ICCJ. Decizia nr. 3904/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3904
Dosar nr. 9713/2004
Şedinţa publică din 12 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3893 din 15 martie 1999, Judecătoria Constanţa, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale active, a respins acţiunea reclamantei D.C. în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local Constanţa , D.G.F.P. Constanţa şi SC A. SA Constanţa, prin care a solicitat obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul viran situat în Constanţa, în suprafaţă de 226 mp.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reţinut că terenul a fost dobândit prin contractul de vânzare–cumpărare nr. 2447/1936 de autorul reclamantei, N.P. şi a trecut în proprietatea statului prin sentinţa civilă nr. 126 din 13 ianuarie 1955 a Tribunalului Popular Constanţa, în baza Decretului nr. 115/1951.
Prin Decizia nr. 801/1995 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, s-a înlăturat măsura confiscării averii dispusă prin sentinţa penală nr. 1551 din 18 decembrie 1951 a Tribunalului Militar Bucureşti, prin care autorul reclamantei a fost condamnat la 15 ani temniţă grea şi confiscarea averii pentru crimă de înaltă trădare.
Faţă de împrejurarea că a existat un titlu de proprietate al statului, nedesfiinţat, şi având în vedere că terenul este afectat de detalii de sistematizare, a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin Decizia civilă nr. 2763 din 8 noiembrie 1999 a Tribunalului Constanţa, care a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, deoarece valoarea terenului era mai mare de 150.000.000 lei.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 761 din 14 noiembrie 2000, tribunalul, luând act că reclamanta a renunţat la judecata faţă de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Constanţa, a obligat pe pârâţi să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 226 mp teren. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la acordarea unui teren în compensare sau echivalent bănesc.
Tribunalul Constanţa a reţinut că titlul statului nu este valabil, deoarece măsura confiscării a fost înlăturată prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 128/C din 10 aprilie 2001, a admis apelul pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins acţiunea. Instanţa de apel a reţinut că imobilul a trecut în proprietatea statului ca bun abandonat, în baza sentinţei civile nr. 126/1995 a Tribunalului Popular Constanţa, Decizia Curţii Supreme de Justiţie, pronunţată în recurs în anulare, neavând nici o consecinţă asupra situaţiei juridice a terenului.
Recursul reclamantei a fost admis prin Decizia civilă nr. 540 din 12 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, care a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Constanţa.
Instanţa Supremă a reţinut că, dispunându-se confiscarea averii în baza sentinţei penale nr. 1551 din 18 decembrie 1951 a Tribunalului Militar Bucureşti, dreptul de proprietate asupra terenului a trecut la stat încă din anul 1951. Sentinţa civilă nr. 126/1955 a Tribunalului Popular Constanţa este lipsită de obiect, deoarece statul era deja proprietar.
Admiterea recursului în anulare şi înlăturarea măsurii confiscării au avut drept consecinţă redobândirea dreptului de proprietate.
Raportat la valoarea bunului revendicat, cauza a fost trimisă pentru rejudecare la Judecătoria Constanţa.
Curtea Supremă a stabilit că, în rejudecare, instanţele urmează să administreze probe pentru a stabili situaţia urbanistică a terenului, iar în măsura în care restituirea în natură nu mai este posibilă, vor pune în discuţie cererile referitoare la repararea prejudiciului suferit prin imposibilitatea restituirii.
Rejudecând cauza, Judecătoria Constanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 15065 din 26 noiembrie 2003, prin care, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A. SA Constanţa, a admis acţiunea şi a obligat pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa, SC A. SA, D.G.A.I.A. Constanţa şi Ministerul Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 226 mp.
A obligat pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor să desfiinţeze integral garajul mare, în suprafaţă de 180 mp, porţiunea din garaj alipit garajului mare şi porţiunea din garajul amplasat la intrarea în curtea D.G.A.I.A. Constanţa.
A mai obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Judecătoria a reţinut că nu există nici un impediment pentru restituirea în natură a terenului pentru că nu există instalaţii sau utilităţi de interes public, ci doar construcţii cu caracter provizoriu, a cărei existenţă nu este admisă în peisajul urbanistic al zonei.
Apelurile formulate de pârâţii Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa, D.A.D.R. Constanţa şi SC A. SA Constanţa au fost respinse prin Decizia civilă nr. 446/C din 4 mai 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
În ceea ce priveşte apelul declarat de D.A.D.R., s-a constatat că în mod corect, raportat la dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., instanţa de fond a constatat că imobilul a fost confiscat prin sentinţa penală nr. 1551/1951 a Tribunalului Militar Bucureşti.
Apelanta nu a dovedit că terenul în litigiu face parte din domeniul public.
Apelul SC A. SA Constanţa a fost, de asemenea, privit ca nefondat, considerându-se că aceasta are calitate procesuală pasivă, recunoscând prin întâmpinare că ocupă un garaj aflat pe terenul revendicat.
Cu privire la apelul declarat de Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa, s-a constatat că acţiunea are ca temei de drept art. 480 C. civ. Ca atare, susţinerile apelantelor, în sensul că instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere dispoziţiile Legii nr. 10/2001, sunt neîntemeiate.
Împrejurările invocate de pârâte cu privire la faptul că pe teren se află construite garaje, sau că o parte din teren este impracticabilă, nu pot fi primite, deoarece admiterea acţiunii în revendicare are drept consecinţă restituirea în natură a unui teren, liber de orice sarcini.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs SC A. SA Constanţa, D.A.D.R. Constanţa şi Consiliul Local Constanţa împreună cu Municipiul Constanţa.
Recursurile declarate de SC A. SA Constanţa şi D.A.D.R. Constanţa nu au fost motivate, dar cea din urmă pârâtă, la 10 mai 2005, a depus la dosar un memoriu prin care invocă excepţia de ordine publică a lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte.
Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii.
Recursul declarat de SC A. SA Constanţa este nul, iar celelalte recursuri nu sunt întemeiate.
Prin cererea de declarare a recursului, pârâta D.A.D.R. Constanţa nu formulează nici o critică a deciziei atacate, dar ulterior, aşa cum s-a arătat, a invocat că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece, prin hotărâre de guvern, o parte din imobilul situat în Municipiul Constanţa, a fost transmis în administrarea Ministerului Public.
În sprijinul susţinerii sale, a depus copia HG nr. 1151, publicată în M. Of. nr. 707 din 9 octombrie 2003, privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurii, Apelor şi Mediului în administrarea Ministerului Public.
Excepţia invocată de pârâtă nu este întemeiată.
Din probele administrate în cauză, rezultă faptul că terenul în litigiu, în prezent dezafectată, nu este identic cu terenul ce face obiectul hotărârii de Guvern invocate.
De altfel, deşi pârâta a declarat apel la 18 februarie 2004, după publicarea în Monitorul Oficial a HG, nu face nici o menţiune cu privire la faptul că nu ar avea calitate procesuală, ceea ce este o dovadă în plus că cele două terenuri nu sunt identice.
În consecinţă, recursul declarat de D.A.D.R. Constanţa va fi respins ca nefondat.
Pârâtele Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin recursul declarat, susţin că Decizia curţii de apel este nelegală deoarece, conform art. 47 din Legea nr. 10/2001, dispoziţiile legii speciale se aplică şi cauzelor ce au ca obiect revendicări introduse anterior intrării sale în vigoare.
Se mai arată, că parte din imobil, conform raportului de expertiză, reprezintă malul taluzat al Mării Negre, iar conform Legii nr. 213/1998, plaja şi ţărmul mării fac parte din domeniul public.
Criticile nu sunt fondate.
Conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prevederile legii speciale sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea acestei legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea judecăţii.
Prin urmare, este opţiunea reclamantei de a alege între aplicarea dispoziţiilor Legii 10/2001 sau continuarea judecăţii începute anterior.
Alin. (3) al art. 47 întăreşte ideea admisibilităţii acţiunii în revendicare introdusă anterior intrării în vigoare a legii speciale, subliniind că dacă persoanei îndreptăţite i-a fost respinsă acţiunea în restituirea bunului, termenul de notificare curge de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii.
Ca atare, în mod corect instanţele au constatat că, în condiţiile în care reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 480 C. civ., Legea nr. 10/2001 nu este aplicabilă.
În ceea ce priveşte susţinerea că terenul în litigiu face parte din domeniul public al statului, se constată că potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituţia României, din cele stabilite în anexa la lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat prin modurile prevăzute de lege.
Or, conform art. 136 alin. (3) din Constituţie, doar marea teritorială şi plajele fac parte din domeniul public, iar anexa la Legea nr. 213/1998 menţionează marea teritorială, fundul apelor maritime, faleza şi plaja.
În condiţiile în care ţărmul, dacă nu constituie plajă sau faleză, nu este enumerat ca făcând parte din domeniul public, susţinerea recurentei nu este întemeiată.
Recursul declarat de SC A. SA Constanţa este nul. Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar conform art. 303 alin. (1) din cod, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.
Prin cererea sa, pârâta nu a menţionat nici un motiv de nelegalitate, limitându-se doar să menţioneze că va depune motivele de recurs în termen legal. Până la data soluţionării recursului nu a făcut dovada că ar fi depus motive de recurs şi că ar fi respectat termenul impus de lege.
Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul declarat de această pârâtă este nul şi va decide în consecinţă.
Faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de D.A.D.R. Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa şi, în temeiul art. 306 alin. (1) din cod, va constata nul recursul declarat de SC A. SA Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa şi de D.A.D.R. Constanţa împotriva deciziei civile nr. 446 C din 4 mai 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Constată nul recursul declarat de pârâta SC A. Constanţa SA împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3910/2004. Civil. Servitute de trecere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3903/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
