ICCJ. Decizia nr. 5038/2004. Civil. Intabulare C.F. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5038

Dosar nr. 11817/2004

Şedinţa publică din 9 iunie 200.

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 18898, dată în cameră de consiliu la data de 31 octombrie 2003, Judecătoria Craiova, Biroul de Carte Funciară, a admis cererea formulată de petenţii B.M. şi E., a dispus înfiinţarea C.F. cu caracter nedefinitiv nr. 32.351 a localităţii Craiova privind imobilul cu nr. cadastral provizoriu 16.138, ce se va înscrie sub A1 şi a dispus întabularea dreptului de proprietate, cu titlu de drept de cumpărare în favoarea petenţilor.

Apelul declarat de intimatul R.A. împotriva încheierii a fost admis prin Decizia civilă nr. 632 din 26 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova, care a schimbat încheierea în sensul că a admis în parte cererea petenţilor, urmând ca linia de hotar între proprietatea apelantului şi cea a intimaţilor petenţi să fie pe aliniamentul dat de punctele 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, potrivit schiţei anexă la memoriul tehnic al apelantului, aferent încheierii nr. 13223/2001 a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Craiova, sau pe aliniamentul dat de punctele 27, 26, 39, 39a, 38, potrivit schiţei anexă la memoriul tehnic aferent încheierii nr. 18898/2003 a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Craiova.

Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, au declarat recurs petenţii.

Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., petenţii arată că în apel au fost citaţi la o adresă la care nu locuiesc, motiv pentru care au fost în imposibilitate de a-şi formula apărarea.

Mai arată că documentaţia cadastrală la care face referire curtea de apel a fost întocmită după o altă documentaţie tehnică, efectuată pentru retrocedarea imobilului. Porţiunea de teren marcată pe aliniamentul 27, 26, 39, 39a, 38 , 37, reprezintă trotuarul casei pe care este înclinată streaşina imobilului, precum şi ferestrele de vedere, iar în documentaţia cadastrală provizorie pentru imobilul proprietatea lui R.A., nu există schiţa terenului pe care este amplasată construcţia.

În recurs a fost depusă copia sentinţei civile nr. 999 din 18 februarie 2005 a Judecătoriei Craiova, prin care s-a luat act de tranzacţia încheiată între petenţi şi intimat.

Recursul este fondat, pentru motivele care urmează.

Prin încheierea nr. 13223 din 7 decembrie 2001, Judecătoria Craiova, Biroul de Carte Funciară, a dispus înfiinţarea C.F. cu caracter nedefinitiv nr. 18955 pentru imobilul din Craiova, compus din 461,95 mp teren şi o casă de locuit S+P+E şi intabularea dreptului de proprietate în favoarea lui R.A.

Prin încheierea nr. 18898 din 31 octombrie 2003, Judecătoria Craiova, Biroul de Carte Funciară, a dispus înfiinţarea C.F. cu caracter nedefinitiv nr. 32.351 pentru imobilul compus din 241,68 mp teren şi o construcţie şi a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea petenţilor.

La data de 18 februarie 2005, Judecătoria Craiova, prin sentinţa civilă nr. 999, definitivă şi devenită irevocabilă prin nerecurare, a luat act şi a consfinţit tranzacţia încheiată de părţi în litigiul ce a avut ca obiect o acţiune în rectificare carte funciară introdusă de petenţi în contradictoriu cu intimatul R.A. Prin tranzacţia încheiată se arată că terenul, în suprafaţă de 5,34 mp, marcat de punctele 27, 26, 39, 39a, 38, 37, 27 aparţine petenţilor.

Întrucât, prin această tranzacţie, intimatul recunoaşte dreptul de proprietate al petenţilor pentru terenul marcat de punctele menţionate, încheierea dată de instanţa de fond este legală şi temeinică.

Prin urmare, Înalta Curte va admite recursul declarat de petenţi şi va modifica Decizia atacată în sensul că va respinge apelul declarat de intimat împotriva încheierii nr. 18898 din 31 octombrie 2003 a Judecătoriei Craiova, Biroul de Carte Funciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de petenţii B.M. şi B.E. împotriva deciziei civile nr. 632 din 26 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de intimatul R.A. împotriva încheierii nr. 18898 din 31 octombrie 2003 a Biroului de Carte Funciară, Judecătoria Craiova.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5038/2004. Civil. Intabulare C.F. Recurs