ICCJ. Decizia nr. 5140/2004. Civil. Constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5140
Dosar nr. 21310/2004
Şedinţa publică din 13 iunie 2005
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 7 octombrie 2003, reclamantul S.I. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, ICRAL H.N. SA Bucureşti, G.G.N. şi G.G., instanţa de judecată să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2634/30246 din 8 ianuarie 1997, încheiat între SC H.N. SA Bucureşti şi soţii G., având ca obiect imobilul situat în Bucureşti.
În motivarea cererii reclamantul a invocat calitatea sa de proprietar asupra imobilului, în baza contractului de construire, trecerea imobilului în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974 printr-o decizie administrativă necomunicată, ca urmare a plecării sale din ţară în anul 1986.
Deşi a solicitat Primăriei sectorului 1 Bucureşti restituirea în natură a imobilului, s-a adresat instanţei de judecată în vederea constatării valabilităţii neîntrerupte a dreptului de proprietate şi s-a adresat pârâtei SC H.N. SA Bucureşti cu o cerere de blocare a vânzării, apartamentul a fost vândut soţilor G.
Prin sentinţa nr. 7933 din 16 decembrie 2003, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea, reţinând că reclamantul a sesizat instanţa de judecată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Aceeaşi instanţă, învestită cu o cerere de completare a hotărârii, a admis cererea pârâţilor G.G. şi G.G.N., prin sentinţa nr. 1613 din 4 martie 2004, şi a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâţilor menţionaţi.
Împotriva celor două hotărâri ale primei instanţe, reclamantul a declarat apel, pe care nu l-a motivat.
Prin Decizia nr. 405/A din 27 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei nr. 7933/2003 şi ca tardiv declarat apelul formulat împotriva sentinţei nr. 1613/2004, ambele ale Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a apreciat că, în raport de actele dosarului, în mod judicios prima instanţă a statuat cu privire la prescripţia dreptului la acţiune.
Cu privire la cel de al doilea apel, privind sentinţa dată în cererea de completare a hotărârii, acesta a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut de legea procesual civilă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul S.I. a declarat recurs.
S-a susţinut că în mod greşit s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în raport de împrejurarea că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 966-968 C. civ.
În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea dosarului la prima instanţă în vederea continuării judecăţii.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din motive ce ţin de stabilitatea şi certitudinea raporturilor juridice, precum şi de securitatea circuitului civil, cu referire la necesitatea înlăturării drepturilor lăsate în părăsire şi asigurării situaţiilor îndelung admise, legiuitorul a statuat asupra unui mijloc de stingere a dreptului la acţiune în sens material, ca urmare a neexercitării acestuia în termen.
Drept urmare, la împlinirea termenului dreptul şi obligaţia corelativă se sting simultan, ca urmare a pierderii de către partea interesată a concursului statului în obţinerea unei hotărâri judecătoreşti, pe calea acţiunii în justiţie.
Dat fiind caracterul de sancţiune instituită de lege şi gravitatea acesteia pentru titularul dreptului, care nu a sesizat în termen instanţa de judecată, aceasta este obligată totdeauna a stabili natura raportului juridic litigios şi data naşterii dreptului la acţiune.
În cauză, instanţele au stabilit judicios asupra incidenţei normei speciale menţionate şi, în raport de data sesizării cu acţiune în constatarea nulităţii, depăşirea termenului imperativ.
Ca atare, respingând apelul şi menţinând hotărârea primei instanţe, instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre legală, nesupusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizat de reclamant.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, văzând şi cererea de cheltuieli dovedită cu acte depuse la dosar, Curtea va face aplicaţia art. 274 C. proc. civ. şi va obliga reclamantul la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.I. împotriva deciziei civile nr. 405/A din 27 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi litigii de muncă, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 8.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către G.G. şi G.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5135/2004. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5121/2004. Civil. Constatare nulitate... → |
|---|
