ICCJ. Decizia nr. 3868/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3868Dosar nr. 7910/2004
Şedinţa de la 11 mai 200.
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 7236 din 18 noiembrie 2002, reclamanţii I.A. şi I.A.D. au chemat în judecată pe pârâta R.A.D.E.T., solicitând obligarea acesteia la plata unei chirii lunare de 150 dolari SUA, începând cu data de 1 august 2001 şi până la acoperirea sumei de 9.000 dolari SUA, iar în caz de refuz, obligarea la plata unei penalităţi de 1 dolari SUA pe zi pentru fiecare zi de întârziere.
Reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 998, art. 999 C. civ., art. 1 alin. (2) şi art. 3 din Legea nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, pârâta nu a răspuns notificării trimise de reclamanţi, conform Legii nr. 10/2001 şi, în continuare foloseşte terenul proprietatea acestora, situat în Bucureşti, pe care se află Punctul Termic nr. 1 Văcăreşti.
Prin sentinţa nr. 370 din 18 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia inadmisibilităţii cererii; de asemenea, a respins acţiunea ca nefondată.
S-a reţinut că reclamanta I.A. a dobândit, prin cumpărare în 1940, terenul în litigiu, ca bun comun cu soţul său I.I. şi că reclamantul I.A.D. este fiul reclamantei şi succesorul tatălui său decedat, astfel că amândoi au calitate procesuală activă.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, tribunalul a reţinut că este nefondată deoarece reclamanţii pot cere despăgubiri pentru terenul expropriat, chiar dacă au calificat greşit pretenţiile ca fiind „chirie".
Pe fond, acţiunea a fost respinsă cu motivarea că terenul face parte din domeniul public al statului şi că reclamanţii au primit despăgubiri la momentul exproprierii.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate deoarece, deşi instanţa de fond a rămas în pronunţare numai cu privire la cele două excepţii, totuşi s-a pronunţat şi pe fondul cauzei, fără a se administra probe şi fără a se pune concluzii în acest sens.
Apelul a fost admis prin Decizia nr. 422 din 13 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, constatându-se ca fondate susţinerile reclamanţilor.
S-a reţinut că, procedându-se în acest mod, fără a se uni excepţiile cu fondul litigiului (conform art. 137 C. proc. civ.) şi fără a se permite părţilor să-şi susţină pretenţiile invocate, instanţa a încălcat atât dreptul la apărare cât şi principiul contradictorialităţii, care trebuie să guverneze desfăşurarea procesului civil.
Ca urmare, s-a anulat sentinţa şi, invocând art. 297 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a reţinut cauza spre rejudecare, fixând termen la 15 decembrie 2003.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Recurenţii susţin că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut şi a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al autorităţii de lucru judecat privind excepţiile.
Recursul declarat de reclamanţi este inadmisibil pentru considerentele ce urmează.
În reglementarea anterioară modificării prin OUG nr. 138/2000, art. 297 alin. (1) C. proc. civ. avea următorul conţinut: În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
În actuala reglementare, textul menţionat are următoarea redactare: În cazul în care prima instanţă a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului şi instanţa de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţând o hotărâre definitivă.
Privind comparativ cele două redactări ale aceluiaşi text rezultă că, prin modificare, legiuitorul a căutat să răspundă nevoii de soluţionare a cauzelor cu celeritate, dar în condiţiile existenţei caracterului devolutiv al căii de atac a apelului care presupune, de regulă, o judecare sau o rejudecare a fondului.
Cauza de faţă prezintă o particularitate constând în aceea că, deşi s-au pus concluzii numai cu privire la cele două excepţii invocate, iar prima instanţă a rămas în pronunţare numai cu privire la cele două excepţii, totuşi aceasta a respins acţiunea reclamanţilor pe fond, deşi nu a făcut o cercetare a fondului în sensul discutării şi administrării eventualelor probe necesare şi pertinente şi a examinării apărărilor părţilor pe fond şi a concluziilor acestora.
Încadrându-se în soluţia permisă de art. 297 alin. (1) C. proc. civ. [şi nu alin. (2), cum dintr-o eroare materială s-a menţionat în decizie], instanţa de apel, găsind întemeiată cererea reclamanţilor, a anulat sentinţa şi a fixat termen pentru rejudecarea cauzei, ceea ce înseamnă atât reexaminarea excepţiilor în limitele art. 296 C. proc. civ., cât şi evocarea fondului şi judecarea procesului.
În speţă, Decizia prin care instanţa de apel a anulat sentinţa primei instanţe şi a reţinut cauza pentru rejudecarea fondului are caracterul unei hotărâri intermediare, nedefinitive, astfel că nu este susceptibilă de recurs, potrivit dispoziţiei din art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii I.A. şi I.A.D. împotriva deciziei nr. 422 din 13 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3862/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3825/2004. Civil. PUNERE SUB INTERDICTIE.... → |
|---|
