ICCJ. Decizia nr. 5530/2004. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5530
Dosar nr. 7571/2004
Şedinţa publică din 23 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 434 din 18 iunie 2003, Tribunalul Hunedoara a respins cererea reclamantei R.L. prin care a solicitat obligarea pârâtului Statul român la plata sumei de 500.000.000 lei, cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 1813 din 22 noiembrie 1958, fratele reclamantei, R.M., a fost condamnat la pedeapsa cu moartea şi confiscarea totală a averii personale pentru crimă de insurecţie armată.
Prin Decizia nr. 75 din 15 decembrie 1997, Curtea Supremă de Justiţie, completul de 9 judecători, a admis recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva sentinţei de mai sus şi a deciziei nr. 476 din 11 decembrie 1958 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar, a casat cele două hotărâri şi a achitat, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe mai mulţi inculpaţi, printre care şi fratele reclamantei, înlăturând pedeapsa complementară a confiscării averii.
Potrivit dispoziţiilor art. 504–505 C. proc. pen., după moartea persoanei îndreptăţite, acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa, în termen de un an de la data la care hotărârea de achitare a devenit definitivă.
Faţă de cele reţinute, tribunalul a constatat că acţiunea este introdusă cu depăşirea termenului prevăzut de lege, de o persoană care nu îndeplinea condiţiile pentru a putea beneficia de despăgubiri.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin Decizia civilă nr. 418/A din 7 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, care, la fel ca instanţa de fond, a constatat că reclamanta nu şi-a demonstrat calitatea procesuală şi că acţiunea este tardiv introdusă.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs reclamanta.
Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a arătat că cererea a fost introdusă în termen, deoarece Decizia Curţii Supreme nu i-a fost comunicată. Mai arată că şi-a dovedit calitatea procesuală activă, deoarece prejudiciul moral cauzat prin condamnarea şi moartea fratelui a fost direct.
Motivele invocate permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi se va privi ca fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, introdusă la data de 5 mai 2003, reclamanta a chemat în judecată Statul român, solicitând obligarea acestuia la plata daunelor morale pentru prejudiciul cauzat prin condamnarea şi executarea fratelui, în vârstă de 28 de ani şi pentru sentimentul de persecuţie continuă pe care l-a avut, ca soră a unui condamnat politic.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Codului Civil.
Aceasta a fost susţinerea constantă a reclamantei care şi în cererea de declarare a apelului a susţinut că nu şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile Codului de procedură penală.
Cadrul procesual, în funcţie de care instanţele sunt chemate să stabilească situaţia de fapt şi să aplice regulile de drept, este stabilit întotdeauna de reclamant, instanţele neputând schimba subiectele, obiectul sau cauza acţiunii civile, fără a încălca principiul disponibilităţii.
În cauză, în mod constant, reclamanta a susţinut că temeiul juridic al cererii sale se regăseşte în dispoziţiile Codului Civil. Deşi nu invocă un anumit text de lege, din conţinutul cererii sale, rezultă că dispoziţiile aplicabile sunt art. 998–999 C. civ.
Aşadar, în situaţia în care reclamantul prezintă în termeni suficient de clari situaţia de fapt şi pretenţia concretă dedusă judecăţii, dar omite să indice textul de lege pe care se întemeiază, este datoria instanţelor să dea o încadrare juridică corectă cererii cu care au fost sesizate.
Stabilind că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 504–505 C. proc. pen., împotriva susţinerilor reclamantei care s-a întemeiat pe dispoziţiile Codului Civil, instanţele au încălcat principiul disponibilităţii în procesul civil, pronunţând hotărâri nelegale.
Prin urmare, recursul declarat va fi admis, Decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe de apel.
Cu ocazia rejudecării, pentru soluţionarea excepţiilor tardivităţii şi lipsei calităţii procesuale a reclamantei, se vor avea în vedere regulile aplicabile în materia răspunderii civile delictuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta R.L. împotriva deciziei civile nr. 418/A din 7 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5528/2004. Civil. Constatare nulitate contract... | ICCJ. Decizia nr. 5504/2004. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
