ICCJ. Decizia nr. 4438/2004. Civil. Revizuire
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4438
Dosar nr. 14669/2004
Şedinţa publică din 26 mai 2005
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 244 din 9 mai 2003, Tribunalul Bacău a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul R.M., în contradictoriu cu intimata Primăria comunei Zemeş, judeţul Bacău şi a anulat în parte dispoziţia nr. 8 din 11 februarie 2001, emisă de pârâtă, respectiv art. 1.
A fost admisă în parte cererea de restituire în natură şi a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suprafaţa de 1310 mp teren conturată cu pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 15, 16, 1 cu vecinătăţile prevăzute în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză ing. M.B., şi suprafaţa de 1255,03 mp teren, conturată cu punctele 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 8 pe acelaşi plan de situaţie, cu vecinătăţile prevăzute în acesta.
S-a menţinut măsura acordării de despăgubiri în echivalent, pentru suprafaţa de 268,97 mp teren pe care se află sediul Primăriei comunei Zemeş, s-a stabilit că restituirea în natură a suprafeţelor de teren este condiţionată de aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (7) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 1 din OUG nr. 184/2002 şi a fost obligată Primăria comunei Zemeş să plătească reclamantului suma de 3.000.0000 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 77 din 16 octombrie 2003, Curtea de Apel Bacău a respins apelul declarat de Primăria comunei Zemeş împotriva acestei hotărâri, instanţa de apel reţinând că, în condiţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, primăria este entitatea obligată la restituire şi dispoziţia se emite de primar, fără să fie necesară aprobarea prealabilă sau ulterioară a consiliului local. De aceea, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu are suport legal, iar dispoziţiile pot fi contestate în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi nu după procedura instituită prin Legea nr. 29/1990.
Se mai reţine că, restituirea fiind condiţionată de aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (7) din Legea nr. 10/2001, nu este întemeiată nici critica privitoare la omisiunea instanţei de a dispune rambursarea despăgubirilor primite de autorul contestatorului. De asemenea, este neîntemeiată susţinerea apelantei că terenul nu putea fi restituit pentru că face parte din domeniul public. Doar restituirea terenului ocupat cu sediul primăriei nu este posibilă, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, nu şi a celorlalte suprafeţelor de teren pentru care contestatorul a cerut restituirea încă din anul 1990 şi care fiind liber de construcţii nu putea fi trecut în domeniul public şi nici folosit pentru construcţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 6585 din 24 noiembrie 2004, a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri.
A fost admis recursul declarat de pârâtă, şi s-au casat hotărârile pronunţate de instanţa de apel şi instanţa de fond, în sensul înlăturării obligaţiei primăriei de a restitui reclamantului în natură suprafaţa de 1255,03 mp teren intravilan, identificat în raportul de expertiză întocmit de ing. M.B., conturată cu pct. 8-15, 8 pe planul de situaţie, dosar fond. S-au menţinut restul dispoziţiilor celor două hotărâri şi s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant.
Referitor la recursul declarat de reclamant, s-a reţinut că este inadmisibil, în raport cu dispoziţiile art. 282 şi art. 299 C. proc. civ., pentru că acesta nu a declarat apel, folosind direct calea de atac a recursului împotriva hotărârii prin care s-a respins apelul declarat numai de pârâtă.
Reţine instanţa, că motivele de recurs invocate de pârâtă fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi că obiectul cererii de recurs formulată de pârâtă îl constituie terenul în suprafaţă de 1255,03 mp, expropriat de la autoarea intimatului-reclamant prin Decretul nr. 338/1958, care face parte din suprafaţa totală de 3089 mp situată în comuna Zemeş, judeţul Bacău.
După ce scopul exproprierii a fost realizat, terenul a fost preluat în posesie şi folosinţă de către recurenta pârâtă, care are sediul pe o porţiune de 268,97 mp, nerestituită în natură prin sentinţa apelată, însă instanţele au dispus restituirea terenului în suprafaţă de 1255 mp pe care se află sala de festivităţi, construită de primărie în anul 1993, având toate avizele şi autorizaţiile cerute de lege, cu motivarea că au fost încălcate dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 50/1991.
Se reţine de către instanţa de recurs, că recurenta-pârâtă a depus la dosar "anexa 88"privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Zemeş, care atestă faptul că obiectivele "clădirea Primăriei comunei Zemeş" şi "clădirea sală de festivităţi" fac parte din domeniul public. Anexa a fost publicată în M. Of. nr. 305 bis din 9 mai 2002, iar intimatul-reclamant a depus la dosar HG nr. 1347 din 27 decembrie 2001 prin care se atestă apartenenţa la domeniul public al judeţului Bacău a bunurilor cuprinse în anexele 1-88.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "sala de festivităţi cămin cultural" din comuna Zemeş face parte din categoria unui aşezământ social-cultural necesar continuării activităţilor obşteşti sau social-culturale din localitate, exceptat de la restituirea în natură. De aceea, pentru această suprafaţă de teren urmează ca intimatului reclamant să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, aşa cum s-a stabilit prin dispoziţia contestată.
Se mai reţine, că în mod judicios instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond s-a pronunţat asupra restituirii despăgubirii primite ca urmare a exproprierii şi că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile legii fondului funciar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamantul R.M. care, invocând dispoziţiile art. 322 alin. (1), pct. 1, 5, 7 şi art. 325 C. proc. civ., în esenţă, face următoarele susţineri:
Greşit au fost casate hotărârile judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Bacău şi Curtea de Apel Bacău, deşi în recurs a adus noi probe care demonstrează abuzurile săvârşite de intimată prin încălcarea prevederilor legale, a Constituţiei şi a drepturilor omului. Revizuentul îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de instanţa de recurs, arată că parte din teren a fost preluat de stat fără titlu valabil în anul 1950, iar restul suprafeţei de teren a fost preluată în anul 1958 şi susţine că din adresa emisă de Arhivele Statului, Direcţia judeţeană Bacău, cu nr. 995 din 27 iulie 2004, rezultă că autoarea sa nu figurează cu teren expropriat în anii 1958– 1959. Cu toate acestea intimata a depus la dosar un înscris fals prin care încearcă să dovedească primirea de despăgubiri pentru terenul pretins expropriat.
Terenul a fost abandonat în anul 1970, iar laboratorul de noroi a fost predat în administrare Consiliului Popular al comunei Zemeş.
Mai susţine revizuentul, că deşi în anul 1990 l-a notificat pe primar să nu se construiască pe acest teren, totuşi a fost construită o sală de nunţi în curtea casei, la distanţă de 20 m de casa revizuentului şi 1,5 m de casa vecinului acestuia.
Arătând în detaliu care este disconfortul creat prin construirea acestei clădiri, revizuentul susţine, că instanţa de recurs a dat hotărârea a cărei revizuire se cere pe baza unor acte false şi că hotărârea de guvern, invocată pentru a dovedi trecerea terenului în domeniul public, nu are nici o relevanţă, pentru că s-a edificat construcţia în anul 1993, iar trecerea terenului în domeniul public s-a făcut în anul 2001.
În anexa 88 la HG nr. 1347 din 27 decembrie 2001, la pct. 1.6.2. este înscrisă clădirea "sală de festivităţi" nu şi terenul, rezultând că numai construcţia aparţine domeniului public şi că această construcţie nu este un cămin cultural. Acest înscris nou, care nu a putut fi prezentat instanţei pentru că se află depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău într-o cauză penală, încadrează cererea de revizuire în art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Revizuentul mai susţine că instanţa de recurs era datoare să constate legalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză, pentru că intimata a construit în curtea casei, încălcând dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 50/1991, art. 15, art. 41, art. 42 din Constituţia României şi art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi că hotărârea a cărei revizuire se cere cuprinde dispoziţii potrivnice care nu pot fi aduse la îndeplinire, conform prevederilor art. 322 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În cererea de revizuire sunt prezentate motivele pentru care, în opinia revizuentului "rămânerea stării de fapt în situaţia actuală este imposibilă" şi se susţine că situaţia poate fi rezolvată numai prin obligarea intimatei să ridice construcţia de pe teren, conform art. 494 C. civ.
Cererea de revizuire va fi respinsă, pentru următoarele considerente.
În raport cu dispoziţiile înscrise în art. 322 şi urm. C. proc. civ., revizuirea este o cale de atac de retractare, în cadrul căreia nu se poate realiza un control judiciar al hotărârii atacate. Revizuirea presupune o nouă judecată, în baza noilor împrejurări invocate, ivite ulterior pronunţării hotărârii.
În prezenta cauză revizuentul, prin cererea înregistrată la instanţă la data de 3 decembrie 2004, a invocat motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1, 5 şi 7 C. proc. civ., iar oral şi-a susţinut cererea invocând art. 322 pct. 1, 4 şi 5 C. proc. civ., precizând că nu mai invocă pct. 7.
Soluţia pronunţată prin hotărârea atacată este însă criticată în raport cu probele existente la dosar la data pronunţării.
Deşi s-a invocat art. 322 pct. 1 C. proc. civ. nu se arată, în concret, care sunt dispoziţiile potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire, iar din modul de redactare a cererii de revizuire rezultă că, în opinia revizuentului, imposibilitatea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor hotărârii este determinată de faptul că edificarea construcţiei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, şi această situaţie poate fi rezolvată prin obligarea intimatei să ridice construcţia.
Textul invocat priveşte însă situaţiile în care dispoziţiile contradictorii cuprinse în dispozitivul hotărârii nu pot fi puse în executare, pentru că s-au admis cereri care se exclud reciproc.
Or, dispozitivul hotărârii atacate nu cuprinde dispoziţii care să fie ireconciliabile. Dispoziţiile cuprinse în dispozitiv pot fi aduse la îndeplinire, pentru că nu s-au admis cereri formulate de ambele părţi, care să privească acelaşi obiect.
Ipoteza a doua art. 322 pct. 4 C. proc. civ., priveşte situaţia în care hotărârea care face obiectul revizuirii s-a bazat pe un înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, dacă înscrisul a fost determinant pentru soluţia pronunţată de instanţă.
Revizuentul a susţinut că există înscrisuri false, pe care nu le-a putut obţine, fără să precizeze care sunt înscrisurile determinante pentru soluţia pronunţată prin hotărârea atacată, declarate false.
Or, simpla afirmaţie că hotărârea atacată s-a întemeiat pe înscrisuri false nu este suficientă pentru aplicarea textului invocat de revizuent.
Nu sunt incidente în cauză nici dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Conform acestui text se cer a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiţii.
Revizuentul trebuie să prezinte un înscris care nu a fost invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, să fi existat când a fost pronunţată hotărârea, dar partea să nu-l fi putut invoca, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor şi să fie determinant.
În prezenta cauză, revizuentul a invocat ca înscrisuri noi, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., HG nr. 1347/2001 şi anexa nr. 88, publicată în M. Of. nr. 305 bis din 9 mai 2002, acte care nu îndeplinesc condiţiile menţionate.
În dosarul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, recurenta Primăria comunei Zemeş, la punctul 4 din declaraţia de recurs, invocă HG nr. 1347/2001 şi anexa nr. 88 pct. 16.2. Această anexă care cuprinde inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public, în care la pct. 1.6.2. este înscrisă clădirea "sala de festivităţi" Zemeş, a fost depusă la dosar la instanţa de fond (filele 64 şi 143 din dosarul nr. 3668/2002 al Tribunalului Bacău), în apel (fila 11 din dosarul nr. 2827/2003 al Curţii de Apel Bacău) şi în recurs (fila 6 din dosarul nr. 9311/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
La instanţa de recurs intimatul recurent R.M., în întâmpinarea aflată la filele 44 şi următoarele, se referă la conţinutul HG nr. 1347/2001 şi anexei 88, acte pe care le-a depus la dosar, iar prin hotărârea atacată se reţine că terenul face parte din domeniul public al comunei Zemeş, conform HG nr. 1347/2001 şi anexei 88 pct. 1.6.2.
Rezultă că, înscrisurile prezentate de revizuent nu sunt noi, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece au fost folosite în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată şi au fost avute în vedere de instanţă cu ocazia judecării recursului.
Pentru considerentele expuse, cererea de revizuire va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea formulată de R.M. privind revizuirea deciziei civile nr. 6585 din 24 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4437/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4421/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
