ICCJ. Decizia nr. 5121/2004. Civil. Constatare nulitate absolută contract de cesiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5121
Dosar nr. 20569/2004
Şedinţa publică din 13 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Deliberând constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 126 din 20 ianuarie 2004, Tribunalul Hunedoara a respins acţiunea formulată de reclamanta C.N.H. SA Petroşani în contradictoriu cu pârâţii E.M. Lupeni, T.V., A.R., M.M., D.O., D.R. şi D.D., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că E.M. Lupeni a avut delegare de competenţă în domeniul proprietăţii industriale şi în acelaşi timp a avut capacitate de a încheia contractul de concesiune nr. 798 din 30 ianuarie 1998.
Curtea de Apel Alba-Iulia prin Decizia civilă nr. 1037 din 23 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C.N.H. Petroşani, împotriva sentinţei civile nr. 126 din 28 ianuarie 2004 a Tribunalului Hunedoara.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a avut capacitate de a contracta ce i-a fost transmis prin Circulara RAH ROMÂNIA Petroşani, în prezent C.N.H. SA Petroşani, nr. 1096 din 12 martie 1996; că realizarea tehnică, obiect al contractului, are caracter de noutate atestat prin eliberarea brevetelor de invenţie, a fost utilă pârâtei E.M. Lupeni, neexistând astfel invocată cauza ilicită, iar lipsa datei certe a contractului, a post-calculului economic şi a adeverinţei care să ateste calitatea de autor, precum şi neînregistrarea contabilă a invenţiei, ca activ necorporal, nu constituie motive de nulitate absolută, ci doar cel mult, cazuri de nulitate relativă prescriptibilă în 3 ani.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs reclamanta C.N.H. SA Petroşani, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
- interpretând eronat contractul de cesiune, instanţa a ajuns la concluzia că acesta nu are cauză licită, bazându-se doar pe simplul enunţ că realizarea tehnică ar fi condus la eficientizarea activităţii E.M. Lupeni ;
- instanţa a reţinut în mod greşit că E.M. Lupeni a primit drepturi depline în domeniul proprietăţii industriale, inclusiv capacitatea de a încheia contracte de cesiune, neobservând că, prin Circulara nr. 1096 din 12 martie 1996 a fost aprobată nota Direcţiei Tehnice Dezvoltare–Restructurare, nerezultând şi delegarea de competenţă în negocierea şi aprobarea recompenselor autorilor propunerilor de realizări tehnice.
- reţinând că realizarea tehnică şi-a dovedit utilitatea şi eficienţa, instanţa a dat o interpretare greşită a deciziei nr. 229 din 6 octombrie 1997, neobservând propunerea inserată în aceasta, anume că „recompensarea autorilor să se facă prin negociere cu RA H. România, deoarece o parte din autori fac parte din conducerea E.M. Lupeni;
- dispoziţiile legale aplicabile în materie au fost interpretate eronat şi trunchiat, anume prevederea imperativă din art. 67 al Legii nr. 64/1991, potrivit căreia drepturile băneşti ale autorului unei realizări tehnice se stabilesc prin contract, dacă aceasta este nouă la nivelul unei unităţi, utilă acesteia şi dacă a fost atestată calitatea de autor; în speţă, însă, caracterul de noutate şi utilitate a fost stabilit doar pe fundamentul calculului economic şi procesului verbal de punere în funcţiune, întocmite, în mod unilateral şi subiectiv, de către E.M. Lupeni, neînsuşite şi neavizate de RA H. România (actualmente reclamanta C.N.H. SA), contrazise prin expertizele din dosarul nr.15/2000 al Curţii de Conturi, care au stabilit doar caracterul de noutate şi numai la nivelul subunităţii E.M. Lupeni, nicidecum la nivelul RA H. România; calitatea de autori a pârâţilor persoane fizice nu a fost atestată, instanţa de apel nesocotind atât dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, cât şi adresa O.S.I.M. nr. 6520 din 26 iulie 1999;
- greşit au fost calificate drept motive de nulitate relativă susţinerile referitoare la lipsa datei certe a contractului şi la neînregistrarea realizării tehnice ca activ necorporal.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 67 din forma iniţială a Legii nr. 64/1991, devenit art. 72 în urma republicării legii la data de 15 octombrie 2002, „Drepturile băneşti ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unităţii şi utilă acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor şi unitate.
Unitatea care aplică această realizare tehnică are obligaţia să ateste calitatea de autor.
Încălcarea prevederilor alin. (1) şi alin. (2) atrage obligaţia unităţii de a plăti despăgubiri autorului potrivit dreptului comun. Despăgubirile se determină în funcţie de rezultatele economice obţinute de unitate".
Textul citat este singurul din legislaţia naţională care reglementează regimul realizărilor tehnice cu caracter de noutate relativă, denumită în legislaţia anterioară „inovaţii", cărora le acordă o protecţie limitată şi constituie sediul materiei pentru soluţionarea litigiului de faţă.
Prin unitate în sensul legii se înţeleg persoanele juridice, în speţă asemenea calitate având reclamanta C.N.H. SA Petroşani.
Capacitatea de a-şi asuma şi îndeplini obligaţii civile prin încheierea de acte juridice este o aptitudine a persoanei juridice, ceea ce însă nu împiedică delegarea acestei competenţe unor subunităţi din structura organizatorică a persoanei juridice.
În concret, printr-o notă a compartimentului „Tehnic-Dezvoltare" din cadrul RA H. din România, antecesoarea reclamantei-recurente, a propus împuternicirea exploatărilor miniere de a rezolva problemele apărute în aplicarea Legii nr. 64/1991 prin delegarea de competenţă juridică în domeniul proprietăţii intelectuale. Nota a fost aprobată prin Hotărârea nr. 2 din 23 februarie 1996 a Consiliului de Administraţie al RA H. din România, hotărâre care a fost transmisă tuturor exploatărilor miniere din subordine, prin adresa nr. 1096 din 12 martie 1996, cărora li s-a precizat că delegarea competenţei juridice în domeniul proprietăţii industriale conferă atribuţii privind întreaga problematică reglementată prin Legea nr. 64/1991.
În consecinţă, E.M. Lupeni a avut capacitatea de a contracta conferită de însăşi reclamanta recurentă prin delegare expresă de competenţă, încât critica privind lipsa acestei capacităţi este nefondată, fiind îndeplinită condiţia esenţială cerută prin art. 948 pct. 1 C. civ. pentru validitatea contractului.
Nici lipsa datei certe a contractului nu constituie motiv de nulitate absolută a acestuia, întrucât, deşi nu este înscrisă în însuşi contractul în cauză, ea rezultă din procesul verbal de negociere nr. 282 din 8 mai 1997, anexă la contract şi parte integrantă a acestuia, ceea ce constituie probă pertinentă şi suficientă potrivit art. 1191 C. civ.
Neîntemeiate sunt şi criticile privind cauza contractului.
Potrivit art. 968 C. civ., cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.
În speţă, contractul nu numai că nu este interzis de lege, ci, dimpotrivă, este expres prevăzut prin alin. (1) al art. 67 din Legea nr. 64/1991.
De asemenea, nu există pretinsa încălcare a unor dispoziţii imperative ale aceluiaşi text de lege în sensul invocat de reclamantă.
Noutatea şi utilitatea reprezintă condiţii de fond pentru ca realizarea tehnică să fie protejată, însă aprecierea lor, precum şi atestarea calităţii de autor al inovaţiei, constituie atributul exclusiv al unităţii care aplică inovaţia. În tăcerea legii, trebuie apreciat că atestarea calităţii de autor, a noutăţii şi utilităţii realizării tehnice poate fi făcută de unitatea care aplică inovaţia prin orice mijloc, cum ar fi adeverinţă sau certificat, ori chiar, cum este cazul de faţă, prin procesul verbal de negociere dintre părţi sau prin însuşi contractul de cesiune intervenit între autorii inovaţiei şi unitatea care a aplicat-o.
Celelalte critici nu se circumscriu nici unui caz de nulitate a contractului eventuala uşurinţă cu care E.M. Lupeni a încheiat contractul, pretins a fi nejustificat sub aspectul eficienţei economice a aplicării acestuia, nefiind caz de nulitate absolută.
Răspunzând astfel motivelor de recurs dezvoltate de reclamantă, instanţa de recurs constată că instanţa de apel a aplicat corect legea la situaţia de fapt de drept, iar recursul este nefondat, astfel că a fost respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de C.N.H. SA Petroşani, împotriva deciziei civile nr.1037/A din 23 iunie 2004 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia civilă, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5140/2004. Civil. Constatare nulitate... | ICCJ. Decizia nr. 5044/2004. Civil → |
|---|
