ICCJ. Decizia nr. 3378/2004. Civil. STABILIRE RENTĂ VIAGERĂ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3378
Dosar nr. 19364/2004
Şedinţa publică din 26 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă, precizată ulterior, reclamantul M.L.A. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale, UM 02515 Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea părţilor la plata unei rente viagere în favoarea sa.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 9 ianuarie 1986 a fost încorporat de UM 01354 Baia Mare. După o perioadă de 6 luni a fost transferat la UM 02642 Petroşani unde a lucrat în mină, iar din cauza condiţiilor precare de muncă, la data de 3 aprilie 1987 a suferit un accident de muncă în urma căruia a fost încadrat în categoria persoanelor handicapate cu consecinţa stabilirii unei pensii, începând cu data de 1 februarie 1998 prin Decizia nr. 3382 din 6 februarie 1998 a DMPS Bistriţa Năsăud.
Prin sentinţa civilă nr. 752 din 23 februarie 2004 Judecătoria Bistriţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de Ministerul Apărării Naţionale şi a respins acţiunea ca prescrisă reţinând că termenul de prescripţie al acţiunii pentru obţinerea diferenţei de sumă destinată a acoperi integral prejudiciul suferit formulată împotriva autorului faptei ilicite se calculează de la data stabilirii pensiei, în speţă de la 6 februarie 1998 când s-a emis Decizia de acordare a pensiei pentru pierderea capacităţii de muncă.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul arătând că instanţa, în baza rolului activ şi a înscrisurilor depuse la dosar, trebuie să constate că a suferit un accident de muncă în calitate de militar, iar dreptul său la daune nu este prescris.
Prejudiciul suferit prin accident poate fi atenuat doar prin acordarea unor despăgubiri pe ultimii 3 ani.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 1842 A din 30 august 2004 a respins apelul ca nefondat reţinând că soluţia instanţei de fond este legală.
Potrivit art. 8 din Decretul 167/1958 prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. Acest termen de prescripţie este, potrivit art. 3 din acelaşi decret, de 3 ani, iar conform art. 1 dreptul la acţiune se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Este cert că reclamantul a cunoscut eventuala pagubă cel mai târziu la data de 6 februarie 1998 când s-a emis Decizia de stabilire a pensiei pentru pierderea capacităţii de muncă, iar acţiunea reclamantului a fost introdusă la 26 mai 2003, după împlinirea termenului de prescripţie.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive:
- dacă dreptul la rentă viageră este prescris pe perioada 1987 – 2000 nu acelaşi lucru se poate spune şi despre pretenţiile băneşti născute după luna iunie 2003 când a înaintat acţiunea;
- în speţă sunt aplicabile art. 7 şi art. 12 din Decretul nr. 167/1958;
Recursul este nefondat.
Instanţele au apreciat corect situaţia de fapt reţinând că acţiunea reclamantului a fost promovată după expirarea termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 8 al Decretului nr. 167/1958, de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de producerea acesteia.
De asemenea, s-au aplicat corect dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 stabilindu-se că dreptul material la acţiune a început să curgă de la data emiterii deciziei de pensionare.
Cât priveşte art. 12 din Decretul nr. 167/1958, acesta nu este aplicabil în speţă întrucât el reglementează prescripţia specială a dreptului de a cere executarea prestaţiei faţă de debitorul care a fost, anterior, obligat la prestaţii succesive.
Faţă de aceste considerente recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.L.A. împotriva deciziei civile nr. 1842 A din 30 august 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3371/2004. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3316/2004. Civil. Legea 10/2001 anulare dispozi... → |
|---|
