ICCJ. Decizia nr. 5029/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5029
Dosar nr. 8985/2004
Şedinţa publică din 9 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 3 martie 2003, reclamanta P.M. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Olteniţa, solicitând anularea dispoziţiei nr. 770 din 14 aprilie 2002 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă dispoziţie prin care să i se restituie în natură suprafaţa liberă de 400 mp teren situată în Municipiul Olteniţa.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 2391/2002 a Judecătoriei Olteniţa, s-a constatat că odată cu perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, terenul a trecut fără drept în proprietatea statului.
Prin sentinţa civilă nr. 945 din 11 aprilie 2003, Judecătoria Olteniţa a respins acţiunea.
Instanţa de fond a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21 aprilie 1977 reclamanta a dobândit construcţia casă de locuit, terenul în suprafaţă de 400 mp urmând regimul juridic prevăzut de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 58/1974.
Instanţa a învederat că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, terenul se afla în proprietatea statului, clauza privind despăgubirile fiind lipsită de efect juridic în ceea ce îi privea pe cumpărători, întrucât conform declaraţiei pe propria răspundere a acestora, ei cunoşteau situaţia juridică a imobilului, respectiv că nu pot dobândi decât construcţia, având asupra terenului un drept de folosinţă recunoscut de stat pe durata existenţei construcţiei.
Instanţa a mai reţinut că reclamanta nu a produs dovezi care să o îndreptăţească la restituirea în natură a terenului, având în vedere că atât actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1977 cât şi sentinţa civilă nr. 2391/2002 a Judecătoriei Olteniţa fac referire numai la imobilul, casă de locuit.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, susţinând că hotărârea primei instanţe este lipsită de temei legal, deoarece prin sentinţa civilă nr. 2391/2002 a Judecătoriei Olteniţa s-a constatat că imobilul în litigiu a fost trecut fără drept în proprietatea statului, prin imobil înţelegându-se atât casa de locuit cât şi terenul aferent, aşa cum rezultă din practicaua sentinţei.
Reclamanta a mai arătat că prin Legea nr. 58/1974 terenul urma regimul prevăzut de art. 30 al acestei legi, însă numai cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit legii. Această despăgubire reprezintă contravaloarea terenului, iar în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare există o clauză valabilă prin care s-a stabilit ca despăgubirile (contravaloarea terenului în suprafaţă de 400 mp) să fie încasate de cumpărători.
Reclamanta a invocat în susţinerea apelului şi dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 4/1973.
Prin Decizia nr. 519 din 25 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta nu a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, aşa cum este definită de prevederile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, instanţa a reţinut că reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, nedepunând titlul de proprietate ca anexă la notificare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
În acest sens, s-a arătat că din autorizaţia nr. 9 din 18 martie 1977, rezultă că vânzătorii I.D. şi P.S. au fost autorizaţi să vândă numai construcţia, întrucât terenul a fost trecut în proprietatea statului.
Referitor la sentinţa civilă nr. 2391/2002 a Judecătoriei Olteniţa, prin care s-a constatat că imobilul a fost trecut fără drept în proprietatea statului, curtea a reţinut că atâta timp cât în această hotărâre, individualizarea imobilului în litigiu se realizează prin trimitere la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 21 aprilie 1977, iar acesta se referă strict la imobilul-construcţie în ceea ce priveşte transmiterea dreptului de proprietate, rezultă că numai construcţia a trecut în proprietatea statului fără titlu, iar nu terenul aferent. Ca atare, s-a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 4/1973.
În ceea ce priveşte clauza inserată în contractul de vânzare-cumpărare, referitoare la încasarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 58/1974 de către cumpărător, s-a apreciat că aceasta nu dovedeşte transferul dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul cumpărătorului.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine reclamanta că instanţa de apel nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 potrivit cărora în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestor construcţii trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.
Reclamanta invocă şi art. 47 din Legea nr. 4/1973, care prevede că în caz de succesiune sau de înstrăinare a locuinţei, se transmit asupra dobânditorului toate drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul de împrumut, din contractul de construire sau din contractul de vânzare-cumpărare.
Or, susţine reclamanta, în contractul de vânzare-cumpărare există o clauză care stipulează că despăgubirile reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 400 mp să fie încasate de cumpărători, clauză valabilă, ţinând seama că reprezintă legea părţilor.
Arată reclamanta că, în condiţiile în care până în prezent nu a primit nici o despăgubire de la stat conform clauzei stipulate, terenul trebuia să îi fie restituit în natură sau să i se acorde contravaloarea acestuia.
Recursul va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 21 aprilie 1977, reclamanta a dobândit construcţia situată în municipiul Olteniţa, terenul în suprafaţă de 400 mp fiind trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 58/1974.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire şi a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, conform dispoziţiilor art. 3, art. 4 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001. La data preluării de către stat proprietari ai terenului aferent construcţiei erau vânzătorii şi nu reclamanta, care prin cumpărare a dobândit dreptul de proprietate numai pentru construcţie.
În condiţiile în care prin contractul de vânzare-cumpărare vânzătorii au înstrăinat numai construcţia, terenul fiind trecut în proprietatea statului, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 4/1973 nu sunt aplicabile în cauză, deoarece textul priveşte drepturile şi obligaţiile rezultate din contract. Or, dreptul reclamantei la dobândirea proprietăţii asupra terenului trecut în proprietatea statului nu a fost şi nu putea fi stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare.
Este adevărat că în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare părţile au inserat o clauză potrivit căreia despăgubirea pentru teren va fi încasată de cumpărători.
Numai că, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, această clauză nu dovedeşte transferul dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul cumpărătorului.
În temeiul acestei clauze, cumpărătorii puteau cere acordarea despăgubirilor pentru teren, prevăzute de art. 40 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 în termenul de prescripţie prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. În privinţa terenului aferent construcţiei, dreptul cumpărătorilor la atribuirea în proprietate este stabilit prin art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, în condiţiile prevăzute de această lege şi nu de Legea nr. 10/2001.
Pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva deciziei nr. 519 din 25 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5040/2004. Civil. Reziliere contract de... | ICCJ. Decizia nr. 5027/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
