ICCJ. Decizia nr. 5040/2004. Civil. Reziliere contract de întretinere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5040
Dosar nr. 11856/2004
Şedinţa publică din 9 iunie 200.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1455 din 2 decembrie 2003, Judecătoria Huşi a respins acţiunea promovată de reclamanta T.M. împotriva pârâţilor P.M. şi P.R.
Excepţiile autorităţii lucrului judecat şi lipsei calităţii procesuale active, invocate de pârâţi prin întâmpinare, au fost respinse cu motivarea că, după ultimul proces din luna octombrie 2002, pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate, iar rezilierea priveşte doar cota parte cuvenită reclamantei, de 8/16 din imobil.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că reclamanta a solicitat rezilierea contractului de întreţinere încheiat cu pârâţii, autentificat sub nr. 1369 din 11 septembrie 2000, prin care ea şi numiţii T.M. şi T.P. au transmis, în schimbul întreţinerii, cota parte indiviză de 14/16 din construcţii şi 6/8 din terenul aferent, în suprafaţă de 995,64 mp din imobilul situat în satul Pogăneşti.
Ulterior încheierii contractului, între părţi s-au purtat mai multe litigii, civile şi penale, iar după luna octombrie 2002, reclamanta a refuzat să primească întreţinere de la pârâţi, deoarece aceştia nu şi-au cerut iertare.
Constatând că neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere este imputabilă reclamantei, instanţa a respins acţiunea ca nefondată.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Iaşi prin Decizia civilă nr. 319 din 17 martie 2004.
Instanţa de apel a reţinut că între părţi există o situaţie conflictuală, generată de reclamantă care, în mod constant, a refuzat întreţinerea din partea pârâţilor. Din probele administrate în cauză a rezultat că aceştia i-au acordat îngrijire medicală, alimente, îmbrăcăminte şi au ajutat-o la diferite treburi gospodăreşti.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs reclamanta.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., T.M. a arătat că instanţa de apel avea obligaţia să verifice în ce măsură neexecutarea obligaţiei este importantă şi gravă şi dacă se datorează unor cauze imputabile reclamantei. Cu toate că au existat probe concludente, instanţa nu a făcut o astfel de verificare, stabilind în mod eronat că pârâţii şi-au respectat obligaţiile asumate. În acest fel, curtea a dat o interpretare greşită clauzelor contractuale şi înţelesului noţiunii de întreţinere. Motivarea instanţei de apel vine în contradicţie cu apărările reclamantei, acordând pârâţilor plus petita.
Criticile formulate se pot încadra în dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate.
Astfel, în ceea ce priveşte împrejurarea că instanţa ar fi acordat pârâţilor plus petita, se constată că acest motiv de recurs vizează situaţia în care instanţa de judecată a acordat mai mult decât s-a cerut, încălcând, astfel, principiul disponibilităţii.
Faptul că, interpretând probele administrate în cauză, instanţa a stabilit o anumită situaţie de fapt, ce a dus în final la respingerea acţiunii nu reprezintă plus petita, critica fiind, aşa cum s-a arătat, neîntemeiată sub acest aspect.
Neîntemeiată este şi susţinerea reclamantei în sensul că instanţele au dat o greşită interpretare clauzelor contractuale şi înţelesului noţiunii de întreţinere, aplicând greşit legea.
În cauză, instanţele au stabilit că între părţi s-a încheiat un contract de întreţinere, au identificat obligaţiile pe care părţile şi le-au asumat şi au aplicat în mod corect regulile de drept ce guvernează acest contract.
Pentru toate aceste considerente, recursul se va privi ca nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimaţi, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport, conform actelor doveditoare aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta T.M. împotriva deciziei civile nr. 319 din 17 martie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurenta–reclamantă T.M. la cheltuieli de judecată către intimaţii–pârâţi P.M. şi P.R., în cuantum de 6.279.000 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5038/2004. Civil. Intabulare C.F. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5029/2004. Civil → |
|---|
