ICCJ. Decizia nr. 5070/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5070
Dosar nr. 10097/2004
Şedinţa publică din 10 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7308 din 11 septembrie 2003, Judecătoria Timişoara a admis acţiunea reclamanţilor F.I.G., F.L.B., F.A.F., L.E., F.B., F.F.M. şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între fosta RA U. Timişoara şi pârâtul M.M., dispunând totodată restabilirea situaţiei anterioare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa acestui act normativ, sunt valabile numai dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare, în cazul de faţă, art. 9 din Legea nr. 112/1995.
S-a mai reţinut că pârâtul M.M. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu nesocotirea cerinţelor textului de lege menţionat, întrucât, contractul de închiriere privind imobilul nu se afla în fiinţă la data apariţiei Legii nr. 112/1995, fiind încheiat la 12 iunie 1997.
Apelul formulat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei primei instanţe a fost respins de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 265 din 2 martie 2004.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor legale.
Susţine, că imobilele care, potrivit procedurii prevăzută în capitolul III din Legea nr. 10/2001 nu se restituie persoanelor îndreptăţite, rămân în administrarea deţinătorilor actuali şi pot fi înstrăinate, chiriaşii având drept de preemţiune la cumpărare.
Apreciază că raportat la obiectul cauzei, în speţă nu există motiv de nulitate, acesta fiind expres prevăzut de Legea nr. 112/1995 în art. 9 alin. (6) şi art. 10, care nu sunt incidente speţei.
Recursul este nefondat.
Conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 „chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului".
Contractul de vânzare cumpărare a cărei nulitate absolută s-a solicitat a fost încheiat, însă, cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, precum şi ale HG nr. 11 din 29 ianuarie 1997 care a modificat şi completat Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Conform art. 41 din HG nr. 11/1997 „dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995, îl au numai chiriaşii care, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii".
Legiuitorul a condiţionat, aşadar, existenţa calităţii de chiriaş în imobil la data de 29 ianuarie 1997 (când a intrat în vigoare Legea nr. 112/1995).
Or, aşa cum rezultă din contractul de închiriere nr. 239/4 pârâtul a devenit chiriaş la data de 12 iunie 1997, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, pentru ca ulterior, respectiv la data de 25 noiembrie 1997, apartamentul să-i fie vândut.
Condiţia calităţii de chiriaş la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 rezultă şi din art. 7 al acestei legi, care se referă la prelungirea de drept a contractelor de închiriere deja existente.
În speţă, dispoziţiile Legii nr. 112/1995 au fost încălcate, întrucât pârâtul M.M. nu avea calitatea de chiriaş în imobil la data intrării în vigoare a legii, neputând cumpăra apartamentul în care locuia, nulitatea absolută a unui contract încheiat în asemenea condiţii fiind prevăzută în mod expres de lege.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 91 lit. b) din HG nr. 11 din 29 ianuarie 1997, contractelor de vânzare-cumpărare le sunt aplicabile dispoziţiile legale privind nulitatea actelor juridice dacă sunt încheiate de chiriaşi care nu îndeplinesc condiţiile cerute de art. 41 din aceeaşi hotărâre, respectiv, nu aveau calitatea de chiriaşi la data intrării în vigoare a legii.
Drept urmare, în raport de acest caz de nulitate ce primează, în mod just în cauză s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare în discuţie. De aceea, susţinerea recurentului în sensul că în speţă nu există motiv de nulitate absolută, nu poate fi primită.
Drept urmare, pentru considerentele expuse, constatând legalitatea hotărârii atacate, recursul pârâtului se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Timişoara, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 265 din 2 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5075/2004. Civil. Servitute. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5063/2004. Civil. Fond → |
|---|
