ICCJ. Decizia nr. 4141/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4141
Dosar nr. 10529/2004
Şedinţa publică din 19 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 4 februarie 2002, reclamanta B.C. a chemat în judecată pe pârâţii O.V. şi V.O., pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligaţi aceştia să îi lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 1329 mp teren situat în sat Rotăreşti, comuna Bascov, judeţul Argeş, să fie obligaţi să-i plătească suma de 1.500.000 lei reprezentând lipsa de folosinţă pe ultimii trei ani.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este proprietara terenului revendicat dobândit de la pârâţii săi, asupra căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate conform titlului de proprietate nr. 39775 din 14 aprilie 1994.
Reclamanta a arătat că iniţial terenul în litigiu a fost ocupat abuziv de către tatăl pârâţilor O.P., dar împotriva acestuia, a obţinut o hotărâre judecătorească, respectiv sentinţa civilă nr. 6825 din 14 iulie 1992, care a fost pusă în executare.
A susţinut reclamanta că locuieşte în Piteşti, şi fiind ocupată cu decesul mamei sale, începând cu anul 1994, pârâţii, care sunt fiii fostului pârât, i-au ocupat la rândul lor, terenul şi au refuzat să-l lase liber.
Prin sentinţa civilă nr. 3508 din 6 octombrie 2003, Judecătoria Piteşti a admis acţiunea majorată formulată de reclamanta B.C. împotriva pârâţilor O.V. şi V.O., care au fost obligaţi să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei suprafaţa de 1077 mp teren intravilan, tarlaua 39, situată în comuna Boscov, judeţul Argeş cu vecinătăţile indicate în dispozitiv, identificat în contur roz, în schiţa anexă nr. 3 la raportul de expertiză întocmit de inginer expert A.O. şi la cheltuieli de judecată şi despăgubiri civile în sumă de 10.596.600 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă civilă, instanţa de fond a reţinut că autoarei reclamantei i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 39775 din 14 aprilie 1994, după procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, care s-a judecat cu tatăl pârâţilor, defunctul O.P., iar prin sentinţa civilă nr. 8525 din 14 iulie 1992, acesta a fost obligat să-I lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei suprafaţa de 1329 mp.
Instanţa a mai avut în vedere că pârâţii sunt fiii defunctului O.P., împrejurarea că aceştia au recunoscut că ocupă din terenul proprietatea reclamantei, dar şi faptul că pârâţii au făcut dovada că au dobândit în punctul în litigiu suprafaţa de 2500 mp prin actul de vânzare-cumpărare nr. 2110/894 din 19 decembrie 1956, precum şi pe cea de 400 mp cumpărată de autorul lor de la CAP Bascov în anul 1972.
După ce şi-a însuşit considerentele şi concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, instanţa a reţinut că pârâţii ocupă în realitate suprafaţa de 1077 mp, pentru care a admis acţiunea arătată în modalitatea arătată mai sus.
Împotriva acestei sentinţe civile au declarat apel apelanta-reclamantă B.C. şi apelanţii pârâţii O.V. şi V.O.
În apelul său, reclamanta B.C. a criticat sentinţa instanţei de fond sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, întrucât pârâţii trebuiau să fie obligaţi să lase apelantei-reclamante în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 1329 mp pentru care autorul lor O.P. s-a judecat anterior cu apelanta reclamantă, întrucât pentru nerespectarea hotărârii autorul pârâţilor fiind condamnat penal, aşa cum rezultă din Decizia penală nr. 15/R din 15 ianuarie 1996.
S-a mai arătat că terenul în suprafaţă de 1329 mp a fost reocupat de către pârâţi.
Reclamanta a susţinut că nelegalitatea hotărârii apelante constă în faptul că admiterea acţiunii s-a făcut numai pentru suprafaţa de 1077 mp, deşi nu se poate readuce în discuţie problema proprietăţii terenului respectiv, fiind vorba de autoritate de lucru judecat, pârâţii fiind succesori cu titlu particular ai defunctului O.P.
Pe cale de consecinţă, B.C. a solicitat modificarea sentinţei civile în sensul admiterii acţiunii în revendicare pentru suprafaţa de 1329 mp, menţiunea celorlalte dispoziţii, cu cheltuieli de judecată.
Prin apelul lor, pârâţii au criticat aceeaşi sentinţă civilă pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât cu ocazia pronunţării, instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 18/1991, actele depuse la dosar, respectiv adeverinţa nr. 3790 din 27 noiembrie 1991, care atestă dreptul de proprietate pentru 0,57 ha, precum şi adeverinţa nr. 1126/1991 pentru altă suprafaţă de 0,78 ha, acte eliberate de Comisia locală de fond funciar a comunei Bascov, judeţul Argeş.
Au mai arătat că tatăl lor, defunctul O.P., a deţinut în posesie şi folosinţă suprafaţa de 0,36 ha teren de la data de 13 noiembrie 1974, unde se află gospodăria pârâţilor, iar pe numele tatălui lor s-a emis de către Comisia judeţeană de fond funciar Argeş hotărârea nr.105 din 28 octombrie 1991, fiind validat cu suprafaţa de 0,78 ha şi pus în posesie pe întreaga suprafaţă validată.
Cât priveşte sentinţa civilă nr. 6825 din 14 iulie 1992, pârâţii au susţinut că nu le este opozabilă, în această situaţie aflându-se şi procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 206/1993 prin care s-a executat această sentinţă amintită.
S-a mai arătat că autorul lor O.P. a fost pus în posesie pe suprafaţa de 3969 mp, ce include şi suprafaţa de 1077 mp situată în litigiu, situaţie faţă de care reclamanta trebuia să primească această suprafaţă pe un alt amplasament, făcând trimitere la înscrisurile, depoziţiile de martori şi expertiza administrate în cauză.
Pârâţii au solicitat refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanţă, cu alte probe dacă vor fi apreciate ca necesare, admiterea apelului şi pe fond respingerea acţiunii.
Curtea de Apel Piteşti a respins însă, ca nefondate apelurile formulate în prezenta cauză reţinând în esenţă, că instanţa de fond a fost chemată să compare titlurile de proprietate ale părţilor să stabilească care dintre ele este mai bine caracterizat, având la bază actele primare de proprietate în baza cărora părţilor le-a fost stabilit dreptul de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991.
Astfel, a constatat că în mod corect prima instanţă a apreciat că pârâţii ocupă doar suprafaţa de 1077 mp din terenul în litigiu, întrucât deţin ca acte primare, actul de vânzare cumpărare nr. 2110/894 din 29 decembrie 1956, prin care autorul lor O.P. a dobândit suprafaţa de 2500 mp, precum şi faptul că acelaşi autor al pârâţilor, ca membru CAP Boscov, a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 400 mp în curtea casei sale, motiv pentru care sentinţa civilă apelată este legală şi temeinică.
S-a mai reţinut că sentinţa civilă nr. 6825 din 16 iulie 1992, pronunţată de Judecătoria Piteşti, judeţul Argeş, nu instituie autoritate de lucru judecat între părţile litigante din această cauză, pe considerentul că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ.
În contra deciziei civile nr. 707/A din 6 aprilie 2004 a Curţii de Apel Piteşti au declarat, în termen legal, recurs, atât reclamanta B.C. cât şi pârâţii O.V. şi V.O.
În recursul său reclamanta B.C. critică greşita interpretare a probelor administrate, mai precis a efectelor unei hotărâri judecătoreşti irevocabile anterioare (sentinţa civilă nr. 6825 din 14 iulie 1992) în care s-a judecat pentru acelaşi teren cu tatăl pârâţilor, că nu a dat eficienţă deplină hotărârii mai sus menţionate, fundamentându-se soluţia pe raportul de expertiză tehnică întocmit în prezenta cauză în privinţa întinderii terenului revendicat.
Pârâţii, invocă ca drept motiv de recurs art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel este criticată pentru modul de interpretare a probelor, cerându-se refacerea sau completarea probatoriului (în principal refacerea expertizei întocmite în primă instanţă).
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta B.C., aceasta se priveşte ca nefondat pentru următoarele considerente.
Susţinerile reclamantei nu se încadrează în nici unul din cazurile de recurs prevăzute de art. 304, nicidecum în art. 304 pct. 9, aceasta arătând că Decizia criticată s-a dat cu încălcarea art. 1201 C. civ.
Dacă s-ar accepta o asemenea încadrare formală a recursului, ar însemna că acţiunea pe care a introdus-o reclamanta ar fi fost inadmisibilă încălcând autoritatea lucrului judecat, autoritate cu efecte plenare asupra tuturor părţilor din proces şi nu doar părţile, anume cu referire la întinderea obiectului procesului.
Aşadar, invocarea hotărârii judecătoreşti anterioare poate avea valoare de probă, neconstituind motiv de recurs.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul pârâţilor O.V. şi V.O., acesta urmează a fi anulat ca netimbrat pentru următoarele considerente:
Recurenţii-pârâţi nu au timbrat recursul deşi au fost legal citaţi cu această menţiune a îndeplinirii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 535.040 lei şi timbru judiciar în valoare de 30.000 lei.
Potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în materie, taxele de timbru şi timbru judiciar se plătesc anticipat [art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 modificată prin HG nr. 752/1999 privind actualizarea taxelor judiciare de timbru şi art. 3 şi art. 9 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar cu modificările ulterioare].
Cu totul excepţional, în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanţele judecătoreşti pot primi cereri sau acţiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, dispoziţii incidente şi în cazul neaplicării timbrului judiciar.
Cum în cauză, recurenţii-pârâţi nu s-au conformat îndeplinirii obligaţiei legale de plată prevăzută de actele normative mai sus menţionate, recursul acestora va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.C. precum şi de pârâţii O.V. şi V.O. împotriva deciziei nr. 707/A din 6 aprilie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâţii O.V. şi V.O. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4144/2004. Civil. Constatare nulitate... | ICCJ. Decizia nr. 3849/2004. Civil. Restituire bunuri mobile.... → |
|---|
