ICCJ. Decizia nr. 3870/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3870
Dosar nr. 10435/2004
Şedinţa publică din 11 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 1 aprilie 2003, reclamanţii C.G. şi C.A. au chemat în judecată Municipiul Piatra-Neamţ prin primar, solicitând a se constata că, sunt proprietarii suprafeţei de 2800 mp teren şi a unui imobil, casă de locuit cu anexe (bucătărie, grajd) situate în Piatra–Neamţ, judeţul Neamţ ca efect al uzucapiunii de 30 de ani.
Ulterior, reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că cer constatarea că sunt proprietarii suprafeţei de 3090 mp teren în loc de 2800 mp.
Judecătoria Piatra-Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 2985 din 4 septembrie 2003 a admis acţiunea precizată formulată de reclamanţi şi a constatat că aceştia sunt titularii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 3090 mp teren situat în Piatra–Neamţ, judeţul Neamţ şi a unei case de locuit cu anexe, respectiv grajd şi o bucătărie de vară.
Din probele administrate, instanţa de fond a reţinut că la data de 24 ianuarie 1991, s-a deschis succesiunea defuncţilor C.E. şi C.H. şi prin certificatul de moştenitor nr.80/1991 s-a stabilit că unicul succesor, în calitate de fiu, este reclamantul C.G. Totodată, s-a constatat că masa succesorală se compune dintr-un teren în suprafaţă de 1800 mp şi o casă de locuit cu anexe (magazie şi grajd) situate în Piatra-Neamţ.
După decesul părinţilor săi, reclamantul C.G. împreună cu soţia sa Ciobanu Ana au stăpânit în mod continuu şi netulburat imobilul în litigiu căruia i-au adus şi îmbunătăţiri în sensul că au transformat magazia în bucătărie de vară.
Din documentele cadastrale a rezultat că terenul stăpânit de autorii reclamantului era de 3090 mp şi nu de 1800 mp cât s-a înscris în certificatul de moştenitor.
Pârâtul, prin întâmpinare a fost de acord cu admiterea în parte a acţiunii, respectiv numai pentru suprafaţa de 1800 mp teren, aşa cum a fost înscris în certificatul de moştenitor prezentat de reclamantul C.G.
Considerând întrunite cerinţele cumulative ale art. 1847 C. civ., instanţa de fond a admis acţiunea aşa cum a fost precizată şi a constatat că reclamanţii sunt proprietarii imobilului în litigiu prin uzucapiunea de 30 de ani, respectiv teren în suprafaţă de 3090 mp şi construcţiile aflate pe acesta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primăria Municipiului Piatra–Neamţ prin primar criticând-o ca fiind, în parte, nelegală şi netemeinică.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 5 în 14 ianuarie 2004 a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa judecătoriei în sensul că a admis în parte acţiunea reclamanţilor. Drept consecinţă, a constatat că reclamanţii sunt titularii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1800 mp teren situat în Piatra–Neamţ, în loc de 3090 mp.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că din depoziţiile martorilor nu rezultă că autorii reclamantului şi apoi acesta împreună cu soţia au stăpânit în mod continuu, sub nume de proprietar suprafaţa de 3090 mp. Martorii au relatat că au stăpânit netulburaţi doar suprafaţa de „5-7 prăjini" (895-1253 mp).
Pe de altă parte, s-a dovedit că în perioada 1961-1990 o parte din teren s-a aflat în patrimoniul cooperativei agricole de producţie, aşa încât prescripţia achizitivă a fost întreruptă în această perioadă. După desfiinţarea cooperativei agricole, terenul a rămas la dispoziţia comisiei locale pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, iar foştii proprietari au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.
S-a mai reţinut că părinţilor reclamantului le-a fost expropriată suprafaţa de 17.615 mp teren prin Decretul nr. 464/1961 pentru care au primit despăgubiri, iar după expropriere au fost strămutaţi în Piatra-Neamţ, localitate în care şi-au edificat casa de locuit şi anexele gospodăreşti pe terenul în suprafaţă de 1800 mp, cât apare înscris în certificatul de moştenitor.
Prin urmare, instanţa de apel a considerat dovedite cerinţele prescripţiei achizitive de 30 de ani numai pentru terenul în suprafaţă de 1800 mp şi a construcţiilor aflate pe acesta şi a schimbat în parte sentinţa pronunţată de judecătorie.
În termenul prevăzut de lege, împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii C.G. şi C.A. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenţii susţin în esenţă că, atât autorii lor şi apoi ei prin joncţiunea posesiilor, au stăpânit în mod continuu şi netulburaţi, sub nume de proprietari întregul teren în suprafaţă de 3090 mp primit în schimb, ca urmare a exproprierii terenului părinţilor predecedaţi.
Că pe acest teren, în anul 1963, autorii lor au edificat casa de locuit şi anexele în litigiu pe care le-au stăpânit cu bună credinţă, sub nume de proprietari.
Se menţionează că moştenitorii numitului P., ce au solicitat reconstituirea proprietăţii lor de 1290 mp nu aveau înscris în registrul agricol terenul solicitat şi nici până în prezent nu au fost puşi în posesie.
Ca urmare, în mod greşit instanţa de apel a reţinut din probe că posesia a fost întreruptă şi a interpretat greşit dispoziţiile legale incidente cauzei.
Recursul declarat de reclamanţi va fi respins ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că reclamanţii critică situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel din probele administrate, ori acest aspect nu poate fi analizat de instanţa de recurs ca urmare a abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin OUG nr. 138/2000.
Este de observată că, instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile art. 1847 din urm. C. proc. civ. privind uzucapiunea de 30 de ani atunci când a stabilit că posesia de bună credinţă a fost întreruptă în perioada 1961-1990, când terenul în suprafaţă de 1290 mp s-a aflat în patrimoniul cooperativei agricole de producţie.
De altfel, cursul prescripţiei achizitive de 30 de ani (posesia a fost începută de autorii reclamanţilor în anul 1963) a fost întrerupt în perioada 1974-1989 cât au fost în vigoare Legile nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 ce admiteau transmiterea imobilelor doar prin moştenire legală, situaţie în raport de care nu era împlinit termenul de 30 de ani nici pentru terenul de 1800 mp înscris în certificatul de moştenitor prezentat de recurentul reclamant C.G.
Dar, acest din urmă caz de întrerupere a cursului prescripţiei achizitive nu poate fi avut în vedere întrucât nu se poate crea o situaţie mai grea reclamanţilor în propria cale de atac.
Considerând că Decizia instanţei de apel este legală şi nu sunt întrunite cerinţele motivelor de casare indicate de reclamanţi, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.A. şi C.G. împotriva deciziei nr. 5 din 14 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3917/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3874/2004. Civil. Executare silita. Recurs → |
|---|
