ICCJ. Decizia nr. 5518/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 17 octombrie 2002 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, potrivit prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 rep. și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârea atacată a devenit irevocabilă, recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 1717 din 19 octombrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.
S-a susținut că această decizie a fost dată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și este și vădit netemeinică.
A fost atașat dosarul cauzei, în toate fazele sale procesuale, din examinarea căruia rezultă că prin acțiunea înregistrată la 10 noiembrie 1999 pe rolul Judecătoriei Roman, reclamantul A.G.D. a chemat în judecată pârâții I.G., S.G., M.G., Comisia comunală Oniceni și Comisia Județeană Neamț pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, solicitând instanței să constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 42/762, emis pe numele lui I.N., decedat la data de 5 decembrie 1994, pentru sola 12, parcela 200/2, 200/3 și 200/4, pentru suprafața de 11.570 mp, a titlului de proprietate nr. 42728, emis pe numele lui S.T.G., sola 12, parcela 197/1, în suprafață de 8946 mp și a titlului de proprietate nr. 42728 (titular M.G.), pentru sola 12 parcela 202/1 cu suprafața de 2607 mp.
La prima zi de înfățișare reclamantul și-a modificat acțiunea în sensul că a chemat în judecată și pe I.R., C.Z., L.E. și I.E. în calitate de moștenitori ai defunctului I.I.N. și a renunțat la judecată față de pârâtul M.G.
în motivarea acțiunii a susținut că prin sentința civilă nr. 2539/1997 a aceleiași instanțe i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 4,02 ha teren dar acesta a fost inclus greșit în titlurile de proprietate atacate, urmare a falsificării suprafeței înscrise în contractul de vânzare-cumpărare din anul 1955, din 30 de prăjini în 80 de prăjini.
Judecătoria Roman, prin sentința civilă nr. 3987 din 26 septembrie 2000, a admis acțiunea, astfel cum a fost modificată și restrânsă, în sensul că au fost anulate titlurile de proprietate nr. 42/762 din 5 decembrie 1994, sola 12, parcela 200/2, 200/3 și 200/4, pentru suprafața de 11570 mp și nr. 42/708 din 18 octombrie 1994, pentru sola 12, parcela 197/2, în suprafață de 8946 mp.
Instanța a reținut în esență că prin sentința civilă nr. 2539 din 30 iunie 1997 a Judecătoriei Roman reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,02 ha teren, situat pe raza comunei Oniceni, în calitate de moștenitor al defuncților A.G. și A. (părinți) și T.E.(bunică). S-a avut de asemenea în vedere că în anul 1955, tatăl reclamantului a vândut o casă și terenul aferent în satul Pustieta, comuna Oniceni, numitului S.T.G., care ulterior a înstrăinat imobilul către I.N. însă nu aceasta este suprafața care face obiectul litigiului.
Cu privire la terenul cuprins în titlul de proprietate emis pârâtului I.N., instanța a reținut că acesta a fost înscris în baza contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat, nr. 656/410 din 7 iulie 1955, încheiat pentru 30 prăjini teren.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că reclamantul a făcut dovada dreptului său pentru terenurile înscrise în titlurile de proprietate nr. 42/762 și 42/708 având în vedere și concluziile raportului de expertiză tehnică.
Sentința judecătoriei a fost menținută de Tribunalul Neamț prin decizia civilă nr. 270 din 22 februarie 2001, cu o motivare similară.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 1717 din 19 octombrie 2001 a admis recursul pârâților împotriva hotărârii pronunțate în apel, pe care a modificat-o în sensul că a admis doar în parte acțiunea și a anulat titlul de proprietate nr. 42/762 din 5 decembrie 1994 cu privire la suprafața de 8289 mp teren înscris în sola 12 parcela 200/3 și 200/4 în loc de 11570 mp.
Instanța de recurs a reținut că pentru suprafața de 3281 mp s-a emis titlu de proprietate în favoarea pârâților I. în condiții legale, și doar diferența de 8289 mp teren se cuvenea reclamantului A.G.D. și în consecință trebuie inclusă în titlul de proprietate al acestuia.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Prin recursul în anulare este criticată această din urmă decizie, susținându-se că ea:
- încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2539 din 30 iunie 1997 pronunțată de Judecătoria Roman și
- este în contradicție cu probatoriile administrate ce atestă temeinicia pretențiilor reclamantului pentru întreaga suprafața de teren pretinsă.
Prin memoriu și întâmpinări, intimatul reclamant a solicitat admiterea recursului în anulare iar intimații pârâți respingerea lui.
Examinând întregul material probator administrat în succesivele faze procesuale, Curtea reține că recursul în anulare este întemeiat.
Sub un prim aspect este de reținut că instanța de recurs a ignorat incidența în cauză a principiului autorității de lucru judecat, prevăzut de art. 1201 C. civ. și fundamental pentru stabilitatea raporturilor juridice în ordinea de drept. El exprimă cerința ca o acțiune în justiție să nu poată fi judecată decât o singură dată iar o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă să nu mai fie niciodată repusă în discuție ori contrazisă.
Pentru a exista identitate de obiect în sensul prevederilor art. 1201 C. civ. nu este necesar ca el să fie formulat în ambele acțiuni în același mod ci este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de parte este același. Chiar dacă în primul litigiu dreptul invocat de una dintre părți s-a discutat numai pe cale incidentă, soluția dată de instanță are putere de lucru judecat într-o nouă acțiune în care se încearcă valorificarea aceluiași drept.
Or, din actele și lucrările dosarului rezultă incontestabil că prin sentința civilă nr. 1539 din 30 iunie 1997 a Judecătoriei Roman, reclamantului i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,02 ha teren, situat pe raza comunei Oniceni, sat Pustieta, în calitate de moștenitor al defuncților T.E., A.G. și A. (bunică și respectiv părinți).
Această hotărâre, având caracter definitiv și irevocabil, a intrat deci în puterea lucrului judecat și, în consecință nu se mai poate pune în discuție faptul că reclamantul nu s-ar fi adresat cu cerere în acest scop la Comisia locală Oniceni de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Este reală împrejurarea că în dispozitivul sentinței civile menționate nu se indică amplasamentul terenului pentru care reclamantului i s-a reconstituit dreptul. Din considerentele sentinței rezultă însă cu certitudine că suprafața de teren în litigiu se află situată pe raza comunei Oniceni, sat Pustieta, în pct. "Poiana" și "Analogul", din care 3,24 ha provin de la bunica maternă T.E. iar 0,78 ha de la părinții săi, A.G. și A. Aceste considerente nu au prin ele însele autoritate de lucru judecat ci în măsura în care explică și lămuresc, ca în cauza de față, dispozitivul și se reflectă în acesta.
Așa fiind, instanța de recurs a înlăturat în mod nejustificat incidența prevederilor art. 1201 C. civ., repunând în discuție o problemă definitiv tranșată și încălcând principiul autorității de lucru judecat, astfel încât a pronunțat o hotărâre nelegală.
Pe de altă parte, din evidențele registrului agricol pe anii 1951-1955 (filele 36-39 și 55 dosar fond), sat Pustieta, rezultă că T.E. a figurat cu următoarele suprafețe de teren: 2 ha predate conform Decretului nr. 308/1953 și 1,24 ha din care 0,88 ha arabil și 0,36 fânețe rămase în proprietate.
Autorul reclamantului, defunctul A.G., a figurat în registrele agricole, sat Pustieta, în anii 1956-1958 (fila 139 dosar fond), cu o suprafață totală de 2 ha, până în anul 1956, când se face mențiunea că acest teren a fost vândut.
Este cert însă că terenul în litigiu nu este același cu cel menționat în rolul agricol, întrucât acesta a fost predat la stat, urmare a aplicării Decretului nr. 308/1953. O atare împrejurare este confirmată pe deplin de faptul că amplasamentul acestui teren apare clar specificat în pct. "La Poiană", în timp ce în evidențele agricole nu mai apare înscris la punctul respectiv.
în plus, din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultă cu certitudine că terenul reconstituit în favoarea reclamantului, prin hotărârea judecătorească definitivă anterior menționată, se regăsește înscris în titlurile de proprietate emise în favoarea celor doi pârâți.
De altfel, materialul probator administrat în cauză atestă că actul de vânzare-cumpărare nr. 656/410 din 7 iulie 1955, prin care I.E. a dobândit în proprietate suprafața de 30 de prăjini teren, pe raza satului Pustieta, de la numita S.E., ș.a., a fost avut în vedere cu prilejul emiterii titlului de proprietate în favoarea defunctului I.N. Trebuie însă făcută precizarea, așa cum se face și în recursul în anulare, în sensul că pe cale judecătorească s-a constatat falsificarea acestui document, în sensul înscrierii suprafeței de 80 de prăjini în loc de 30 de prăjini. Chiar dacă autorul falsului nu a mai putut fi identificat, esențial este faptul că în acest mod a fost afectată întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamantului.
Rezultă așadar că, în succesiunea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, sunt legale și în acord cu probatoriile administrate cele date în fond și în apel. Dimpotrivă, decizia pronunțată în recurs a soluționat greșit cauza pe fond, fiind, așa cum s-a arătat, nelegală întrucât a încălcat principiul autorității de lucru judecat și vădit netemeinică.
în consecință, potrivit prevederilor art. 3303alin. (1) rap. la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a admis recursul în anulare și a fost modificată decizia Curții de Apel Bacău în sensul respingerii recursului declarat de pârâți împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Neamț, ce va fi păstrată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6036/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5459/2004. Civil → |
|---|
