ICCJ. Decizia nr. 4076/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4076
Dosar nr. 3996/2004
Şedinţa publică de la 17 mai 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constata următoarele:
Prin sesizarea nr. 1/2003 Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Anticorupţie Braşov, a solicitat în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 115/1996 Comisiei de Control a Averilor, constituită la nivelul Curţii de Apel Braşov ca aceasta să declanşeze din oficiu procedura de control a averii numitului D.V.
La baza sesizării au stat adresele Primăriei Braşov şi SC R. SRL Braşov din 24 ianuarie 2003, din care rezultă că V.D. nu a depus la organul competent declaraţia de avere, nici în momentul investirii în funcţia de administrator la SC R. SRL Braşov (18 noiembrie 1999) şi nici la data eliberării sale din funcţie, intervenită la 8 ianuarie 2003.
Prin Ordonanţa nr. 1/AV din 9 mai 2003 Comisia de Cercetare a Averilor, constituită în temeiul Legii nr. 115/1996 la Curtea de Apel Braşov, cu opinia separată a unui membru, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a cercetatului prin care, susţinerea că acesta nu era ţinut de obligaţia de a completa şi depune declaraţia de avere prevăzută de art. 3 alin. (1) din lege, iar pe fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 115/1996 a constatat provenienţa licită a bunurilor dobândite de cercetaţii V.D. şi V.M.D., dispunând clasarea cauzei.
În opinia separată s-a reţinut că cercetaţii nu justifică suma de 5.056.000.000 lei reprezentând 82,5% din veniturile totale de 6.094.922.000 lei.
În considerentele ordonanţei, comisia, în opinia majoritară, a concluzionat că în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 115/1996 cercetatul V.D. deţinând în perioada 18 octombrie 1999–8 ianuarie 2003 o funcţie de conducere la SC R. SRL în care statul are cotă majoritară a capitalului, era ţinut de obligaţia de a se conforma dispoziţiunilor Legii nr. 115/1996 completată cu Legea nr. 78/2000, în sensul de a completa şi a depune declaraţia de avere la numirea şi eliberarea din funcţie.
Referitor la fondul cauzei, în perioada supusă verificării (18 octombrie 1999–8 ianuarie 2003, şi prin întinderea cercetării şi asupra averii şi bunurilor dobândite de soţia cercetatului, V.M.D., s-a concluzionat ca veniturile cercetaţilor se compun din: 707.442.634, salariile cercetatului V.D. şi 81.500.000 salariile soţiei acestuia V.M.D., 150.000.000 lei bani obţinuţi din vânzarea în luna decembrie 2002, a autoturismului Mitsubishi şi 100.000 lei bani obţinuţi din vânzarea apartamentului cercetatei, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat la 23 noiembrie 2000.
La veniturile provenind din surse proprii totalizând 1.038.942.634 lei comisia a adiţionat şi veniturile de 158.000 dolari SUA, provenind din împrumuturile făcute de cercetaţi în perioada supusă verificării şi nerestituite.
Cercetaţii au acumulat în perioada verificată bunuri în valoare de 4.869.409.940 lei şi anume; un autoturism VW Golf cumpărat în 2003 în valoare de 290.000.000 lei; un teren agricol în suprafaţă de 2,370 ha în comuna Hărman în valoare de 12.000.000 lei; un imobil în comuna Hărman adjudecat prin licitaţia din 9 aprilie 2002 în valoare de 3.867.409.940 lei şi vila „Crinul” din Poiana Braşov, cu teren în suprafaţă de 1114 mp în valoare de 700.000.000 lei.
Raportând veniturile acumulate de cercetaţi totalizând 5.427.942.634 lei cu cheltuielile efectuate de aceştia cu procurarea bunurilor achiziţionate a rezultat o diferenţă de 558.532.694 lei, pe care cercetaţii au afectat-o întreţinerii cuvenite, ceea ce reprezintă o medie lunară (având în vedere cele 38 luni aferente perioadei cercetate) de 14.698.228 lei, apreciată de comisie ca suficientă pentru întreţinerea familiei cercetaţilor alcătuită iniţial din 4 persoane şi apoi din 6 persoane.
Spre deosebire de opinia majoritară a comisiei, în opinia minoritară, din capitolul venituri a fost înlăturată suma de 158.000 dolari SUA pretins împrumutată de cercetaţi, motivat de faptul că înscrisurile care le atestau au fost preconstituite procauza, iar împrumutătorii sunt persoane modeste.
Împotriva Ordonanţei nr. 1 din 9 mai 2003 a Comisiei constitutivă în temeiul Legii nr. 115/1996, de pe lângă Curtea de Apel Braşov, prin care s-a constatat provenienţa ilicită a bunurilor dobândite de cercetaţi şi s-a dispus clasarea cauzei, a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
În motivarea recursului, se susţine în esenţă că la capitolul venituri nu trebuia încorporat împrumutul în sumă de 158.000 dolari deoarece acesta nu este real, înscrisurile doveditoare fiind preconstituite „pro cauza”.
Se mai susţine în sprijinul afirmaţiei, că împrumuturile provin de la persoane modeste, pensionari şi nu întâmplător data efectuării lor este anterioară achiziţionării bunurilor mai importante, iar scadenţa este fixată ulterior perioadei care face obiectul controlului.
Apreciind corectă soluţia din considerentele opiniei separate, care nu ia în calcul la capitolul „venituri” împrumuturile de 158.000 dolari SUA reprezentând împrumuturi pretins contractate de cercetaţi de la diverse persoane, procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a solicitat desfiinţarea Ordonanţei şi în principal sesizarea instanţei de judecată pentru o sumă nejustificată de cercetaţi de 4.036.749.000 lei, reprezentând 82% din totalul averii, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecarea, în conformitate cu criticile expuse.
Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează:
Prima variantă a soluţiei propuse în recurs nu este întemeiată, deoarece adaptând raţionamentul din opinia separată se înlătură de la capitolul venituri, pe baza unor simple deducţii, suma de 158.000 dolari SUA, pretins împrumutată de cercetaţi, fără nici un alt suport probator, mai mult, acest aspect trebuie adâncit prin examinare şi a altor aspecte, adevărat neînserate în motivarea recursului, decurgând din probele cu înscrisuri depuse în faţa instanţei de recurs.
Simplul calcul matematic al opiniei separate, apreciat de Ministerul Public, constând în deducerea din totalul veniturilor de 1.038.942.634 lei realizate de cercetaţi (în afara împrumutului de 158.000 dolari SUA) a sumei de 5.000.000 lei afectată cheltuielilor curente, stabilite arbitrar, şi care valoric reprezintă pe lună o sumă substanţial mai mică decât cea reţinută de opinia majoritară (5 milioane şi nu 14.698.228 lei), şi apoi stabilirea cotei procentuale de 82% din averea acumulată de cercetaţi (ca diferenţă între venituri şi acumulări, în valoare de 4.036.740.000 lei şi raportarea acesteia la valoarea bunurilor acumulate de 4.869.409.940 lei) nu-şi găseşte suport probator în realitatea faptelor.
Pentru ca suma de 158.000 dolari SUA să poată intra la capitolul „venituri licite”, comisia era datoare să facă ample verificări în privinţa realităţii împrumuturilor, având în vedere că acestea reprezentau o sumă fabuloasă şi să stabilească în raport de paritatea leu/dolar, existentă la data fiecărui împrumut, cuantumul valorii în lei cu care s-a augmentat patrimoniul cercetaţilor.
Comisia nu a examinat şi nu a dispus probe privind destinaţia pe care cercetaţii au dat-o fiecărui împrumut, cu data anterioară achiziţiei bunurilor şi cu o scadenţă fixată ulterior perioadei care face obiectul contractului, ceea ce face ca aceste împrumuturi să fie suspectate de nesinceritate.
Comisia nu a examinat posibilităţile materiale ale împrumutătorilor, care cu excepţia lui P.G., sunt persoane modeste şi care, dacă ar fi reuşit să economisească sumele împrumutate pe parcursul mai multor ani, evident că le-ar fi folosit în interes propriu.
În încercarea de înlăturare a motivelor de recurs, cercetaţii au depus la dosar mai multe acte autentice (actul autentic nr. 1469 din 10 iunie 2004 şi nr. 817 din 11 martie 1998) cu care au tins să dovedească posibilităţile materiale ale împrumutătorului P.G., care şi-a vândut două imobile; unul cu 97.915 Euro, iar cel de al doilea cu 180.000.000 lei.
Fiecare din cercetaţi au mai depus la dosar mai multe declaraţii autentice, toate datate 5 ianuarie 2005, prin care împrumutătorii S.V., B.F., F.V., R.T.P. atestă restituirea sumelor împrumutate ( şi a căror scadenţă pentru unele din ele era în cea de a II-a parte a anului 2005), precum şi un contract autentic de împrumut tot din 5 ianuarie 2005 prin care acelaşi P.G. împrumuta cercetaţilor 110.000 dolari SUA cu scadenţa 5 ianuarie 2006, din care se pretinde că s-au făcut restituirile de sume împrumutate.
O atare inginerie probatorie la care au recurs cercetaţii, pentru a putea înlătura situaţia dificilă în care s-au aflat martorii care nu au fost în măsura să precizeze în posesia cui se găsesc originalele înscrisurilor sub semnătură privată, nu are relevanţă în soluţionarea cauzei. Comisia căreia i se va trimite cauza pentru rejudecare, va examina provenienţa mijloacelor materiale cu care cercetaţii au procurat bunurile acumulate, corespunzător situaţiei existente pe durata supusă verificării, indiferent de acelea intervenite ulterior datei de 8 ianuarie 2003, stabilind detaliat, pe baza relaţiilor de la SC R. SRL Braşov şi SC M. SRL Braşov, veniturile nete, realizate de cercetaţi.
Din conţinutul celor două adeverinţe nu se poate deduce dacă veniturile comunicate sunt brute sau nete iar adeverinţa privind veniturile cercetatei V.M.D. fiind semnată de aceasta, poate fi suspectată de nesinceritate.
Probele trebuie adâncite sub aspectul posibilităţilor materiale ale împrumutătorilor, a surselor de procurare a sumelor date cercetaţilor cu împrumut, însoţite de originalele chitanţelor pe care martorii împrumutători sau cercetaţii (dacă după restituirea împrumuturilor aceste chitanţe au fost predate acestora) le deţin.
Administrarea probelor în sensul celor mai sus arătate, sunt necesare pentru soluţionarea legală şi temeinică a cauzei, deoarece probele existente, creează o situaţie de incertitudine în legătură cu veniturile cercetaţilor, inclusiv cu existenţa şi valoarea împrumutului, de vreme ce persoanele ce au acordat cu împrumut sume atât de importante, au neglijat nu numai instituirea unor dobânzi şi garanţii pentru întârzierea sau nerestituirea împrumutului, dar şi aceea a titlului executor (originalul chitanţei) decisiv pentru valorificarea creanţei, în cazul nerestituirii împrumutului.
Desigur stabilirea mijloacelor financiare de care cercetaţii au dispus pentru procurarea bunurilor reţinute corect de comisie, se afla în strânsă legătură cu cheltuielile curente pe care aceştia le-au făcut. Discrepanţa dintre cheltuielile curente stabilite în mod arbitrar de comisie, la circa 15.000.000 lei şi cele stabilite prin opinie separată, 5.000.000 lei spre care înclină Ministerul Public în recursul declarat, pune neîndoios în discuţie suplimentarea probelor privind nivelul de viaţă al cercetaţilor şi în mod corespunzător cheltuielile efectuate în medie de aceştia lunar, în acest scop.
Din perspectiva celor arătate, constatându-se că Ordonanţa nr. 1/2003 a Comisiei constituită în temeiul Legii nr. 115/1996 de pe lângă Curtea de Apel Braşov, nu-şi are un suport probator suficient, legalitatea acesteia fiind efectuată în sensul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. se impune admiterea recursului declarat de Ministerul Public, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, şi casarea cauzei cu trimitere la aceeaşi comisie, în temeiul art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, împotriva Ordonanţei 1/AV din 9 mai 2003 a Comisiei de Cercetare a Averilor constituite conform Legii nr. 115/1996 de pe lângă Curtea de Apel Braşov, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi comisii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4100/2004. Civil. Legea nr.10/2001-restituire... | ICCJ. Decizia nr. 4043/2004. Civil. Radiere notare proces în... → |
|---|
