ICCJ. Decizia nr. 4132/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4132Dosar nr. 8457/2004
Şedinţa publică din 19 mai 200.
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin notificarea din 7 august 2001 făcută în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, C.S. şi C.L.V. au solicitat Primăriei Municipiului Cluj-Napoca restituirea în natură a imobilului trecut în proprietatea statului în anul 1982 în baza Decretului nr. 223/1974 situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 48205 Cluj-Napoca cu nr.top 10443/S/III, compus din 4 camere şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 95,95 mp, cu părţi indivize comune în cotă de 3,66/100.
Primarul Municipiului Cluj-Napoca a emis Dispoziţia nr. 3625 din 29 octombrie 2003 prin care a dispus restituirea în natură către C.S. a cotei de ½ din imobilul solicitat prin notificare, condiţionat de restituirea de către solicitant a sumei de 44.769,50 lei actualizată la data plăţii, şi a respins cererea formulată de C.L.V. prin aceeaşi notificare cu referire la diferenţa de ½ cotă din imobil, motivat de faptul că petenta a beneficiat de despăgubiri cu prilejul trecerii cotei sale în proprietatea statului, astfel că preluarea acesteia nu a fost abuzivă.
Prin contestaţia din 24 noiembrie 2003, C.L.V. a solicitat modificarea dispoziţiei în sensul restituirii în natură a cotei sale din imobil.
Contestaţia a fost admisă sub denumirea de „plângere" prin sentinţa civilă nr. 49 din 21 ianuarie 2004 pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Cluj, secţia civilă, iar dispoziţia atacată a fost anulată în partea referitoare la respingerea cererii contestatoarei, dispunându-se restituirea în natură către aceasta a cotei de ½ din imobil.
Apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 917/A din 16 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Ca situaţie de fapt instanţa de apel a constatat că partea de ½ a constituit cota contestatoarei din imobilul bun comun dobândit în timpul căsătoriei cu C.S. şi a fost trecută în proprietatea statului în anul 1982 prin aplicarea Decretului nr. 223/1974 ca urmare a cererii contestatoarei de a pleca definitiv din ţară, ceea ce a născut obligaţia acesteia de a înstrăina statului, cu plată, până la data plecării, cota sa de proprietate din imobil.
În drept, instanţa de apel a calificat preluarea de către stat ca fiind făcută cu titlu valabil, statuând că fosta proprietară este îndreptăţită la restituirea în natură potrivit dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) lit. g), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, pe care le-a citat şi interpretat.
Contrar susţinerilor apelantului, aceeaşi instanţă a hotărât că prevederile art. 1.4 lit. b) pct. 2 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, potrivit cărora sunt excluse de la îndreptăţirea la măsuri reparatorii persoanele ale căror imobile au fost preluate de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974 pentru plecarea definitivă din ţară, contrar mai sus arătatelor prevederi ale Legii nr. 10/2001, astfel că nu sunt aplicabile, dat fiind că în ierarhia actelor normative, hotărârile de guvern sunt obligatorii şi dobândesc forţa legii numai în măsura în care nu contrazic însăşi legea.
Primarul Municipiului Cluj-Napoca a declarat recurs solicitând modificarea deciziei date în apel în sensul respingerii ca nefondate a contestaţiei şi păstrarea dispoziţiei pe care a emis-o.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1 pct. 1-4 lit. b) din HG nr. 498/2003, în raport de care preluarea de către stat nu poate fi caracterizată ca fiind abuzivă, cum greşit a reţinut instanţa de apel.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg şi acele imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 prevede că fac parte din domeniul public sau privat al stratului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Decretul nr. 223/1970 are drept concepţie fundamentală reglementarea reliefată în primul său articol, în conformitate cu care „în Republica Socialistă România construcţiile şi terenurile pot fi deţinute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în ţară", reflectată în concret şi prin art. 2 alin. (1), prin care construcţiile proprietatea persoanelor care au făcut ori urmau să facă cerere de plecare definitivă din ţară erau preluate cu plată de către stat.
Asemenea reglementare era vădit potrivnică dispoziţiilor constituţionale din 1965, anume art. 17 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) şi (2), potrivit cărora cetăţenii României sunt egali în drepturi fără deosebiri, dreptul de proprietate fiind ocrotit de lege, iar obiect al acestuia putându-l constitui, printre altele şi casa de locuit.
Cu alte cuvinte, spiritul Constituţiei din 1965, conturat prin dispoziţiile enunţate, este acela de a nu permite discriminări între cetăţenii români, nici măcar după cum au domiciliul în România sau în străinătate.
Aşadar, potrivit cu dispoziţiile legale examinate, cota de proprietate preluată de stat de la C.L.V. în temeiul art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 223/1974 se încadrează în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, fiind restituibilă în natură conform altor dispoziţii din aceeaşi lege, soluţia dată cauzei în apel fiind pe deplin legală.
În mod corect curtea de apel a rezolvat şi susţinerea referitoare la incidenţa prevederilor art. 1.4 lit. b) pct. 2 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003 potrivit cărora sunt excluse de la măsurile reparatorii persoanele ale căror imobile au fost preluate de stat pentru plecarea definitivă din ţară, statuând că acestea derogă de la dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Într-adevăr, dată fiind ierarhia actelor normative, hotărârile guvernului sunt obligatorii şi dobândesc forţa legii doar în măsura în care nu contrazic înseşi legile.
Pentru considerentele expuse recursul de faţă va fi respins ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 212 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 917/A din 16 aprilie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4136/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4133/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
