ICCJ. Decizia nr. 2815/2004. Civil

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. 1884 din 29 aprilie 2002 E.I.A. în nume propriu și ca mandatar al reclamantei E.E.R. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc și Primarul acestei localități, solicitând anularea Dispoziției nr. 307/2002 emisă de Primar, restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.568 mp situat în Miercurea-Ciuc, precum și acordarea de despăgubiri bănești pentru casa de locuit demolată și de titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare pentru terenul în suprafață de 62 mp ocupat de trotuar și anexele gospodărești demolate.

în motivarea acțiunii se arată că pârâtul 1 a fost notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a restitui în natură imobilul menționat identificat în C.F. nr. 2933 a localității Jigodin sub nr. top 2782, 2783.

Imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 1630 mp a trecut în proprietatea statului în temeiul Deciziei nr. 287/1975 a Consiliului Popular al județului Harghita în baza art. 56 din Legea nr. 4/1973, cu acordarea de despăgubiri bănești. Ulterior , construcțiile au fost demolate, iar terenul este astăzi afectat în cea mai mare parte unei parcări, restul fiind ocupat de trotuar, pivnița casei reclamanților și un chioșc de ziare.

Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă prin dispoziția nr. 307 din 5 aprilie 2002 cu motivarea că imobilul a fost transformat astfel încât este un imobil nou în raport cu cel preluat având destinația de parcare. Totodată s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent prin acordarea de titluri de valoare nominală sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, cu acordul petiționarului.

Dispoziția este considerată netemeinică și nelegală față de prevederile art. 9 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 614/2001 care prevăd că transformarea trebuie să fie esențială, iar imobilul nou structural deosebit de cel vechi ceea ce, în opinia reclamanților nu este cazul. Pe de altă parte parcarea amenajată făcând parte din domeniul privat al municipiului, și nu cel public, poate fi restituită.

Prin sentința civilă nr. 1313 din 25 septembrie 2002, Tribunalul Harghita a respins acțiunea cu motivarea că restituirea în natură nu este posibilă bunul fiind destinat unei utilități publice. în ceea ce privește acordarea de despăgubiri bănești s-a reținut că dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speță întrucât privesc numai imobilele care există și în prezent, dar pentru care restituirea în natură nu este posibilă din diferite motive.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, care prin decizia nr. 18 din 7 martie 2003 a respins apelul reclamanților ca nefondat.

împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că instanța de apel a reținut greșit că pentru suprafața de 62 mp ocupată de trotuar reclamanții ar fi solicitat restituirea în natură, precum și faptul că au fost interpretate în mod greșit dispozițiile art. 24 referitoare la acordarea de despăgubiri bănești pentru construcțiile cu privire la care restituirea în natură nu este posibilă.

Totodată se mai susține că s-a reținut greșit că pe întreaga suprafață revendicată ar fi amenajată parcarea, existând o suprafață de 486 mp teren liber pentru care instanța de apel nu s-a pronunțat.

în ceea ce privește apartenența la domeniul public al terenului ocupat de parcare se afirmă că nu există hotărâre de guvern sau hotărâre a consiliului local în acest sens, fiind vorba în realitate de un bun din domeniul privat al localității, susceptibil de restituire.

Recursul este fondat.

Din actele de la dosar - extras de C.F. - rezultă că imobilul trecut în proprietatea statului a avut suprafața totală de 1630 mp (1155 mp casă și curte + 475 mp grădină). Instanțele au reținut că această suprafață este ocupată în prezent de o parcare, trotuar, pivnița fostei case, o suprafață de teren rămasă liberă.

Cu privire la parcare, instanța de fond a reținut că ar avea suprafața de 1055 mp, cea de apel a reținut o suprafață de 1568 mp, iar potrivit raportului de evaluare a terenului depus la judecata în apel a cauzei de către reclamanți, terenul folosit ca parcare de Consiliul Local ar avea o suprafață de 1005 mp.

în mod corespunzător, există neconcordanțe și în ceea ce privește suprafețele cu alte destinații suprafața ocupată de trotuar și cea rămasă liberă.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Având în vedere dispozițiile invocate instanțele erau datoare să manifeste rol activ și să dispună suplimentarea dovezilor pentru a stabili situația de fapt exactă.

Cum, potrivit art. 314 C. proc. civ. instanța supremă hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite și cum în speță acest lucru nu s-a întâmplat recursul a fost admis, iar decizia atacată și sentința instanței de fond au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Instanța de trimitere va ordona efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care, ținând seama de actele dosarului și de situația de pe teren, va pune în evidență destinațiile actuale ale suprafeței de teren ce a aparținut reclamanților și le va individualiza în vederea stabilirii regimului juridic corespunzător și a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 incidente în cauză.

Tot în rejudecare, instanța de trimitere va pune problema reprezentării reclamantei E.E.R. de către E.I.A. în cauza prezentă, în condițiile prevăzute de art. 68 C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2815/2004. Civil