ICCJ. Decizia nr. 3910/2004. Civil. Servitute de trecere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3910
Dosar nr. 10855/2004
Şedinţa publică din 12 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 606 din 7 octombrie 2003, Judecătoria Gurahonţ a admis în parte acţiunea reclamantului F.L. împotriva pârâţilor F.M. şi F.V., a stabilit servitutea legală de trecere pe terenul proprietatea pârâţilor, identificat în C.F. nr. 453 Moneasa, nr. top. 55/5/2, casa nr. 40, cu teren în suprafaţă de 1.558 mp în favoarea fondului dominant, proprietatea reclamantului, identificat în C.F. nr. 452 Moneasa, nr. top. 55/5/3, teren de construcţie cu casa nr. 40/A în întindere de 653 mp, în varianta V3 indice C2.2 din raport.
A obligat pe pârâţi să permită reclamantului să-şi construiască poarta la intrare cu acces la drumul public şi să-i pună la dispoziţie porţiunea de proprietate, conform variantei V3, propusă de expert.
A obligat pe reclamant la plata sumei de 14.523.152 lei, cu titlu de despăgubiri către pârâţi.
A autorizat înscrierea servituţii în colile de C.F.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantul şi pârâtul sunt fraţi, dobândind dreptul de proprietate asupra terenurilor pe care le deţin precum şi a construcţiilor edificate, ce reprezintă un tot unitar, fosta casă părintească, în urma ieşirii din indiviziune.
În favoarea fondului dominant al reclamantului s-a creat şi o servitute convenţională de trecere, îndelung folosită şi care nu a fost contestată de părţi decât în ultima perioadă.
Instanţa a constatat că varianta nr. 3 propusă de expert este de natură a soluţiona corect raportul litigios, urmând ca servitutea de trecere cu piciorul să fie constituită între baza zidului de sprijin şi casa pârâţilor, pe o lungime totală de 19,80 mp şi o lăţime de 1,30 mp, care ar necesita şi amenajarea unei porţi de acces, cu ieşire la drumul public pe porţiunea de teren aflată în proprietatea reclamantului.
Apelul declarat de reclamant a fost respins prin Decizia civilă nr. 73 din 3 februarie 2004 a Curţii de apel Timişoara, care a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 616-618 C. civ., prin raportare la situaţia de fapt existentă.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs reclamantul F.L.
Recursul este nul.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor.
Conform art. 306 alin. (3) din cod, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamantul arată că Decizia cuprinde motive contradictorii, deoarece, ca urmare a reţinerii unor stări de fapt, în mod greşit s-a dispus respingerea apelului, deşi chiar intimaţii au fost de acord cu admiterea în parte.
Aspectele contradictorii reţinute ar consta în faptul că reclamantul nu a solicitat ca pârâţii să amenajeze servitutea, la data ieşirii din indiviziune, cele două loturi au fost egale şi că în mod greşit instanţa a reţinut că poarta metalică a fost blocată de către pârâţi.
Or, se constată că aceste critici aduse deciziei nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi nici nu atrag incidenţa vreunui alt caz de casare sau modificare din cele prevăzute de textul de lege.
Ele vizează aspecte care ţin de temeinicia hotărârii şi aprecierea probelor administrate şi care nu pot fi analizate în recurs după abrogarea dispoziţiilor art. 304 pct. 11.
Reclamantul mai invocă şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanţa a respins în mod neîntemeiat cererea privind efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, a făcut o confuzie în aprecierea corectă a stării de fapt, amestecând varianta 1 din raportul de expertiză cu varianta propusă de expert. Se mai arată că instanţele au ajuns la o concluzie greşită, reţinând faptul că varianta propusă de expert ar fi cea care asigură o intimitate mai mare pârâţilor.
Aceste motive nu fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează situaţia în care hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Chiar dacă invocă acest text, criticile reclamantului se referă la modul în care instanţele au făcut aprecierea probelor administrate, motiv pentru care nu pot fi încadrate în nici una din ipotezele art. 304 pct.10 C. proc. civ.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamant şi va decide în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamantul F.L. împotriva deciziei civile nr. 73 din 3 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3919/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3904/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
