proc. civ., la îndeplinirea obligației asumate în baza cap. VIII alin. (1) din Addendumul la contractul individual de muncă nr. 6972 din 16 octombrie 2002; obligarea la restituirea sumei de 2652 dolari SUA reprezentând indemnizația achitată de reclamantă la încetarea contractului individual de muncă; obligarea pârâtului la restituirea sumei de 1.000 dolari SUA achitată de reclamantă pentru perfecționarea profesională a acestuia.
Pârâtul C.B. a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și să se constate nulitatea absolută a clauzei de neconcurență inserată în capitolul VIII al Addendumului la contractul individual de muncă.
Tribunalul București, secția a VIII - a conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința civilă nr. 3139 din 5 septembrie 2003, așa cum a fost rectificată prin încheierea din 2 octombrie 2003, a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul C.B.
Totodată a respins ca rămasă fără obiect cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la îndeplinirea obligației asumate prin capitolul VIII alin. (1) din Addendumul la contractul individual de muncă nr. 6972 din 16 octombrie 2000.
Au mai fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea indemnizației achitate de reclamantă la încetarea contractului individual de muncă și la plata sumei de 67.687.204 lei reprezentând cheltuieli pentru perfecționarea profesională a pârâtului.
Cererea pârâtului pentru acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Din probele administrate, instanța de fond a reținut că pârâtul C.B. a fost angajatul reclamantei în baza contractului individual de muncă nr. 6972/2000, în perioada 16 octombrie 2000 - 3 iunie 2002, când și-a înaintat demisia.
Odată cu încheierea contractului individual de muncă, pârâtul a semnat că va respecta și un Addendum în care era inserată o clauză de fidelitate constând în aceea că se obliga să nu presteze o activitate aducătoare de venit și să nu reprezinte nici o persoană fizică sau juridică în domeniul asigurărilor pe durata angajării și timp de 12 luni după încetarea contractului său de muncă. Pe parcursul derulării contractului de muncă, pârâtul a participat și la cursuri de pregătire profesională.
Pe baza acestei situații de fapt, tribunalul a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul C.B. cu motivarea că semnând contractul individual de muncă a fost în cunoștință că trebuie să respecte și Addendumul de care se făcea vorbire în contract. Că acest addendum este legal și de natură a proteja interesele angajatorului iar prin el nu se încalcă dreptul la muncă al angajatului. Ca urmare nefiind încălcată nici o normă legală acest addendum nu este nul absolut, cum susține pârâtul.
Cererea reclamantului de obligare a pârâtului, sub sancțiunea unei amenzi civile de 500.000 lei pe zi de întârziere a fost respinsă ca rămasă fără obiect deoarece s-au epuizat cele 12 luni prin care i se interzicea pârâtului angajarea la o firmă concurentă.
Din actele depuse la dosar rezultă că pârâtul Bogdan Crăciun a primit suma de 47.726.272 lei la încetarea contractului de muncă, reprezentând valoarea totală a drepturilor salariale, și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat ce i se cuveneau, astfel că a fost respins ca neîntemeiat și capătul de cerere prin care reclamanta solicitase obligarea pârâtului să-i restituie suma de 2.652 dolari SUA cu titlu de indemnizație achitată.
Cât privește al treilea capăt de cerere din acțiune, așa cum a fost modificat, prin care reclamanta pretindea obligarea pârâtului să-i restituie suma de 67.687.204 lei constând în cheltuieli efectuate cu pregătirea și perfecționarea profesională a acestuia, tribunalul l-a respins întrucât nu exista nici un act semnat de părți din care să rezulte obligația returnării sumelor de bani cheltuite de angajator cu pregătirea profesională a salariaților.
Mai mult, s-a reținut că pârâtul, anterior angajării la societatea reclamantă, obținuse o diplomă de absolvire a cursurilor "LIMRA", așa încât a participat la aceste cursuri doar în calitate de supraveghetor, neprimind nici o diplomă în acest sens.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A.A.V. SA, cerere ce a fost admisă în principiu conform art. 308 C. proc. civ. modificat prin O.U.G. nr. 58/2003.
Recurenta invocând art. 3041C. proc. civ. susține în esență că sentința pronunțată de tribunal este nelegală și netemeinică deoarece:
- Instanța de fond trebuia să constate încălcarea obligației de neconcurență prevăzute în addendumul la contractul de muncă încheiat cu intimatul și apoi să rețină că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
în acest fel, s-ar fi conservat dreptul recurentei de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de intimat.
- Soluționând greșit petitul principal al acțiunii, tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală prin respingerea cpt. 2 și 3 din acțiune ce erau în strânsă legătură cu primul capăt de cerere.
Astfel, recurenta precizează că instanța era obligată de a stabili întinderea prejudiciului cauzat prin nerespectarea contractului de muncă de către intimat, în condițiile principiului disponibilității procesuale, la sumele menționate în cpt. 2 și 3 din cerere.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății", ori, prin acțiune recurenta-reclamantă a solicitat obligarea intimatului, prin hotărâre judecătorească, să respecte clauza de neconcurență prevăzută în addendumul la contractul individual de muncă iar prin concluziile orale, consemnate în practicaua sentinței, a cerut respingerea acestui capăt de cerere ca rămas fără obiect prin împlinirea intervalului de 12 luni la data de 3 iunie 2003.
Instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca rămas fără obiect prin aceea că cele 12 luni se epuizaseră, iar această situație este legală și în concordanță cu respectarea principiului disponibilității procesului civil coroborat cu concluziile orale puse de recurentă la dezbaterea în fond a cauzei. Drept urmare primul motiv de recurs este neîntemeiat.
Referitor la a doua critică adusă hotărârii pronunțate de instanța de fond, este de observat că prin analiza judicioasă a probelor, a contractului de muncă și a addendumu-lui, tribunalul a respins ca neîntemeiate cpt. 2 și 3 din acțiune.
Rezultă clar din probe, că la încetarea raportului de muncă i s-au plătit intimatului drepturile salariale ce i se cuveneau, inclusiv compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, iar pentru contravaloarea cheltuielilor pretins efectuate de angajator cu pregătirea profesională a acestuia, nu există pentru restituire nici un temei contractual sau legal.
Așadar, față de cele ce preced și în baza art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2819/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2815/2004. Civil → |
|---|
