ICCJ. Decizia nr. 5599/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 5291 din 30 aprilie 2002 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul F.N. a chemat în judecată pe pârâtele A.P.A.P.S. și SC L. SA Periam, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii, constând în acțiuni acordate la SC L. SA Periam, solicitând ca pârâtele să fie obligate la emiterea deciziei de acordare a acțiunilor, sub sancțiunea unor daune cominatorii.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este unicul moștenitor al antecesorilor săi K.I. și K.N., ce au deținut anterior naționalizării pachetul majoritar de acțiuni la Fabrica Bănățeană de Pălării, Societate pe acțiuni, în prezent SC L. SA P., care a preluat patrimoniul persoanei juridice notificate. Fiind îndreptățit la măsurile reparatorii prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantul a notificat pârâtele în acest sens dar nu a primit nici un răspuns.
Prin sentința civilă nr. 716 din 11 iulie 2002 Tribunalul Timiș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
După înregistrarea cererii pe rolul Tribunalului București, reclamantul și-a precizat cererea, solicitând obligarea pârâtelor la emiterea deciziei sau dispoziției motivate prevăzute de art. 28 și art. 32 din Legea nr. 10/2001, sub sancțiunea unor daune cominatorii.
Prin sentința civilă nr. 34 din 22 ianuarie 2003, Tribunalul București a admis acțiunea, obligând pe pârâta A.P.A.P.S. să răspundă la notificare prin emiterea dispoziției motivate conform prevederilor Legii nr. 10/2001, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 3 milioane lei pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligației.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că deși reclamantul a notificat cererea sa pârâtelor prin notificările nr. 353 din 5 septembrie 2001, 413 din 17 octombrie 2001, 414 din 7 octombrie 2001 și 31 din 15 ianuarie 2002 nu a primit răspuns în termen de 60 de zile, astfel că cererea sa de chemare în judecată este întemeiată în raport de dispozițiile art. 31 alin. (6) din Legea nr. 10/2001.
Pârâta A.P.A.P.S. a declarat apel împotriva sentinței, susținând că emiterea deciziei intra în competența unității deținătoare, respectiv SC L. SA Periam, acesteia fiindu-i adresate notificările în vederea restituirii în natură a imobilului.
în ceea ce privește notificarea nr.31 din 15 ianuarie 2002 ce i-a fost transmisă, pârâta a susținut că a fost în imposibilitate de a aprecia temeinicia solicitării formulate, în condițiile în care deși a solicitat reclamantului înscrisuri doveditoare în completare, acesta le-a transmis abia la 6 ianuarie 2003.
Apelanta a invocat prematuritatea cererii, cu motivarea că reclamantul se putea adresa instanței numai după emiterea deciziei, susținând că termenul de 60 de zile prevăzut de lege este unul de recomandare, care poate fi prelungit în vederea completării dovezilor necesare.
Prin decizia civilă nr. 409 din 6 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul, în calitatea sa de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a adresat SC L. SA Periam două notificări, care au fost înaintate la data de 8 noiembrie 2004 către A.P.A.P.S. Timișoara de către unitatea deținătoare, cu motivarea că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 28 și art. 32 din Legea nr. 10/2001.
Instanța a constatat că reclamantul a notificat și A.P.A.P.S., fără a primi vreun răspuns, deși aceasta, în calitate de instituție publică implicată în privatizare avea obligația, conform art. 32 alin. (6) raportat la art. 28 din Legea nr. 10/2001, ca în termen de 60 de zile de la data primirii notificărilor persoanei îndreptățite să le soluționeze prin decizie motivată, fiind irelevant sub acest aspect faptul că două notificări fuseseră inițial înregistrate la SC L. SA P. și înaintate ulterior apelantei.
Cât privește susținerea pârâtei în sensul că notificarea ce i-a fost adresată nu a putut fi soluționată din culpa reclamantului, care nu a depus toate înscrisurile necesare, instanța a reținut că nu are acoperire în dispozițiile legale, cu motivarea că deși termenul de 60 de zile este un termen de recomandare, acesta poate fi prelungit în vederea completării dovezilor necesare numai la cererea persoanei îndreptățite, în conformitate cu dispozițiile art. 28 din Legea nr. 10/2001.
Instanța de apel a subliniat că nu se poate susține prematuritatea cererii formulate, invocată de pârâtă, câtă vreme reclamantul a solicitat obligarea A.P.A.P.S. la emiterea deciziei după expirarea termenului legal în care aceasta trebuia emisă.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta A.P.A.P.S.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a susținut greșita aplicare a legii, prin ignorarea de către instanță a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, care condiționează emiterea deciziei A.P.A.P.S. în termenul de 60 de zile de la primirea notificării, de completarea notificării cu actele prevăzute de lege, obligație pe care reclamantul nu a îndeplinit-o.
Recursul este nefondat.
Critica formulată de recurentă, potrivit căreia instanța ar fi ignorat dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 este nefondată, acestea nefiind aplicabile în cauză, în condițiile în care reclamantul nu solicită restituirea în natură a imobilului.
Este adevărat că inițial, prin trei notificări adresate SC L. SA Periam, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului, numai că, urmare adresei nr. 1307 din 8 noiembrie 2001, prin care unitatea deținătoare a înaintat notificările A.P.A.P.S., cu motivarea că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, dat fiind faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 28 și art. 32 din Legea nr. 10/2001, reclamantul a adresat A.P.A.P.S. Timișoara notificarea nr. 31 din 15 ianuarie 2002, prin care a solicitat măsuri reparatorii în conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. (1) din lege.
în atare situație, întrucât reclamantul a adresat o nouă notificare către A.P.A.P.S., aceasta ca instituție publică implicată în privatizare, avea obligația să răspundă prin emiterea unei decizii motivate asupra măsurilor reparatorii solicitate de reclamant.
Cum prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș, precizată după înregistrarea acesteia pe rolul Tribunalului București, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la emiterea deciziei motivate prevăzute de art. 28 și art. 32 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu respectarea dispozițiilor aplicabile în speță.
Critica conform căreia instanța a pronunțat hotărârea ignorând că emiterea deciziei A.P.A.P.S. în termenul de 60 de zile de la primirea notificării este condiționată de completarea notificării cu actele prevăzute de lege, obligație pe care reclamantul nu a îndeplinit-o, se vădește nefondată.
Astfel, potrivit art. 32 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la data primirii cererii persoanei îndreptățite sau în termenul prevăzut de art. 28 instituția publică implicată în privatizare va stabili prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată valoarea recalculată a acțiunilor.
Art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că în termen de 60 de zile de la data primirii cererii persoanei îndreptățite organele de conducere ale instituției publice implicate în privatizare, vor stabili prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată valoarea și modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare convenite prin negociere, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că termenul de 60 de zile prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit numai la cererea persoanei îndreptățite în vederea completării dovezilor necesare.
Din examinarea dispozițiilor legale evocate, rezultă fără echivoc obligația instituției publice implicate în privatizare de a emite dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la primirea cereri, astfel că, în condițiile în care reclamantul a depusese toate actele care în opinia sa dovedeau temeinicia cererii, fără a se prevala de dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pârâta avea obligația de a emite dispoziția motivată pe baza actelor doveditoare existente la dosar.
Cu observația că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru emiterea dispoziției motivate este un termen imperativ și nu de recomandare, așa cum a reținut instanța de apel, pentru considerentele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5886/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6036/2004. Civil → |
|---|
