ICCJ. Decizia nr. 5076/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5076
Dosar nr. 10851/2004
Şedinţa publică din 10 iunie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la 28 mai 2003, reclamantul C.D. a chemat în judecată pârâţii B.E. şi S.G., solicitând să se constate nulitatea absolută a sentinţei civile nr. 2086 din 27 septembrie 2002, pronunţată de aceeaşi instanţă, precum şi a actelor de executare efectuate în baza ei în dosarul execuţional nr. 205/2003 al BEJ M.M.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin menţionata sentinţă s-a finalizat, fără ca el să fie parte, procesul de partaj succesoral între cei doi pârâţi şi abia când executorul judecătoresc a început executarea acesteia a aflat că au făcut obiect al împărţelii mai multor terenuri proprietatea lui.
La data de 5 septembrie 2003 pârâta B.E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii iar pe cale de cerere reconvenţională a solicitat în contradictoriu cu reclamantul şi cu celălalt pârât să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat între aceştia la 8 martie 2002, pentru 934,26 mp teren intravilan şi 196,15 mp teren extravilan.
A susţinut că părţile au fost de rea-credinţă, cunoscând împrejurarea că vânzătorul S.G. este coindivizar cu pârâta-reclamantă asupra terenului respectiv.
Prin aceeaşi cerere reconvenţională, pârâta reclamantă a chemat în judecată comisiile locală şi judeţeană de fond funciar pentru a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate emis pe numele pârâtului S.G. pentru suprafaţa de 3480 mp, deoarece şi ea este îndreptăţită la reconstituirea dreptului în calitate de moştenitoare a defunctei S.A.
Judecătoria Câmpulung, prin sentinţa civilă nr. 2363 din 26 noiembrie 2003 a respins ca nefondate atât acţiunea principală cât şi cererea reconvenţională.
S-a reţinut sub un prim aspect că nu poate fi primită, fiind în afara prevederilor legale, solicitarea reclamantului-pârât ca pe cale judecătorească să se „constate nulitatea absolută" a unei alte hotărâri judecătoreşti. Reclamantul-pârât putea eventual să uzeze, în măsura în care se considera lezat, de alte remedii judiciare între care căile ordinare şi extraordinare de atac.
În privinţa cererii reconvenţionale instanţa a stabilit pe de o parte că nu s-a dovedit reaua-credinţă a părţilor la încheierea contractului de vânzare cumpărare iar pe de altă parte că titlul de proprietate pentru suprafaţa de 3480 mp a fost emis în condiţii legale şi validat de instanţa care a soluţionat partajul.
Apelurile declarate de reclamantul pârât şi de pârâta reclamantă împotriva acestei sentinţe au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 262 din 13 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, care a reiterat motivarea instanţei de fond.
Aceleaşi părţi au declarat recursuri împotriva deciziei, criticând-o fără a se raporta la prevederile art. 304 C. proc. civ.
În recursul său reclamantul pârât C.D. a susţinut sub un prim aspect că i s-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea de către instanţa de apel a cererii de amânare a judecăţii.
Pe fondul cauzei a învederat că în mod greşit i-a fost respinsă acţiunea, el neavând cunoştinţă despre procesul de partaj şi nici nu a dispus de alte mijloace decât cererea de a se constata nulitatea absolută a acelei sentinţe.
În recursul său pârâta reclamantă B.E. a susţinut că trebuia admisă cererea sa reconvenţională întrucât, pe de o parte, s-a acţionat cu rea-credinţă la încheierea actului de vânzare cumpărare iar pe de altă parte titlul de proprietate pentru terenul de 3840 mp trebuia emis şi pe numele ei.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârilor în contextul criticilor formulate, Înalta Curte reţine că ambele recursuri sunt nefondate în sensul considerentelor ce succed.
Referitor la recursul declarat de reclamantul-pârât se constată în primul rând că nu a existat vreo violare a dreptului la apărare. Instanţa de apel i-a respins cererea de amânare considerând în mod corect că de la depunerea apelului şi primirea citaţiei reclamantul pârât a avut timp suficient să-şi angajeze un avocat.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, ambele instanţe au reţinut cu deplin temei că desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti nu se poate face decât prin exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, prevăzute de lege, nu şi printr-o acţiune care să „constate" pretinsa nelegalitate a acesteia.
În ceea ce priveşte recursul pârâtei-reclamante, acesta este de asemenea nefondat sub un prim aspect este esenţial faptul că nu s-a dovedit reaua-credinţă ori conivenţa frauduloasă între părţi, care să justifice constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare. Potrivit prevederilor art. 1899 alin. (2) C. civ., buna-credinţă se presupune totdeauna iar sarcina probei revine celui ce invocă reaua-credinţă (în speţă pârâta–reclamantă, care nu a administrat nici o dovadă în acest sens).
În fine, este legală în soluţia de respingere a cererii reconvenţionale sub aspectul celui de-al doilea petit, instanţele apreciind în mod corect că în procesul de partaj terenul respectiv a fost împărţit între S.G. şi pârâta reclamantă, în calitate de moştenitoare, chiar dacă iniţial titlul fusese emis numai pe numele acestuia.
Aşa fiind, cum hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice sub toate aspectele recursurile vor fi respinse ca nefondate conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul C.D. şi pârâta B.E. împotriva deciziei civile nr. 262/A din 13 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5044/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4840/2004. Civil → |
|---|
