ICCJ. Decizia nr. 499/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 3392 pronunțată de Judecătoria sectorului 1, București la 17 aprilie 2002 în dosarul nr. 7376/2001 a fost respinsă ca nefondată acțiunea prin care reclamanții T.L., C.D.G.(G), G.P., P.E. și C.V. solicitaseră să se constate nulitatea absolută a contractului nr. 86/112/1996 încheiat între pârâta-vânzătoare SC R. SA și pârâta-cumpărătoare I.I., contract care avea ca obiect vânzarea și respectiv cumpărarea apartamentului nr. 5 situat în București.
Apelul făcut de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost de asemenea respins prin decizia civilă nr. 2388/A pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, la 27 noiembrie 2002 în dosarul nr. 5669/2002.
Ulterior, prin decizia nr. 1004 pronunțată la 21 aprilie 2003 în dosarul nr. 753/2003, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a admis recursul declarat în cauză de reclamanții T.L., C.D.G.(G), G.P., P.E. și C.V. și a modificat decizia pronunțată în apel în sensul admiterii apelului acelorași reclamanți.
Totodată instanța de recurs a dispus schimbarea în tot a sentinței, admiterea acțiunii și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cei doi pârâți.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut în esență că la încheierea contractului “atât vânzătorul cât și cumpărătorul fiind notificați, cunoșteau că vând și respectiv cumpără un bun ce nu le aparținea".
în același sens s-a subliniat că în speță nu se poate reține că părțile [contractante] au fost de bună credință".
La 20 mai 2003 pârâta I.I. a formulat o cerere de revizuire a deciziei pronunțate de instanța de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 1 și respectiv art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
în susținerea primului motiv de revizuire s-a afirmat că instanța de recurs s-a pronunțat asupra nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare deși era investită cu o “cerere de constatare a nulității relative".
Al doilea motiv de revizuire a fost argumentat în sensul că există o contrarietate de hotărâri între decizia atacată si sentința civilă nr. 1293 din 25 ianuarie 1999 pronunțată de Judecătoria sectorului 1București în dosarul nr. 22337/1997 rămasă definitivă si irevocabilă.
în urma formulării cererii de revizuire cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile a înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar 2506/2003.
în ceea ce îi privește intimații-reclamanți T.L., C.D.G.(G), G.P., P.E. și C.V. au solicitat respingerea cererii de revizuire, formulând în acest sens și o întâmpinare
Intimata-pârâtă SC R.V. SA nu s-a prezenta în fața acestei Curți și nici nu a făcut cunoscut în scris punctul său de vedere cu privire la cererea de revizuire.
Cererea de revizuire este întemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1293 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București la 25 ianuarie 1999 în dosarul nr. 22537/1997 a fost respinsă o primă acțiune prin care T.L., C.D., G.P., P.E. și C.V. solicitaseră să se constate nulitatea absolută a contractelor numerele 867/112/1996, 828/112/1996 si 704/112/1996 prin care SC R.V. vânduse trei apartamente situate în imobilul din București.
Respectiva sentință a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâții cumpărători ai apartamentelor, I.I., I.G., S.E., iar în considerente instanța a reținut că la data încheierii respectivelor acte juridice părțile contractante au fost de bună credință.
Prin decizia civilă nr. 2510/A pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, la 1 octombrie 1999 în dosarul nr. 1717/1999 a fost respins recursul pe care reclamanții îl declaraseră împotriva sentinței menționate.
în motivarea acelei decizii instanța de apel a reiterat argumentele expuse în considerentele sentinței subliniind totodată că în speță “nu s-a făcut nici o dovadă din care să rezulte ca părțile co-contractante au fost avertizate de existența vreunui proces de restituire a imobilului" .
întrucât recursul declarat în acea cauză a fost anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr. 588 din 14 februarie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, sentința a devenit definitivă și irevocabilă.
Dat fiind că în acest mod litigiul dintre reclamanți si I.I. a fost tranșat în sensul constatării implicite a validității contractului nr. 86/112/1996 ca o consecință a bunei credințe a părților contractante, reiterarea acestor aspecte pe calea unei noi acțiuni contravenea autorității de lucru judecat.
O astfel de excepție nu a fost însă pusă în discuție cu ocazia judecării celui de-al doilea proces finalizat prin decizia nr. 1004 din 21 aprilie 2003 în cuprinsul căreia s-a constatat nulitatea actului de vânzare cumpărare reținându-se ca părțile contractante ar fi fost de rea credință.
Dat fiind că această din urmă hotărâre este potrivnică sentinței definitive și irevocabile pronunțate în primul proces, în cauză își găsesc deplină aplicare prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
în consecință, cererea de revizuire a fost admisă, cu consecința anulării deciziei atacate conform art. 327 alin. (1) teza ultima C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 634/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4941/2004. Civil → |
|---|
