ICCJ. Decizia nr. 4474/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4474Dosar nr. 10917/2004
Şedinţa publică din 27 mai 200.
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 martie 2002, reclamanţii H.M. şi H.T., în contradictoriu cu pârâţii: FEDERALCOOP Alba şi Cooperativa de Consum Alba Iulia, au solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
anularea hotărârii nr. 10 din 19 octombrie 2002 adoptată de către Biroul Executiv al Federalcoop Alba şi obligarea pârâtelor să le recunoască dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 221,72 mp înscris în C.F. 2774 Orda de Jos nr.top 154/2, ocupat de pârâte cu magazin, spaţiu comercial;
obligarea pârâtelor de a le permite preluarea construcţiei edificate pe terenul proprietatea lor, menţionat, cu obligaţia pentru ei, reclamanţii, de a le plăti pârâtelor manopera fără material.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul în cauză a aparţinut părinţilor lor B.I. şi B.V. în baza sentinţei civile nr. 6/1962 pronunţată de fostul Tribunal al raionului Alba, prin sistarea indiviziunii şi le-a fost transmis în baza unui contract de întreţinere.
Prin Decretul nr. 484 din 16 iunie 1962 a fost expropriat imobilul cu nr.top 153/1 şi a fost transmis unităţilor pârâte. Aceste unităţi au edificat un magazin nu pe terenul ce a format obiectul exproprierii cu nr.top 154/1, ci pe terenul proprietatea reclamanţilor cu nr.top 154/2 care a fost proprietatea părinţilor lor.
Reclamanţii au apreciat că soluţia de respingere a restituirii în natură şi a plăţii despăgubirilor este contrară dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi că, prin edificarea construcţiei pe terenul lor s-a creat o situaţie de accesiune în lumina dispoziţiilor art. 494 C. civ.
Fiind astfel învestit, Tribunalul Alba, secţia civilă, prin sentinţa nr. 199 din 16 aprilie 2003 a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că întrucât pe teren există construcţii edificate de unitatea deţinătoare, acţiunea nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în mod corect, prin Hotărârea nr. 19 din 19 octombrie 2001, acordându-se reclamanţilor despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului pe care este amplasată construcţia, Magazin şi Bufet.
A mai reţinut prima instanţă că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 494 C. civ., terenul în litigiu fiind proprietatea statului, chiar dacă nu şi-a înscris dreptul de proprietate în C.F., fiind însă de expropriere (art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938).
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 119/A din 29 ianuarie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs reclamanţii H.M. şi H.T., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Susţine astfel, că instanţa a „interpretat eronat apelul" lor reţinând greşit că ar fi solicitat în subsidiar numai contravaloarea construcţiilor, pentru că, în realitate, prin capătul subsidiar de cerere au solicitat completarea probatoriului cu refacerea expertizei pentru stabilirea valorii materialelor însuşite de către pârâte de pe terenul proprietatea părinţilor lor încorporate în construcţie (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Recurenţii-reclamanţi mai susţin că în mod greşit instanţele au reţinut aplicarea în cauză a prevederilor art. 10 alin. (2) raportat la art. 8 din Legea nr. 10/2001 precum şi de art. 11 alin. (4) din aceeaşi lege, deşi prin Decretul nr. 484 din 16 iunie 1962 nu a fost expropriată parcela de teren avută în proprietate de părinţii lor şi care ulterior le-a fost lor transmisă, în realitate decretul de expropriere făcând referire la suprafaţa de 1108 mp şi nu la suprafaţa de 906 mp cât exista în parcela proprietatea părinţilor lor. Drept urmare, preluarea terenului proprietatea părinţilor lor a fost abuzivă şi fără a exista un titlu.
Mai susţin că au fost ignorate prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, magazinul fiind construit nelegal şi deci, se impunea restituirea terenului şi că în speţă trebuiau aplicate prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
În fine, se mai susţine că în mod greşit s-a reţinut de către instanţe că terenul în litigiu este proprietatea statului şi că în speţă ar exista autoritate de lucru judecat sub acest aspect.
Se mai susţine că în mod greşit instanţele au apreciat nerelevantă împrejurarea că s-ar fi folosit materialele de la construcţia veche (a părinţilor lor) pentru construirea magazinului şi bufetului edificate de unitatea cooperatistă deţinătoare.
Toate criticile menţionate prin care recurenţii susţin că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Deşi recurenţii-reclamanţi au invocat şi dispoziţiile pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., totuşi în dezvoltarea acestui motiv aceştia nu au precizat asupra căror mijloace de apărare sau dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, instanţa nu s-a pronunţat. De aceea, acest motiv de recurs invocat nu poate fi analizat.
Recursul este nefondat.
Referitor la primul motiv, acesta nu poate fi primit.
Conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
Acest motiv de recurs urmăreşte desfiinţarea hotărârii judecătoreşti atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Prin urmare, judecătorului nu-i este permis să treacă peste termenii conveniţi de părţi în contract, stabilind alte drepturi ori obligaţii, interpretând greşit actul de voinţă al părţilor sau atribuindu-i un alt înţeles decât cel voit de părţi ori denaturând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Textul de lege menţionat vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii.
De aceea, susţinerea recurenţilor în sensul că instanţa de apel a „interpretat eronat apelul lor", nu poate constitui motiv de recurs în înţelesul pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., apelul fiind o cale de atac (prin care partea interesată invocă nemulţumiri faţă de hotărârea dată de prima instanţă) şi nu un act juridic în înţelesul textului de lege menţionat.
Referitor la celelalte critici, nici acestea nu pot fi primite.
Este de necontestat în cauză că pe te5renul în litigiu se află construcţiile „Magazin" şi „Bufet Sătesc" Orda de Jos aparţinând Cooperativei de Consum Federalcoop Alba.
Conform art. 10 alin. (2) combinat cu art. 8 din Legea nr. 10/2001, pot fi retrocedate în natură doar terenurile libere de construcţii neafectate de planuri de sistematizare, în situaţie contrară urmând ca foştii proprietari să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent.
De asemenea, art. 11 alin. (4) din legea menţionată prevede că în situaţia în care terenul a fost expropriat, iar clădirile ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru întregul imobil. Or, în speţă, în mod just s-a reţinut de către instanţe că terenul în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 483 din 16 aprilie 1962, iar scopul exproprierii s-a realizat prin edificarea magazinului sătesc al Cooperaţiei de Consum Alba.
Susţinerea recurenţilor-reclamanţi că la edificarea magazinului cooperaţiei s-au folosit materiale din construcţia autorilor lor existentă pe terenul expropriat, în mod corect a fost apreciată de instanţă ca nerelevantă raportat la obiectul cauzei, contestaţie împotriva deciziei de respingere a cererii de restituire în natură potrivit Legii nr. 10/2001.
Susţinerea recurenţilor conform căreia terenul în litigiu nu ar fi fost expropriat nu poate fi primită, în condiţiile în care, în mod corect au reţinut instanţele că în speţă s-a făcut dovada cu Decretul nr. 483/1962 că terenul în litigiu a fost expropriat la acea dată, foştii proprietari B.I. şi V. fiind coproprietari asupra unui teren de 2014 mp în cotă de 44/80 părţi.
Că terenul expropriat este cel din care face parte terenul în litigiu rezultă şi din tabelul de la fila 40 din dosarul de fond nr. 2308/2002 care confirmă că au fost expropriaţi numiţii B.I. şi V.
Drept urmare, corect s-a reţinut că terenul în litigiu este proprietatea Statului Român, fiind incidente dispoziţiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 care prevăd, prin excepţie de la prevederile art. 17, cazurile în care drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară, între acestea fiind şi exproprierea, ceea ce este cazul în speţă.
Nu poate fi primită nici critica prin care se susţine că pârâţii au edificat construcţia în mod abuziv, întrucât, aşa cum în mod just au reţinut şi instanţele, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 face referiri la restituirea în natură a terenurilor pe care s-au edificat construcţiile neautorizate după 1 ianuarie 1990, or, în speţă, magazinul a fost edificat în anii 1962-1963.
Nici susţinerea că în speţă trebuiau aplicate dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi pct. 10.7 din Normele de aplicare aprobate prin HG nr. 498/2003, nu poate fi primită, întrucât aceste dispoziţii se referă la imobilele rechiziţionate în baza Legii nr. 139/1940 şi distruse în timpul războiului, ceea ce nu este cazul în speţă.
Susţinerea potrivit căreia în mod greşit s-a reţinut autoritatea de lucru judecat în raport de Decizia civilă nr. 506/1991 a Tribunalului Alba(dosar nr.787/1991) în privinţa existenţei titlului statului asupra terenului în litigiu este neîntemeiată, în condiţiile în care instanţa de apel s-a pronunţat pe fond referitor la acest aspect, iar motivarea cu privire la existenţa autorităţii de lucru judecat este subsidiară.
Se constată, aşadar că în mod just ambele instanţe au apreciat că în mod legal unitatea deţinătoare (Federalcoop Alba) a respins cererea recurenţilor-reclamanţi de restituire în natură a suprafeţei de teren de 221,72 mp pe care se află construcţiile (magazin şi bufetul sătesc) şi a acordat despăgubiri, deoarece această suprafaţă de teren nu este liberă, iar scopul exproprierii a fost realizat.
Drept urmare, în raport de considerentele arătate, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii H.M. şi H.T. împotriva deciziei nr. 119/A din 29 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4476/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4471/2004. Civil. Despagubiri. Recurs → |
|---|
