ICCJ. Decizia nr. 4424/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4424
Dosar nr. 9292/2004
Şedinţa publică din 26 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 466 din 2 iulie 2003, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată contestaţia întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, formulată de H.P. în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea sa, contestatorul a solicitat obligarea primăriei să-i restituie în natură suprafaţa de 3.461 mp teren, preluat în mod abuziv de către stat, nefiind de acord cu măsurile reparatorii prin echivalent stabilite prin dispoziţia nr. 187 din 21 martie 2003, emisă de Primăria Câmpulung Moldovenesc.
Restituirea în natură nu mai este posibilă, deoarece pe teren au fost edificate blocuri de locuinţe, iar propunerile de restituire a altor suprafeţe de teren nu pot fi materializate, întrucât acele suprafeţe aparţin altor persoane.
Având în vedere că Legea nr. 10/2001 prevede posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin despăgubiri băneşti numai în cazul imobilelor cu destinaţia de locuinţe, în mod corect s-au propus petentului măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală sau acţiuni.
În ceea ce priveşte suprafaţa de teren, s-a constatat că, prin notificare, H.P. a solicitat 3.461 mp şi nu 3.641 mp, cum pretinde.
Apelul contestatorului a fost respins prin Decizia civilă nr. 117 din 2 decembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava care, reţinând aceeaşi situaţie de fapt ca instanţa de fond, a constatat că aceasta a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În ceea ce priveşte solicitarea de a se acorda un alt teren în schimb, instanţa de apel a reţinut că H.P. nu a făcut dovada că ar exista suprafeţe de teren disponibile.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs contestatorul.
Fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., contestatorul susţine că hotărârea atacată este nelegală, deoarece măsurile reparatorii au fost acordate pentru o suprafaţă mai mică decât cea solicitată, suprafaţa indicată în notificare datorându-se unei erori produse prin inversarea cifrelor.
Se mai arată că instanţele au făcut o aplicare greşită a legii, deoarece puteau să acorde în compensaţie un alt teren disponibil din cele pe care primăria le-a închiriat sau arendat. Legea mai prevede şi posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin prestarea unor servicii, variantă pe care unitatea notificată a ignorat-o.
Criticile formulate permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care Înalta Curte constată că recursul este fondat cu privire la aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2004, natura măsurilor reparatorii, în situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă, se stabileşte şi în funcţie de destinaţia imobilului din momentul preluării. Dacă imobilul avea destinaţia de locuinţă, conform art. 24 alin. (2) din lege, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despăgubiri băneşti, persoana îndreptăţită putând opta şi pentru celelalte forme de restituire prin echivalent.
Prin notificarea înregistrată la primărie la data de 30 iulie 2001, contestatorul a solicitat teren în echivalent sau despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 3.461 mp, arătând că pe terenul expropriat în anul 1987, se aflau construcţii.
Din convenţia de vânzare cumpărare încheiată la 24 noiembrie 1969 rezultă ca H.P. a cumpărat de la OG şi C.L. imobilul compus din 5.761 mp teren şi construcţii (o casă, grajd şi bucătărie).
Prin sentinţa civilă nr. 3305 din 2 octombrie 1995, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a constatat că reclamantul a dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 2.100 mp şi a construcţiilor edificate pe acesta.
Aceeaşi judecătorie, la data de 12 noiembrie 2002 a pronunţat sentinţa civilă nr. 1707, ce ţine loc de act de vânzare cumpărare cu privire la suprafaţa de 3.661 mp. Din considerentele sentinţei rezultă faptul că pe teren se aflau construcţii, imobilul fiind folosit ca atare de contestator până în anul 1978, când a fost expropriat conform Decretului nr. 2 din 15 ianuarie. Deşi în scripte este menţionată ca fiind expropriată suprafaţa de 3.661 mp teren, faptic s-au expropriat 4.800 mp.
Prin urmare, conform documentelor aflate la dosar, imobilul expropriat avea destinaţia de locuinţă la momentul preluării, beneficiind astfel de măsurile reparatorii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere că măsura reparatorie pentru care a optat contestatorul constă, în principal, în atribuirea unei suprafeţe de teren în compensare, Înalta Curte constată că, în sensul Legii nr. 10/2001, nu era sarcina acestuia de a demonstra existenţa unor suprafeţe disponibile, aşa cum în mod eronat reţine curtea de apel. Dovada faptului că măsura pentru care a optat persoana îndreptăţită nu se poate aplica aparţine unităţii deţinătoare, instanţa fiind datoare să facă verificări în acest sens.
Deoarece reclamantul-recurent a indicat existenţa unor suprafeţe de teren libere de construcţii, posibil a fi atribuite în compensare, instanţa de apel era datoare să administreze probe pentru a stabili dacă acele suprafeţe aparţin pârâtei, cum susţine recurentul sau altor persoane, cum susţine pârâta.
Reţinând că suprafeţele de teren respective aparţin altor persoane, fără să existe dovezi în acest sens, instanţa de apel nu a stabilit deplin situaţia de fapt în raport cu care să se aplice dispoziţiile Legii nr. 10/2001 referitoare la posibilitatea recurentului de a primi în compensare teren.
De aceea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 şi art. 314 C. proc. civ., va admite recursul declarat de contestator, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza aceleiaşi curţi de apel în vederea rejudecării apelului.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va face verificările necesare şi va administra toate probele care se impun pentru a hotărî dacă opţiunea contestatorului, în sensul acordării unui teren în schimbul celui expropriat, poate fi aplicată.
În ceea ce priveşte critica referitoare la suprafaţa de teren pentru care s-au acordat măsuri reparatorii, aceasta nu este întemeiată.
Legea nr. 10/2001 instituie o procedură specială şi prevede anumite termene în cadrul cărora pot fi depuse cererile şi documentele persoanelor îndreptăţite. În condiţiile în care prin notificare petentul a solicitat suprafaţa de 3.461 mp de teren, dacă s-a aflat în eroare cu privire la suprafaţa cerută, ar fi trebuit să facă precizările necesare în cadrul termenului instituit de lege pentru depunerea notificărilor. A acorda în cadrul procedurii judiciare o suprafaţă suplimentară faţă de ceea ce s-a cerut prin notificare, ar însemna a se eluda dispoziţiile legale privind parcurgerea obligatorie a procedurii administrative, ceea ce nu este permis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorul H.P. împotriva deciziei civile nr. 117 din 2 decembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4421/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4415/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
