ICCJ. Decizia nr. 4421/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4421
Dosar nr. 9015/2004
Şedinţa publică din 26 mai 2005
Asupra recursului faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 11922 din 8 septembrie 2003, Judecătoria Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta H.A. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Constanţa şi a dispus obligarea acestuia să se pronunţe asupra notificării nr. 1311 din 8 august 2001, referitoare la imobilul situat în Constanţa.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local Constanţa ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la 13 noiembrie 2001, A.H., fiul reclamantei, a notificat Primăria municipiului Constanţa, prin executor judecătoresc, să emită o decizie motivată, prin care să dispună restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, compus din construcţie şi teren.
Instanţa a mai reţinut că actele doveditoare au fost comunicate Primăriei municipiului Constanţa de către reclamanta H.A. prin notificarea nr. 31 din 23 ianuarie 2003, prin care aceasta şi-a însuşit notificarea formulată de fiul său.
Totodată, instanţa a arătat că până la introducerea acţiunii Primarul municipiului Constanţa nu şi-a îndeplinit obligaţia de a răspunde notificărilor reclamantei prin dispoziţie motivată, deşi termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fusese depăşit.
Judecătoria a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al municipiului Constanţa, invocând în acest sens dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, iar nu a persoane sau autorităţi".
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Primarul municipiului Constanţa şi Consiliul local Constanţa, susţinând că reclamanta nu are calitate procesual pasivă, notificarea nr. 1311/2001 fiind formulată de A.H.S.
Prin Decizia civilă nr. 211/C din 8 martie 2004, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul declarat de pârâţi şi a schimbat în parte sentinţa judecătoriei, în sensul că a respins acţiunea formulată de H.A. pentru lipsa calităţii procesuale active, faţă de notificarea nr. 1311/2001, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că la data de 8 august 2001, A.H.S. a formulat notificarea înregistrată sub nr. 1311/2001 la Biroul executorului judecătoresc D.V., în baza Legii nr. 10/2001, menţionând expres în cuprinsul notificării că formulează cererea în calitate de moştenitor al mamei sale H.A.
Instanţa a mai reţinut că la data de 23 ianuarie 2003, reclamanta H.A. a formulat o notificare în nume propriu în care a menţionat că urmare a notificării sale nr. 1311 din 8 august 2001, făcută prin intermediul executorului judecătoresc D.V., comunică în copie actele doveditoare ale cererii ei, privind restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa.
Curtea a constatat că H.A. nu este decedată, nu a dat procură fiului pentru a notifica în numele său primăria pentru restituirea imobilului şi în aceste condiţii notificarea nr. 1311 din 8 august 2001 a fost făcută în nume propriu de A.H.S.
Totodată, instanţa a constatat că reclamanta a formulat acţiune în nume propriu, cerând obligarea primarului la emiterea dispoziţiei prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001, ca răspuns la notificarea nr. 1311/2001 care nu-i aparţine.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta H.A., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine reclamanta, că întrucât este în vârstă şi locuieşte în Germania împreună cu fiul său, acesta a apelat la serviciile unui executor judecătoresc pentru a îndeplini formalităţile necesare recuperării imobilului proprietatea mamei sale. Din superficialitate, executorul judecătoresc a întocmit notificarea pe numele fiului ei A.H.S., în calitate de moştenitor al reclamantei, deşi aceasta trăieşte şi locuieşte în Germania.
Totodată, reclamanta arată că ulterior s-a adresat primăriei prin notificarea înregistrată sub nr. 31 din 23 ianuarie 2003, la care a anexat şi actele doveditoare, din conţinutul acesteia rezultând că şi-a însuşit în mod expres notificarea anterioară formulată de fiul său.
În condiţiile în care imobilul a cărui restituire o solicită a fost bun comun dobândit cu fostul soţ decedat, fiul său fiind moştenitorul acestuia, apreciază reclamanta că şi prima notificare produce efecte, atât faţă de ea cât şi faţă de fiul său.
Susţine reclamanta, că deşi notificarea a fost formulată pe numele fiului său, în condiţiile în care prin notificarea înregistrată sub nr. 31 din 23 ianuarie 2003 şi-a însuşit în mod expres această notificare, solicitând restituirea imobilului naţionalizat, are calitate procesuală activă.
Recursul va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Prin notificarea nr. 1311 din 8 august 2001, A.H.S., invocând calitatea de moştenitor al mamei sale H.A., a solicitat Primăriei municipiului Constanţa restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, iar prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanta H.A. a solicitat obligarea pârâţilor la emiterea dispoziţiei prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ca răspuns la notificarea nr. 1311 din 8 august 2001.
Mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 este alcătuit din două etape succesive, din care prima etapă, procedura administrativă prealabilă are caracter obligatoriu.
În cadrul acestei prime etape, potrivit art. 21 alin. (2) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, notificarea va trebui să cuprindă elementele de identificare a persoanei îndreptăţite.
Notificarea va fi însoţită, de regulă, de actele doveditoare privind dreptul de proprietate, înscrisurile doveditoare a calităţii de moştenitor, atunci când este cazul, precum şi atunci când este cazul, de dovada calităţii de reprezentant legal sau convenţional al persoanei solicitante.
În speţă, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, notificarea a fost formulată în nume propriu de fiul reclamantei, în condiţiile în care aceasta nu i-a dat procură lui A.H.S. pentru a notifica în numele său unitatea deţinătoare.
Procedura judiciară, a doua etapă prevăzută de Legea nr. 10/2001, este facultativă şi subsidiară, în sensul că pot apela la justiţie persoanele nemulţumite de modul de soluţionare a notificărilor formulate, în condiţiile legii.
Calitatea procesuală activă de a formula acţiune în justiţie aparţine exclusiv celor care au formulat notificare în cadrul procedurii prealabile administrative obligatorii.
Raportat la împrejurarea că reclamanta a formulat acţiunea în nume propriu, solicitând obligarea pârâţilor să emită dispoziţia prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ca răspuns la o notificare care nu îi aparţine, soluţia instanţei de respingere a acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale active este legală.
Susţinerea reclamantei că prin notificarea nr. 31 din 23 iunie 2003 şi-ar fi însuşit notificarea formulată de fiul său nu poate fi primită. Reclamanta avea posibilitatea să formuleze notificare în nume propriu, până la data de 14 februarie 2002, când a expirat termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificărilor.
Susţinerea reclamantei că A.H.S., în calitate de moştenitor al tatălui său era îndreptăţit să formuleze notificare este reală. Numai că, doar fiul reclamantei, care a formulat notificare în nume propriu, are calitatea de a pretinde în justiţie obligarea unităţii deţinătoare să emită dispoziţia prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, şi nu reclamanta-recurentă.
Pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta H.A. împotriva deciziei civile nr. 211/C din 8 martie 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4438/2004. Civil. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 4424/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|