ICCJ. Decizia nr. 4997/2004. Civil. Contestatie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4997
Dosar nr. 10910/2004
Şedinţa publică din 8 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Judecătoria Râmnicu Vâlcea sub nr. 5297 din 30 mai 2003, contestatoarea V.C. a solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului executoriu şi a formelor de executare din dosarul nr. 179/2003 al Biroului Executorului Judecătoresc B.D.T.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că, la data de 14 mai 2003 s-a emis publicaţia de vânzare nr. 179/2003 privind locuinţa situată în Râmnicu Vâlcea, care este proprietatea sa, în vederea acoperirii unui debit în sumă de 2400 dolari SUA şi 9.500.000 lei cheltuieli de judecată şi de executare, stabilit prin sentinţa civilă nr. 1565 din 27 februarie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în sarcina soţului său V.D., de care este separată în fapt de doi ani.
Contestaţia a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 5281 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, ca nefondată.
S-a reţinut că locuinţa supusă vânzării este bun comun al contestatoarei cu soţul său debitor, că prin sentinţa ce constituie titlu executoriu s-a sistat starea de devălmăşie, imobilul fiind atribuit debitorului, astfel că el poate fi urmărit de creditorul personal acestuia.
Constatându-se că au fost respectate dispoziţiile art. 33 C. fam., instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare.
Apelul declarat de contestatoare a fost admis prin Decizia nr. 44/A din 15 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, sentinţa a fost schimbată în tot, pronunţându-se admiterea contestaţiei în sensul anulării formelor de executare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Contestatoarea este căsătorită cu debitorul V.D.F. de la data de 1 iulie 1989.
Conform contractului nr. 19863/1993, debitorul a cumpărat de la RAESA Râmnicu Vâlcea, cu plata în rate, apartamentul care face obiectul executării silite, la cererea creditorului C.G.
Apartamentul are caracterul de bun comun şi, potrivit art. 33 alin. (1) C. fam., acesta nu poate fi urmărit de creditorii personali ai unuia dintre soţi.
Potrivit art. 33 alin. (2) C. fam., după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul său personal poate cere împărţirea bunurilor comune, dar numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţelor sale.
În acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărţire fiecărui soţ devin bunuri proprii [art. 33 alin. (3) C. fam.].
În cauză nu s-a realizat partajul bunurilor comune, astfel că dispoziţiile art. 33 C. fam. au fost încălcate, în condiţiile în care instanţa de fond nu a observat că bunul nu este urmăribil, dând eficienţă unei hotărâri pronunţate pe temeiul art. 493 C. proc. civ. şi în contradictoriu cu mama debitorului, E.V., hotărâre care nu este deci opozabilă contestatoarei.
S-a reţinut că, sub aspectul soluţionării contestaţiei la executare, prima instanţă a pronunţat o hotărâre esenţial nelegală, care trebuia schimbată, dar, sub aspectul soluţionării cererii privind nulitatea absolută a titlului executoriu, apelul a fost apreciat ca nefondat, cererea fiind inadmisibilă pentru că nu vizează un titlu executoriu dintre cele prevăzute de art. 399 alin. (3) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs creditorul, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Creditorul recurent susţine că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, iar instanţa de apel a ignorat hotărârea prin care s-a sistat starea de devălmăşie a soţilor V., chiar dacă cei doi soţi au înşelat toate instanţele, inclusiv pe creditor, ascunzându-şi adevăratele prenume (C. şi nu E., D.F. şi nu numai D.) şi invocând inopozibilitatea acestei hotărâri.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, executarea silită a fost declanşată de creditorul C.G. pentru o datorie personală a soţului contestatoarei, V.D.F., rezultată din titlul executoriu constituit de sentinţa civilă nr. 1565 din 27 februarie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Executarea poartă asupra apartamentului situat în Râmnicu Vâlcea, cumpărat în anul 1993 de debitor, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 19863/1993. Fiind dobândit în timpul căsătoriei cu contestatoarea, imobilul se bucură de prezumţia comunităţii de bunuri, astfel că, pentru a putea fi urmărit de creditorul personal al lui V.D.F., conform art. 33 alin. (2) C. fam., era necesară partajarea bunurilor comune.
În cadrul procesului de partaj, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 6534 din 27 septembrie 2002 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, rămasă definitivă şi irevocabilă, apartamentul a fost atribuit debitorului, astfel că, aparent, executarea silită pornită de creditor era validă.
Această sentinţă nu este opozabilă contestatoarei pentru că s-a pronunţat într-un litigiu în care nu a fost parte; mai exact, procesul s-a purtat în contradictoriu cu V.E. (care este mama debitorului) şi nu V.C., soţia debitorului.
Aceasta din urmă justifică dreptul său codevălmaş asupra locuinţei, calitatea de bun comun fiind prezumată (art. 30 C. fam.).
Întrucât contestatoarea este vătămată prin executarea silită pornită la cererea creditorului recurent, contestaţia sa este justificată şi corect a fost admisă [art. 399 alin. (1) C. proc. civ.].
Susţinerile recurentului privind conduita vicleană a contestatoarei şi a debitorului nu au relevanţă în cauză, în raport de dispoziţiile art. 33 C. fam. care stabilesc în ce condiţii pot fi urmărite bunurile comune de către creditorii personali ai unuia dintre soţi.
De altfel, în contestaţie se susţine că apartamentul este bun propriu al contestatoarei, aspect ce nu a fost cercetat pentru că instanţa nu a fost sesizată cu o astfel de cerere, formulată eventual în condiţiile art. 4001 C. proc. civ. sau pe cale separată, în temeiul art. 31 C. fam.
Instanţa de apel a reţinut o stare de fapt corectă, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 33 C. fam., iar motivarea deciziei nu cuprinde argumente străine cauzei sau contradictorii, neexistând motivele de nelegalitate invocate de creditorul recurent.
În concluzie, pentru considerentele expuse mai sus şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul creditorului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul C.G. împotriva deciziei nr. 44/A din 15 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5027/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 485/2004. Civil. Obligaţia de a face. Recurs → |
|---|
