ICCJ. Decizia nr. 5520/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 4 noiembrie 1998 pe rolul Judecătoriei sectorului 1, reclamantul S.C. a chemat în judecată Consiliul general al municipiului București prin revendicarea imobilului din str. J., construcție și teren aferent de 475 mp proprietatea antecesoarei sale N.M., decedată la 11 octombrie 1997, al cărei unic moștenitor este. S-a susținut că imobilul, ce a aparținut familiei N.a fost greșit naționalizat, întrucât proprietara era casnică la data Decretului nr. 92/1950.
Acțiunea a fost înregistrată și modificată la 8 iunie 1999 prin chemarea în judecată a pârâților SC R. SA și a familiei A.I. și M., solicitându-se constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între aceștia cu privire la apartamentul 2 situat la parterul imobilului revendicat, precum și predarea apartamentului către reclamant. S-a susținut că acel contract, încheiat la 10 decembrie 1997, este nul pentru frauda de lege, întrucât imobilul fusese preluat fără titlu de către stat, care nu putea să-l înstrăineze.
în urma expertizei efectuate, instanța investită și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, care în primul ciclu procesual a respins acțiunea, considerând că decretul de naționalizare a fost corect aplicat în speță, iar prin sentința civilă nr. 211 din 27 februarie 2001, a admis în parte acțiunea, în partea privind revendicarea, fiind obligați toți pârâții să predea imobilul. S-a respins cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare de către familia A.
Soluția a fost motivată prin referire la caracterul abuziv al naționalizării, N.M. fiind exceptată, în calitate de văduvă și beneficiară a unei pensii de urmaș de pe urma soțului său, decedat în anul 1945.
Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți, instanța a reținut că nu se verifică afirmațiile reclamantului, care nu a întreprins nici un demers anterior încheierii acestui contract, pentru a-și manifesta voința de retrocedare a proprietății. Ca atare, s-a constatat valabilitatea contractului, dar s-a acordat preferință titlului exhibat de reclamant, astfel că acțiunea în revendicare a fost admisă în întregul său.
Prin decizia civilă nr. 514 din 21 noiembrie 2001 Curtea de apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Municipiul București și familia A.
împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs aceeași pârâți.
în recursul său, Municipiul București prin primar, a susținut nelegalitatea hotărârii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând în greșita apreciere a caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilului, când în realitate, față de numărul mare de apartamente aflate în proprietatea lui N.M. (10) este evident că intra în sfera de aplicare a art. I din Decretul nr. 92/1950.
Pârâtele A.M. și A.A.(succesoarea tatălui său I., decedat pe parcursul soluționării cauzei) au invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Sub un prim aspect, se susține că reclamantul nu are calitate procesual activă pentru promovarea singur a acțiunii în revendicare, întrucât este moștenitor (în calitate de văr) al unei nurori a fostei proprietare naționalizate, care avusese mai mulți copii.
S-a mai susținut că decizia este criticabilă și prin ignorarea de către instanța de apel, a reglementărilor cuprinse în Legea nr. 10/2001, în vigoare la data la care s-a pronunțat Curtea de apel a fost menținută admiterea acțiunii în revendicare, deși potrivit concepției legiuitorului, în ipoteza ca cea din speță, a încheierii cu bună credință a contractului de vânzare-cumpărare dintre stat și chiriași, dezdăunarea persoanei îndreptățite se va face numai în echivalent.
în cauză, la 24 octombrie 2003, în interesul pârâților au formulat cerere de intervenție G.S. și D.Ș., care au susținut că ei sunt unicii moștenitori ai foștilor proprietari N.A.(A.) și N.M. (bunicii lor), fiind copiii V.D., decedată la 15 februarie 1989, fiica foștilor proprietari. S-a arătat că în această calitate au solicitat măsuri reparatorii în echivalent de la stat în temeiul Legii nr. 10/2001, iar reclamantul nefiind rudă cu foștii proprietari, nu are calitate procesual activă în acțiunea în revendicare.
Au fost depuse în copie certificată certificate de calitate de moștenitor de pe urma celor doi bunici, de pe urma mamei intervenienților și a tatălui acestora, decedat ulterior.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare în combaterea recursurilor.
Recursurile sunt fondate.
Analizând cauza, instanța urmează a admite cererea de intervenție accesorie formulată, cu consecința constatării că motivul de recurs invocat de pârâtele A. este fondat.
Prin actele noi depuse în recurs s-a făcut dovada de pe urma foștilor proprietari ai imobilului naționalizat N.A. (decedat în anul 1945) și N.M. (decedată în anul 1974) au rămas patru copii, contrar celor reținute în decizia curții de apel.
De aceea, văzând dispozițiile art. 312 și art. 314 C. proc. civ., recursurile au fost admise, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, care urmează a lămuri pe deplin situația de fapt, ținând seama și de împrejurarea că autoarea reclamantului a deținut cu chirie un apartament din imobilul revendicat și până la decesul său, 11 octombrie 1997, nu rezultă că, a întreprins demersuri pentru retrocedarea acestuia.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5674/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5497/2004. Civil → |
|---|
