ICCJ. Decizia nr. 5546/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5546
Dosar nr. 10772/2004
Şedinţa publică din 23 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 124 din 6 februarie 2004, Judecătoria Râmnicu Sărat a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.C. SRL, în contradictoriu cu pârâţii H.S. şi H.M., s-a stabilit în favoarea reclamantei servitutea de trecere pe terenul pârâţilor, conform variantei II din raportul de expertiză, completat, întocmit de expert R.L., pe aliniamentul C, Z 3, Z 5, L şi au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 4.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3379 din 23 septembrie 2002, reclamanta a cumpărat casa de locuit şi terenul aferent, în suprafaţă de 705 mp, situate în Rm. Sărat.
În contractul de vânzare-cumpărare există menţiunea că intrarea în imobil se face prin aleea de acces, evidenţiată şi în documentaţia cadastrală, întocmită la cererea pârâţilor de expert T.D.
Reţine instanţa de fond, că imobilul cumpărat de reclamantă nu are acces la calea publică şi nu se poate crea cale de acces pentru reclamantă pe terenul învecinat, deţinut de aceasta pe baza unui contract de închiriere. De aceea, sunt îndeplinite condiţiile stabilite de art. 616 C. civ., iar în privinţa dimensiunilor servituţii se are în vedere raportul de expertiză, completat, întocmit de expert R.L., în sensul de a crea reclamantei servitute de trecere cu piciorul, deoarece trecerea cu mijloace de transport ar fi prea împovărătoare pentru pârâţi.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 1356 din 28 aprilie 2004, a respins apelul declarat de pârâţi împotriva acestei sentinţe şi a obligat apelanţii să plătească intimatei-reclamante suma de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că, faţă de obiectul acţiunii, legal şi temeinic prin sentinţa apelată s-a stabilit servitutea de trecere în raport de actele cadastrale existente şi de situaţia imobilului de „loc înfundat".
Reţine instanţa de apel, că situaţia de loc înfundat nu s-a datorat reclamantei şi instanţa nu a acordat mai mult decât s-a cerut sau altceva decât s-a cerut, deoarece prin acţiune s-a cerut să fie obligaţi pârâţii să-i permită reclamantei trecerea, fără să existe menţiunea expresă privitoare la vreo cale de acces.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., în esenţă, formulează următoarele critici.
- Greşit prin sentinţa instanţei de fond, pătrată prin hotărârea atacată, s-a stabilit o cale de trecere cu piciorul, deşi reclamanta a cerut să-i fie stabilită trecerea cu maşina.
Arată recurenţii că, în aliniatul 2 al motivării acţiunii se specifică „în măsura în care construcţia îmi serveşte drept depozit de mărfuri, la momentul aprovizionării, nu pot descărca mărfurile pe terenul amplasat în spatele construcţiei", iar la fila 2 se precizează că trebuie să aibă acces cu mijloc de transport.
- Situaţia de loc înfundat pentru o trecere cu maşina este rezultatul voinţei reclamantei care, la momentul cumpărării, cunoştea limitele şi posibilităţile de acces la calea publică.
Susţin recurenţii, că este loc înfundat acel loc care nu are nici o ieşire la calea publică, iar situaţia de loc înfundat trebuie să fie străină de orice activitate a proprietarului acestuia. De aceea, reclamanta, care cunoştea situaţia imobilului cumpărat, trebuie să se limiteze la folosinţa imobilului, aşa cum a fost dobândit.
Se mai susţine că, potrivit art. 622 C. civ., servitutea de trecere este necontinuă, potrivit art. 624 C. civ. servituţile necontinui şi neaparente nu se pot stabili decât prin titlu şi că în prezent ieşirea la str. D. se realizează pe terenul închiriat, însă există şi posibilitatea realizării unei căi de acces la o stradă paralelă cu str. D., pe proprietatea vecinului V.Ş.
- La stabilirea servituţii, conform art. 618 şi art. 634 C. civ., trebuie avut în vedere şi interesul celui care urmează să suporte consecinţele servituţii, iar în cauză distanţa mică dintre clădiri, de numai 4 m, trebuia avută în vedere chiar şi în ipoteza unei treceri cu piciorul, care nu-i este necesară reclamantei.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a cerut să fie respins recursul declarat de pârâţi.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.
Criticile formulate de recurenţi fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., însă aceste motive de recurs nu sunt incidente în cauză.
Articolul 304 pct. 6 C. proc. civ. priveşte situaţiile în care instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Or, în cauză, corect s-a reţinut prin hotărârea atacată că, în raport cu obiectul acţiunii, determinat prin cererea de chemare în judecată, nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Reclamanta, prin acţiunea înregistrată la instanţa de fond, la data de 17 septembrie 2003, invocând dispoziţiile art. 616 C. civ., a cerut ca pârâţii să-i permită trecerea la calea publică, cererea fiind motivată pe faptul că nu are cale de acces la imobilul cumpărat conform contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3379 din 23 septembrie 2002.
Susţinerile reclamantei că pentru folosirea imobilului trebuie să aibă acces cu mijloc de transport şi că nu poate descărca mărfurile pe terenul situat în spatele clădirii, nu duc la concluzia că pretenţia concretă a acesteia, determinată prin cererea adresată instanţei, a fost de a-i fi asigurată trecerea numai cu mijloace de transport, excluzând trecerea cu piciorul, aşa cum susţin recurenţii.
De altfel, în motivarea acţiunii se invocă şi imposibilitatea înregistrării imobilului în cartea funciară, datorată lipsei căii de acces, prin închiderea de către pârâţi a aleii de acces menţionată în contract.
De aceea, raportat la modul în care s-a formulat cererea şi toate motivele invocate de reclamantă pentru stabilirea servituţii de trecere, instanţa de fond nu a acordat ceea ce nu s-a cerut sau mai mult decât s-a cerut, aşa cum susţin recurenţii.
Prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond, păstrată prin hotărârea atacată, s-a stabilit servitutea de trecere cu respectarea dispoziţiilor înscrise în textele invocate de recurenţi.
Servitutea de trecere este o servitute legală, de interes privat, reglementată de Codul civil, în art. 616, ca o obligaţie impusă fondului aservit pentru fondul dominant, care este loc înfundat.
În prezenta cauză, s-a făcut dovada caracterului de loc înfundat al fondului proprietatea reclamantei, fond care este înconjurat de alte proprietăţi, iar la situaţia de loc înfundat nu s-a ajuns datorită intimatei. La momentul dobândirii dreptului de proprietate prin cumpărare, imobilul se afla în starea în care este şi în prezent, accesul se realiza prin aleea menţionată în contractul de vânzare-cumpărare, iar pârâţii nu au făcut dovada că s-a ajuns la situaţia de loc înfundat, datorită proprietarului care şi-a blocat ieşirea la drumul public prin edificarea unor construcţii sau a vândut o parte din teren, înfundându-şi restul terenului.
Deoarece proprietatea reclamantei este înconjurată de proprietăţile altor persoane, imposibilitatea de a ieşi la calea publică este absolută, iar prin sentinţa apelată, la stabilirea drumului de trecere şi a modului de folosire a lui s-au avut în vedere şi interesele pârâţilor, ca proprietari ai fondului aservit, limitându-se dreptul proprietarului fondului dominat (reclamanta) la trecerea cu piciorul, tocmai pentru a se produce pârâţilor cea mai mică daună.
Faţă de precizarea făcută de expert R.L., că nu se poate crea o altă servitute de trecere cu piciorul pe latura de est a casei numitului HG, datorită lăţimii prea mici faţă de limita accesibilă şi de faptul că, potrivit consemnărilor făcute în procesul-verbal de cercetare locală, pârâţii au confirmat folosirea de către fostul proprietar al imobilului fond dominat a căii de acces care face obiectul procesului, susţinerea recurenţilor că s-ar putea obţine o altă ieşire la calea publică pe proprietăţile altor vecini nu este întemeiată.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, se va respinge recursul formulat de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâţii H.S. şi H.M. împotriva deciziei civile nr. 1356 din 28 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5540/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5528/2004. Civil. Constatare nulitate contract... → |
|---|
