ICCJ. Decizia nr. 4145/2004. Civil. încheiere C.F:. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4145
Dosar nr. 12300/2004
Şedinţa publică din 19 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 2314 din 9 decembrie 2003 pronunţată de judecătorul delegat de pe lângă Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Lugoj s-a dispus admiterea cererii cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 5000 mp, proprietatea lui R.T.C.G. prin care s-a solicitat să se înscrie „notarea somaţiei imobiliare pentru suma de 25.564,6 EURO + 1.278 EURO în favoarea lui T.C.D." cu precizarea că prezenta se va comunica Biroului Executorului Judecătoresc H.E. şi lui R.T.G.C.
Împotriva încheierii de mai sus a declarat apel în termen legal, debitoarea SC V.P.C. SRL, solicitând schimbarea în tot a acesteia pronunţând o hotărâre, în sensul respingerii cererii.
Apelanta debitoare a susţinut că a achitat integral debitul, astfel că cererea ar fi rămas fără obiect şi că a fost formulată acţiune penală împotriva numitului T.C.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 213 C. pen.
Curtea de Apel Mureş a respins ca nefondat apelul debitoarei SC V.P.C. SRL, pronunţând în acest sens Decizia civilă nr. 150/A din 11 martie 2004.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că este lipsită de relevanţă, pentru prezenta cauză motivarea apelantei conform căreia s-a formulat plângere penală împotriva creditorului din moment ce nu sunt întrunite condiţiile legale, nefiind dovedită condamnarea creditorului pentru infracţiunea invocată. Nici susţinerea motivului al doilea de apel nu a fost dovedită conform căreia suma pretinsă a fost achitată integral.
În contra deciziei pronunţate de curtea de apel, debitoarea a formulat recurs prin care a solicitat instanţei supreme, admiterea acestuia şi casarea deciziei civile nr. 150/A din 11 martie 2004.
În motivare recurenta debitoare a arătat, în esenţă, că între administratorul SC V.P.C. SRL şi numitul T.C.D. a existat un contract de împrumut înregistrat sub nr. 730/2001 pentru suma de 25.564,6 Euro şi 1.278 Euro, cu menţiunea că în caz de nerestituire a sumei se va proceda la vânzarea imobilului, imobilul fiind proprietate particulară, însă, în înţelegerile ei contractele survenite între părţi s-a înscris că la data achitării datoriei, debitorul se va prezenta la Biroul Notarial L., unde va declara primirea sumei, încetarea gajului şi depunerea de ipotecă, privind imobilul staţia P.M.C.
A mai susţinut debitoarea că debitul a fost achitat în toamna anului 2003.
Recursul urmează a fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect curtea de apel a apreciat ca nefondate criticile debitoarei, formulate de data aceasta şi în recurs, având în vedere că acestea nu au fost dovedite.
Se face vorbire despre achitarea integrală a debitorului în toamna anului 2003, însă această susţinere nu poate fi primită ca relevantă, atâta vreme cât nu a fost dovedită.
De altfel, pentru prezenta cauză, motivul conform căruia s-a formulat plângere penală împotriva creditorului nu poate fi luat în considerare din moment ce nu au fost întrunite condiţiile legale, în speţă condamnarea creditorului pentru infracţiunea indicată.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea SC V.P.C. SRL împotriva deciziei nr. 150/A din 11 martie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4201/2004. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 4144/2004. Civil. Constatare nulitate... → |
---|