ICCJ. Decizia nr. 5492/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5492

Dosar nr. 11867/2004

Şedinţa publică din 21 iunie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 20 iunie 2004, reclamanţii P.M. şi Ş.A. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Brăila solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că sunt constructori de bună credinţă ai clădirii ridicate pe terenul situat în Brăila.

La termenul din 29 august 2003, reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că au solicitat să se constate dreptul lor de superficie asupra terenului pe care se află edificată construcţia.

Judecătoria Brăila, prin sentinţa civilă nr. 4566 din 16 octombrie 2003, a admis acţiunea astfel cum a fost modificată şi a constatat „dreptul de superficie al reclamanţilor asupra construcţiei–locuinţă", formată din trei camere şi dependinţe, situată în Brăila.

Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 168/A din 16 februarie 2004, a anulat ca netimbrat apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Brăila, reţinând că pârâtul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 „privind taxele judiciare de timbru".

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Consiliul Local al Municipiului Brăila care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., susţine în esenţă că în mod greşit s-a aplicat sancţiunea anulării apelului în condiţiile în care şi-a respectat obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti ... sunt supuse taxelor judiciare de timbru şi se taxează în mod diferenţiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1)-(3) din acelaşi act normativ, taxele judiciare de timbru, se plătesc anticipat.

Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acţiunii sau cererii ... instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată, până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit, se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii.

Or, recurentul pârât a respectat cerinţele art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 şi a achitat anticipat taxa judiciară de timbru, anterior termenului fixat de instanţă, astfel cum rezultă din OP nr. 208 din 12 februarie 2004.

Aşa fiind, recursul se va admite, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe, în vederea rejudecării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Brăila împotriva deciziei civile nr. 168/A din 16 februarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5492/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs