ICCJ. Decizia nr. 3429/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea adresată conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 Primăria orașului Petrila reclamanta E.M. Lonea, din cadrul C.N.H. SA, a solicitat “restituirea în natură, pe baza unei decizii sau dispoziții motivate" a unui imobil compus din construcții și teren în suprafață de 7634 mp înscrise în C.F. Petrila nr. 3359 și având numerele topografice 1257-1265/2.
Cererea cuprinsă în această notificare a fost respinsă prin Dispoziția nr. 802/2002 emisă la 10 mai 2002 de Primarul orașului Petrila.
La 11 iunie 2002 reclamanta E.M. Lonea a chemat în judecată Primăria orașului Petrila solicitând anularea dispoziției menționate .
Prin aceiași acțiune s-a cerut să se constate că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de succesoare în drepturi a proprietarei originare a imobilului, S.A.R. Petroșani, și apoi a întreprinderii “SOVROM CĂRBUNE", cu consecința obligării pârâtei la restituirea în natură a imobilului care formează obiectul litigiului.
în subsidiar reclamanta a invocat dreptul său la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Legii nr. 10/2001.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția civilă, cu numărul de dosar 5066/2002, iar prin sentința civilă nr. 1955 pronunțată la 14 noiembrie 2002 instanța astfel sesizată a respins cererea formulată de reclamantă.
Apelul făcut ulterior de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost de asemenea respins prin decizia civilă nr. 160/A pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, la 27 februarie 2003 în dosarul nr. 546 / 2003.
Pronunțând aceste hotărâri instanța de fond și cea de apel au reținut că reclamanta nu este “îndreptățită la măsuri reparatorii" în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 10/2001.
La 15 aprilie 2003 E.M. Lonea a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției civile a înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar 2577/2003.
în motivarea recursului, întemeiat pe prevederile “art. 299 - 304 C. proc. civ și dispozițiile Legii nr. 10/2001" menționate generic, recurenta reclamantă a susținut că soluționarea cauzei în fond și apoi în apel s-a făcut printr-o greșită interpretare și aplicare a prevederilor legale.
în acest sens s-a afirmat că:
judecarea apelului s-a făcut “la primul termen" fără ca instanța să fi dispus mai întâi comunicarea întâmpinării depuse de pârâtă, astfel încât reclamanta nu a putut să ia cunoștința de conținutul respectivului înscris;
motivele de apel au fost analizate superficial de către instanță;
aceeași instanța a reținut în mod eronat existența unui motiv de apel (pe care reclamanta nu îl formulase) în legătură cu calitatea sa de succesoare în drepturi a S.A.R. Petroșani și respectiv a întreprinderii “SOVROM CĂRBUNE";
interpretarea restrictivă dată de instanțe prevederilor Legii nr. 10/2001 este de natură a restrânge în mod nejustificat categoria persoanelor juridice îndreptățite la măsuri reparatorii conform art. 3 lit. c), deoarece în urma naționalizării și a transformărilor “social-economice, politice și legislative" ulterioare “nu poate fi imaginată o situație juridică după anul 1948 prin care persoana juridică să fie atât proprietară cât și continuatoare a activității".
Tot în susținerea recursului s-a afirmat că instanța de apel a ignorat criticile aduse sentinței în legătură cu aprecierile conform cărora “actuala E.M. Lonea nu a fost o persoană juridică de tip capitalist particular și nu a deținut în proprietate imobile de care să fi fost deposedată abuziv".
în aceeași ordine de idei recurenta a reafirmat că este îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001:
“în calitate de continuatoare a activității S.A.R. Petroșani cu atât mai mult cu cât activitatea în minerit a continuat neîntreruptă din 1921 și până în prezent, astfel încât în perioada cuprinsă între naționalizarea S.A.R. Petroșani și înființarea C.N.H. SA nu au existat întreruperi ale activității de exploatare a cărbunelui în VALEA JIULUI, indiferent de schimbarea denumirii sau a altor elemente de identificare ale persoanei juridice care a desfășurat această activitate".
în ceea ce o privește, intimata Primăria orașului Petrila nu s-a prezentat în fața acestei Curți și nici nu și-a făcut cunoscut în scris punctul de vedere referitor la recursul declarat în cauză.
Având a se pronunța asupra recursului astfel declarat Curtea reține că, prin natura lor, argumentele aduse în susținerea acestuia corespund, sub aspect strict formal, prevederilor art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
Prin urmare aceste texte de lege pot fi avute în vedere în analizarea recursului deși nu au fost invocate în mod expres de către recurentă, respectiva deficiență de motivare fiind remediabilă din oficiu în raport cu prevederile art. 306 alineatul ultim C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
în acest sens Curtea are în vedere că judecarea apelului încă de la primul termen în ședință publică a avut loc ca urmare a cererii exprese pe care însăși reclamanta a formulat-o în scris odată cu motivarea respectivului apel.
Existența unei asemenea cereri este de natură a justifica pe deplin și faptul că instanța nu a considerat necesar să amâne judecarea cauzei în vederea comunicării către reclamantă a întâmpinării formulate de Primăria orașului Petrila.
Este de asemenea de observat că nici una dintre cele două părți nu a fost prezentă la termenul amintit și că în considerentele deciziei recurate instanța a analizat exclusiv motivele de apel, ignorând în totalitate întâmpinarea și apărările evocate în cuprinsul ei, astfel încât nu se poate reține că recurenta ar fi fost prejudiciată în exercitarea drepturilor sale procedurale.
Nefondată este și critica adusă deciziei recurate în legătură cu analizarea unor aspecte, neinvocate ca motiv de apel, referitoare la pretinsa calitate a reclamantei de succesoare în drepturi a S.A.R. Petroșani și a întreprinderii SOVROM CĂRBUNE.
Având în vedere împrejurarea că în acțiune reclamanta a menționat expres calitatea sa de succesoare a celor două entități ca un argument al legitimării sale procesuale, analizarea acestei chestiuni în considerentele deciziei recurate este pe deplin justificată dat fiind caracterul devolutiv al apelului.
Deși în formulări diverse, toate celelalte argumente expuse în motivarea recursului critică hotărârile pronunțate în cauză în legătură cu aprecierea conform căreia, reclamanta nu este “îndreptățită a măsuri reparatorii" în sensul prevăzut de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Referitor la acest aspect, Curtea reține că notificarea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 și respectiv acțiunea introductivă au fost formulate de către E.M. Lonea, ca subdiviziune a C.N.H., în considerarea prevederilor inițiale ale art. 3 din aceeași lege.
Ulterior formulării acțiunii a fost adoptată O.U.G. nr. 184/2002, intrată în vigoare la 18 decembrie 2002 și prin care art. 3 din Legea nr. 10/2001 a fost completat cu un al doilea alineat.
în cuprinsul noului alineat se prevede expres că anumite persoane juridice, inclusiv “regiile autonome" și respectiv “companiile /societățile naționale", nu sunt îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii în sensul menționat de art. 3 alin. (1) din lege.
Date fiind forma imperativă a redactării sale și mai cu seamă obiectul său de reglementare, interdicția instituită prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are caracterul unei norme de ordine publică de imediată aplicare.
Raportată la datele speței, această interdicție este de natură a paraliza demersurile inițiate de reclamantă pe baza unei greșite înțelegeri a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Din acest punct de vedere cel de-al doilea alineat al art. 3 are și caracterul unei norme interpretative susceptibile să își producă efectele din chiar momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
în aceeași ordine de idei este de amintit că, ulterior pronunțării deciziei recurate, au intrat în vigoare Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 498/2003 publicată la 14 mai 2003, care, la pct. 3.3. alineatul ultim, confirmă implicit corectitudinea soluțiilor pronunțate în cauza de față.
Prin urmare în speță nu își găsesc incidența dispozițiile art. 304 C. proc. civ., motiv pentru care recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3421/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4606/2004. Civil → |
|---|
