ICCJ. Decizia nr. 3950/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3950
Dosar nr. 8188 2004
Şedinţa publică de la 13 mai 2005
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 27 noiembrie 2002, reclamanta Asociaţia familială N.I.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de proprietari P.E. Piteşti să se constate nulitatea absolută a contractului de locaţiune (închiriere) autentificat sub nr. 3976 din 7 noiembrie 2002.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a închiriat de la pârâtă, pe o perioadă de 5 ani, un teren în suprafaţă de 4,8 mp, cu plata unei chirii lunare, renegociabilă la sfârşitul fiecărui an.
Ulterior, a aflat însă că pârâta nu era proprietara terenului închiriat, administratorul asociaţiei de proprietari fiind de rea-credinţă la încheierea contractului, întrucât nu a pus în executare decizia nr. 181/1999 a Curţii de Apel Piteşti prin care numitul A.F. a fost obligat să-i lase pârâtei în proprietate terenul şi astfel nu a rezolvat situaţia juridică a bunului închiriat.
Prin sentinţa civilă nr. 3083 din 8 septembrie 2003, Judecătoria Piteşti a admis acţiunea precizată şi a „dispus” nulitatea absolută a contractului de locaţiune, obligând pârâta să plătească reclamantei 153.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că pârâta nu a reuşit să pună în executare hotărârea irevocabilă obţinută în revendicare şi că locatorul este astfel un proprietar aparent, inexistenţa titlului locatorului ducând la desfacerea contractului de locaţiune, întrucât acesta nu poate asigura reclamantei folosinţa bunului închiriat.
S-a apreciat că locatorul a fost de rea-credinţă la încheierea contractului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Asociaţia de proprietari P.E., apel admis prin decizia civilă nr. 545 din 19 martie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
În considerentele deciziei s-a reţinut că în mod greşit s-a dispus nulitatea absolută a contractului de locaţiune pe motivul că pârâta nu ar fi proprietara bunului închiriat, ignorându-se astfel înscrisurile depuse la dosar, respectiv decizia civilă nr. 181/1999 a Curţii de Apel Piteşti prin care s-a stabilit că pârâta este proprietara terenului respectiv.
S-a mai apreciat că în mod greşit prima instanţă a considerat că executarea cu rea-credinţă a convenţiei părţilor de către pârâtă conduce la sancţiunea nulităţii absolute a contractului, această sancţiune neaplicându-se pentru executarea necorespunzătoare sau neexecutarea contractului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Asociaţia familiară N.I.T., susţinând că hotărârea a fost dată cu încălcarea esenţială a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 304 pct .8, 9, 10 şi 11 C. proc. civ., fără ca în dezvoltarea motivelor de recurs să fie cuprinse însă critici referitoare la nelegalitatea hotărârii atacate.
În esenţă, reclamanta a susţinut că existau motive temeinice de constatare a nulităţii absolute a contractului de locaţiune, locatorul fiind de rea-credinţă la încheierea acestuia.
Pârâta Asociaţia de proprietari P.E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma:
Reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de locaţiune pe care l-a încheiat cu pârâta, invocând drept cauză a nulităţii lipsa calităţii de proprietar a locatorului.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, eroarea asupra calităţii de proprietar a locatorului cu privire la bunul închiriat nu constituie motiv de nulitate absolută, contractul de locaţiune nefiind un contract intuitu personae (încheiat în considerarea persoanei locatorului).
De altfel, eroarea invocată de reclamantă nu are suport legal, înscrisurile depuse la dosar atestând calitatea de proprietar a pârâtei asupra terenului ce a făcut obiectul contractului de închiriere şi anume: Decretul de expropriere nr. 352/1971, schiţa cadastrului nr. 8849/1999, titlurile de proprietate emise de Prefectura judeţului Argeş şi Primăria Piteşti, precum şi decizia civilă nr. 181/1999 a Curţii de Apel Piteşti prin care numitul A.F. a fost obligat să respecte pârâtei proprietatea terenului în litigiu.
De asemenea, nu se poate reţine că executarea cu rea-credinţă a convenţiei părţilor de către pârâtă ar conduce la sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic încheiat întrucât, în materie de locaţiune, problema bunei sau relei credinţe se pune numai în privinţa executării obligaţiei de garanţie ce incumbă locatorului pentru vicii ascunse şi stricăciuni ale bunului închiriat (art. 1422 C. civ.), sancţiunea pentru neexecutarea unei asemenea obligaţii fiind rezilierea contractului sau alte acţiuni ce privesc răspunderea contractuală.
Faţă de toate aceste considerente, recursul declarat de reclamantă apare ca nefondat, criticile invocate de aceasta nevizând motive de nelegalitate a hotărârii pronunţată de instanţa de apel, motiv pentru care, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Asociaţia familială N.I.T. împotriva deciziei nr. 545/A din 19 martie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4010/2004. Civil. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 3860/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
