ICCJ. Decizia nr. 4810/2004. Civil. Revendicare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4810

 Dosar nr. 12186/2004

Şedinţa publică din 3 iunie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă disjunsă prin încheierea din data de 26 octombrie 2001 de Judecătoria Năsăud, reclamanţii D.M., D.I., D.G. şi C.G. au chemat în judecată pe pârâtul R.T., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâtul să fie obligat să recunoască dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului înscris în C.F. provizorie 2/Tărpin şi să predea în posesie imobilul sus-menţionat cu cheltuieli de judecată. În fapt au arătat că sunt proprietarii tabulari ai imobilului în litigiu şi că în mod nelegal acest imobil se află în posesia pârâtului.

Reclamanţii şi-au fondat în drept acţiunea pe dispoziţiunile art. 480 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2368 din 28 noiembrie 2003 Judecătoria Năsăud a admis acţiunea, a obligat pe pârât să recunoască dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului teren înscris în C.F. 2 Târpiu nr. cadastral 32, tarla 119/5, parcela 16 în suprafaţă de 5700 mp, să predea în posesia reclamanţilor imobilul, să se abţină în viitor de la orice acte de tulburare sau deposedare. A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă că prin titlul de proprietate nr. 49155/1999 reclamantei D.M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate, printre altele, şi asupra imobilului în litigiu în calitate de succesoare a defunctului D.I. Ceilalţi reclamanţi, respectiv D.I. junior, D.G. şi C.G. sunt fiii defunctului. Dreptul de proprietate al reclamanţilor a fost consfinţit şi prin sentinţa civilă nr. 2041 din 18 septembrie 2002 a Judecătoriei Năsăud care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Pârâtul R.T. se află în posesia imobilului fără să aibă vreun titlu.

Împotriva acestei hotărâri pârâtul R.T. a formulat apel solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii.

Prin Decizia civilă nr. 682 A din 19 martie 2004 Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul, cu motivarea că instanţa de fond a făcut o corectă şi legală apreciere a stării de fapt şi de drept şi a raporturilor juridice dintre părţi faţă de împrejurarea că pârâtul nu are titlu pentru imobilul în litigiu.

Împotriva acestei decizii pârâtul a formulat recurs.

Deşi nu a invocat motivele de casare pe care se bazează, prezentarea criticilor permite încadrarea acestora în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pârâtul arată că foloseşte acest teren de foarte mult timp.

Terenul a fost greşit atribuit reclamantei, pe baza unor măsurători eronate făcute de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Recursul nu este fondat şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. urmează să fie respins pentru considerentele ce vor urma.

Cererea introductivă de instanţă este întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., reclamanţii solicitând obligarea pârâtului să le recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului teren înscris în C.F. 2 Tărpin nr. cadastral al parcelei 38 parcela 16 tarla 119/5 în suprafaţă de 5700 mp şi să fie obligat pârâtul să le predea imobilul şi să se abţină pe viitor de la orice act de tulburare sau deposedare.

Este demonstrat în cauză prin sentinţa civilă nr. 2041 din 18 septembrie 2002 a Judecătoriei Năsăud, care se bucură de autoritate de lucru judecat, dreptul de proprietate al reclamanţilor.

În altă ordine de idei pârâtul nu a putut demonstra că are vreun titlu pentru imobilul în litigiu, invocând ca motivare în recurs, că foloseşte terenul de mult timp şi că s-au făcut măsurători eronate de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Situaţia de fapt a fost stabilită prin expertiza aflată la dosarul instanţei de fond (filele 27-29).

Acţiunea în revendicare este o acţiune reală, petitorie prin care o persoană cere în justiţie să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun de care a fost deposedată.

Această acţiune tinde să stabilească direct existenţa dreptului de proprietate al reclamantului.

Ea presupune pe de o parte compararea titlurilor şi sub acest aspect pârâtul nu a dovedit să aibă vreun titlu pentru imobilul în litigiu.

Aşa fiind criticile recurentului-pârât urmează să fie înlăturate şi recursul respins ca nefondat pentru considerentele expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul R.T. împotriva deciziei nr. 682 din 19 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4810/2004. Civil. Revendicare. Recurs