ICCJ. Decizia nr. 4427/2004. Civil. Anulare încheiere Carte Funciara. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4427

Dosar nr. 9629/2004

Şedinţa din 26 mai 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 2261 din 23 septembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Năsăud, Cartea funciară, s-a respins cererea formulată de petenta Primăria comunei Nimigea, reprezentată prin Primar, în contradictoriu cu intimatul G.S.V., având ca obiect înscrierea în C.F. nr. 1 Mintiu, nr. top 186/2, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2041/2003.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel Primăria comunei Nimigea, iar prin Decizia civilă nr. 282 din 8 decembrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a anulat ca netimbrat apelul.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că deşi apelanta a fost citată pentru termenul din 8 decembrie 2003 cu menţiunea timbrării apelului cu suma de 34.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1500 lei timbru judiciar, aceasta nu a onorat această dispoziţie legală, solicitând amânarea cauzei, arătând că din motive obiective nu se poate prezenta la termenul de judecată fixat, precizând totodată că până la următorul termen ce se va acorda în cauză, va face şi dovada plăţii taxelor de timbru.

Curtea a apreciat că cererea de amânare formulată de apelant poate fi echivalată cu o cerere de judecare în lipsă a cauzei, însă acestei cereri i s-ar fi putut da curs favorabil doar în situaţia în care apelul ar fi fost legal timbrat, excepţia de netimbrare fiind prioritară.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria comunei Nimigea.

Susţine recurenta că neputându-se prezenta la primul termen de judecată stabilit de curtea de apel, a depus o cerere pentru acordarea unui alt termen până la care ar fi achitat şi taxa de timbru, dar instanţa a considerat cererea ca fiind echivalentă cu o cerere de judecare în lipsă şi a respins apelul ca netimbrat. Recurenta mai precizează că dacă ar fi dorit judecarea cauzei în lipsă, ar fi solicitat acest lucru în mod expres.

Recursul va fi admis, pentru considerentele ce urmează.

Deşi recurenta nu îşi întemeiază recursul pe vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate fac posibilă încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Greşit prin hotărârea atacată, instanţa de apel, a soluţionat apelul în lipsa părţilor, reţinând că cererea prin care apelanta a solicitat amânarea, echivalează cu o cerere prin care se solicită judecarea în lipsă.

Potrivit art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa va suspenda judecata dacă nici una din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii.

Cum dispoziţia înscrisă în art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este imperativă şi nu facultativă, instanţa de apel trebuia să suspende judecata, chiar dacă apelul era netimbrat, deoarece nici una din părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nu ceruse judecarea în lipsă.

Cererea formulată de apelantă nu putea fi interpretată ca echivalând cu o cerere de judecare în lipsă, câtă vreme prin această cerere se solicita amânarea cauzei.

Pentru considerentele ce preced, constatându-se că hotărârea, prin care apelul a fost anulat pentru neplata taxelor de timbru a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de Primăria comunei Nimigea, se va casa hotărârea şi, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Primăria comunei Nimigea împotriva deciziei civile nr. 282 din 8 decembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, pe care o casează.

Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4427/2004. Civil. Anulare încheiere Carte Funciara. Recurs